”Nu ai voie să pui mâna e aragaz”, exprimă o constrângere necesară. Nu poţi să-i spui unui copil foarte mic doar: ”Dacă pui mâna pe aragaz, o să te arzi. Este însă alegerea ta ce vei face!” . A prezenta alternative, împreună cu consecinţele derivate şi a lăsa copilul să aleagă este o variantă educativă care îţi are rostul în momentul în care acesta poate cântări alternativele şi lua o decizie care să nu-i afecteze siguranţa.

Multe constrângeri au legătură cu siguranţa fizică şi psihică şi sunt specifice etapelor de vârstă în care copilul poate să facă lucruri care să-i afecteze major siguranţa. Însă, în momentul în care siguranţa copilului nu mai este în pericol, constrângerile ar trebui să fie eliminate sau înlocuite cu altele mai permisive, pentru a face loc libertăţii de alegere a acestuia.

În privinţa comportamentelor potenţial periculoase este destul de clar ce limite, ce constrângeri să punem şi când e nevoie să se renunţe la acestea. Când discutăm însă de valori, a educa cu libertate sau constrângere poate fi un subiect de dezbatere. De exemplu, unii părinţi pot să aibă convingeri despre o anumită categorie socială. Copilul lor însă poate să experimenteze situaţii plăcute în interacţiunea cu copiii din categoria respectivă. Ce ar trebui părinţii să facă? Să-şi impună convingerile, gândind că au mai multă înţelepciune, experienţă de viaţă? Sau să-i ofere copilului libertatea de a-şi forma propriile convingeri? Aceleaşi întrebări sunt valabile pentru foarte multe valori şi convingeri de toate felurile pe care părinţii le au şi vor să le cultive şi copiilor lor.

Reprezentanţii consilierii şi psihoterapiei centrate pe persoană afirmă că este importantă experienţa directă: un om sănătos are o structură a eului flexibilă, în care experienţa este asimilată, ca apoi să fie restructurată când condiţiile experienţiale o cer. Potrivit acestui curent, o abordare educativă sănătoasă este a ajuta copilul să-şi formeze propriile convingeri şi valori derivate din experienţa sa de viaţă. Dar câţi părinţi sunt dispuşi să relaxeze controlul şi să nu impună cu forţa autorităţii valorile familiale? Câţi părinţi ştiu sau pot să fie alături de copii pentru a-i ghida în procesul formării de sine?!