Validarea emoţională


validarea emotionalaA valida presupune a confirma, a spune că ceva există şi că forma sa este bună aşa cum e. Validarea emoţională înseamnă a recunoaşte emoţiile – ale tale şi ale altora – şi legitimitatea lor în diverse situaţii.

În copilărie, validarea emoţională de către persoanele care au în grijă copilul contribuie la structurarea personalităţii sale, prin confirmarea şi întărirea încrederii în sine. În cazul adulţilor, validarea emoţională de către alte persoane ajută la clarificarea sentimentelor, emoţiilor, trăirilor emoţionale confuze şi, în consecinţă, le creşte posibilitatea de a înţelege mai bine experienţele de viaţă pe care le trăiesc şi de a se adapta mai adecvat acestora.

Invalidarea trăirilor emoţionale ale unui semen este una dintre cele mai dăunătoare lucruri din punct de vedere psihologic pe care o persoană o poate face alteia. De fapt, invalidarea emoţională reprezintă una dintre cauzele tulburărilor emoţionale.

Cea mai simplă modalitate de a valida experienţa unei persoane este să-i comunicăm că înţelegem ceea ce simte şi că aceasta are un sens în contextul pe care îl traversează.

Bibliografie:
Greenberg, Leslie, Terapia centrată pe emoţii, Ed. Gestalt Books, Bucureşti, 2014

Advertisements

Grup de dezvoltare personală prin tehnici terapeutice şi metoda constelaţiilor familiale


grup de psihoterapie si constelatii familialeCând:  Sâmbăta 25 martie 2017, orele 9-17.30 (8 ore).

Specific: grup de dezvoltare personală.

Metodologie: tehnici terapeutice şi metoda constelaţiilor familiale.

Adresabilitate: persoanele care vor să se cunoască mai bine, cele care se  confruntă cu probleme punctuale în diverse domenii şi vor să le exploreze într-un context securizant pentru a le gestiona mai bine.

Locaţia este în Bucureşti şi va fi comunicată ulterior celor înscrişi.

Nr de participanţi: maxim 10.

Investiţie: 200 lei.

Înscriere:  la adresa de mail emailioana@yahoo.com sau telefon 0745 998 141 pâna la data de 18 martie. Vă rog să specificaţi câteva date despre dv. (nume şi prenume, vârstă, ocupaţie) şi motivaţia de a participa la un astfel de grup.

Ioana Stancu, psihoterapeut.

 Pledoarie pentru emoţii


pledoarie enotii

Emoţiile sau trăirile afective ne sunt folositoare în multiple moduri. Deşi de multe ori suntem educaţi să ne controlăm emoţional şi să ne exprimăm cât mai puţin în această zonă, trăirile afective sunt o adevărată resursă pentru viaţa noastră.

Punctual, iată ce beneficii putem extrage din contactul cu componenta emoţională:

  • evaluarea rapidă a unei situaţii;
  • monitorizarea promptă a stării unei relaţii;
  • semnal pentru ceilalţi despre felul în care trăim diversele situaţii (prin expresiile emoţionale); noi nu ştim ce gânduri au oamenii dacă nu le exprimă, dar putem deduce emoţiile unei persoane fără ca ea să spună nimic, prin interpretarea expresiilor ei emoţionale;
  • emoţiile ne arată dacă nevoile noastre sunt satisfăcute sau nu, dacă lucrurile merg sau nu în direcţia dorită;
  • trăirile emoţionale ne dau informaţii nu numai despre nevoile noastre, dar şi despre alte structuri motivaţionale: convingeri, valori, interese;
  • emoţiile pot sta la baza unor acţiuni;
  • emoţiile susţin activitatea de învăţare, de exemplu suntem mai motivaţi să învăţăm ceva ce ne place;
  • emoţiile pe care le trăim ne ajută în luarea deciziilor, susţinând anumite alternative şi eliminând altele;
  • trăirile emoţionale ne oferă mesaje importante pentru adaptarea noastră la realitate: dacă suntem sau nu în pericol, dacă ne sunt încălcate graniţele etc.
  • schimbarea în terapie presupune adesea accesarea unor emoţii profunde şi dureroase;
  • emoţiile sunt oglinzi interne prin care reflectăm rapid relaţia noastră cu oamenii şi cu mediul, în general.

În concluzie, cu cât vom fi mai în contact cu ceea ce simţim, cu atât relaţia noastră cu mediul va fi mai adecvată sinelui noastru autentic, iar viaţa pe care o vom trăi va fi experimentată ca fiind mai satisfăcătoare.

Cum ar arăta viaţa ideală pentru dvs.?


cum ar arata viata idelaJanet şi Chris Attwood au imaginat un exerciţiu facil prin care oamenii pot descoperi ce este cel mai important pentru ei şi ce-i motivează cel mai mult în viaţa lor. Exerciţiul este următorul:

  • Scrieţi pe o foaie de hârtie cel puţin 10 lucruri care ar face ca viaţa dvs. să devină ideală. Nu vă gândiţi, în această fază, la cât de realist este ceea ce vă doriţi, ci doar scrieţi ce v-ar face să consideraţi că aveţi o viaţă ideală. Pentru a scrie aceste aspecte folosiţi-vă de propoziţia suport ”Când viaţa mea va fi ideală, eu …. ”. Completaţi-o cu cel puţin 10 lucruri, aspecte, evenimente etc. care v-ar face să consideraţi că aveţi cea mai bună viaţă posibilă, conform criteriilor proprii.
  • Notaţi zilnic câteva lucruri pe care să le realizaţi pentru a vă apropia cât mai mult de ceea ce vă doriţi.

După ce aţi descoperit ceea ce v-ar satisface în cel mai înalt grad, nu vă mai rămâne decât să acţionaţi! Puneţi în practică ceea ce credeţi că vă va ajuta să aveţi o viaţă cât mai bună. Spor!

Bibliografie
Marci Schimoff, Carol Kline, Fericit fără motiv, Ed. Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2013

Conectarea cu ”pozitivul”


conectare pozitivÎn evoluţia noastră ca specie, emoţiile negative au avut o contribuţie valoroasă pentru că ne-au semnalizat constant pericolele de care să ne ferim. Pentru că importanţa lor pentru supravieţuirea speciei a fost de o asemenea importanţă, noi, oamenii, avem construită genetic o tendinţă de a fixa mai puternic şi de păstra pentru mai mult timp trăirile afective negative şi experienţele aferente lor, precum şi ideile şi gândurile cu această coloratură.

Pentru a contracara tendinţa înnăscută spre negativ, putem să ne dezvoltăm însă receptivitatea pentru pozitiv – gânduri, emoţii, evenimente fericite. Nu trebuie să se înţeleagă prin aceasta că vom deforma realitatea, ci doar că vom face ”ochi” şi pentru ceea ce denumim prin cuvântul ”pozitiv”, care oricum există, pentru că în realitate pozitivul şi negativul, pentru noi, coexistă dintotdeauna.

Există cu siguranţă diferenţe între oameni în privinţa receptivităţii pentru nuanţele de plus sau minus ale faptelor şi evenimentelor, dar, per ansamblu, cei mai mulţi dintre semenii noştri sunt mai sensibili către emoţii negative, datorită în primul rând condiţionării genetice de care aminteam.

Pentru a ne dezvolta receptivitatea spre pozitiv există o serie de modalităţi, exerciţii chiar ce se adresează fie laturii emoţionale, fie intelectului, fie chiar corpului nostru. Voi enumera în continuare câteva dintre acestea pe care le puteţi integra în viaţa dumneavostră dacă veţi decide că aveţi nevoie de o infuzie de optimism:

  1. Exerciţiul recunoştinţei: a ne exprima zilnic recunoştinţa şi mulţumirea pentru ceea ce e valoros, frumos, pozitiv, constructiv în viaţa noastră reprezintă o modalitate foarte simplă, dar şi foarte eficientă de a ne modifica tonusul enoţional. Recunoştinţa poate fi exprimată pentru aspecte mai obişnuite sau mai speciale ale vieţii pe care o trăim. De exemplu, putem mulţumi pentru somnul odihnitor, pentru o dimineaţă însorită, pentru o decizie corectă, pentru o vacanţă minunată, pentru înţelepciunea de care am dat dovadă într-o situaţie, pentru claritatea gândirii etc.
  2. Conectarea cu propriile sentimente. O modalitate de-a întrerupe iureşul gândurilor negative este aceea de a ne racorda cu emoţiile, trăirile ce stau la baza lor. A fi în contact cu adevăratele emoţii conduce la o stare de centrare care elimină agitaţia mentală iar gândurile care vor continua să ruleze în mintea noastră vor fi adecvate situaţiei şi se vor constitui în cauze pentru acţiuni consistente din punct de vedere emoţional.
  3. Conştientizarea tendinţei spre lamentare. Lamentările perpetue nu fac decât să întreţină artificial o dispoziţie pesimistă, ele neconducând la soluţii pentru problemele invocate.
  4. Rememorarea constantă a ceea ce facem bine, a calităţilor noastre.
  5. Exerciţiul plenitudinii: putem alege un element ”al zilei”, pe care să ne concentrăm şi faţă de care să ne exprimăm recunoştinţa. Elementul ar putea fi apa, sau soarele, sau aerul, sau cerul, sau magazinele, sau pământul etc. De cîte ori intrăm în contact cu acel element, ne vom concentra asupra beneficiilor acestuia şi le vom exprima mental.
  6. Meditaţia. Practicată constant, această metodă scade anxietatea, creşte stabilitatea emoţională şi rezistenţa la stres şi îmbunăteşte dispoziţia emoţională. Evident, meditaţia are mult mai multe avntaje, ceea ce am enumerat mai sus are relevanţa în contextul temei articolului de faţă.

O tehnică interesantă de meditaţie este aşa numită tehnică a pauzei: pe parcursul zilei ne oprim de câteva ori şi ”existăm”, devenind conştienţi de momentul prezent, de faptul că suntem, ne extragem din gândurile noastre, ne observăm respiraţia, poziţia corpului, relaţia noastră cu mediul. De cele mai multe ori noi nu ne dăm seama că suntem foarte mult în mintea noastră. Tehnica pauzei ne permite un repaos de la vârtejul mental pentru a ne introduce în existenţă: să fim doar, aici şi acum.

  1. Obiceiurile alimentare sănătoase creează un echilibru al substanţelor în organism ce conduce la o stabilitate emoţională, dar şi o bună dispoziţie de fundal. Printre obiceiurile sănătoase pentru alimentaţia noastră enumerăm: consumul de hrană neprocesată, renunţarea la excesul de zahăr şi carbohidraţi, hidratarea optimă.
  2. Practicarea sportului: sportul reduce anxietatea şi depresia, contribuie la descărcarea tensiunilor emoţionale şi la îmbunătăţirea dispoziţiei emoţionale.
  3. Somnul suficient: a ne duce la culcare înainte de ora 10 şi a dormi suficient constituie premise pentru un sistem nervos echilibrat, cu consecinţele de rigoare pozitive pentru activitatea psihică.
Bibliografie:
Marci Schimoff, Carol Kline, Fericit fără motiv, Ed. Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2013

Este oare adevărat?


este adevaratAstăzi se recunoaşte într-un procent mare ideea că multe dintre convingerile noastre – despre noi şi despre lume – sunt preluate de-a gata, netrecute prin filtrul propriu, de la persoanele importante din viaţa noastră.

Multe şcoli de orientare umanistă: analiza tranzacţională, gestaltterapia, psihoterapia centrată pe client sunt de acord că în structura eului există idei, gânduri pe care nu ni le-am format singuri prin procesarea individuală a experienţelor trăite. Aceste convingeri, fiind fundamentale în imaginea pe care o avem despre noi, influenţează şi părerile, judecăţile, interpretările, semnificaţiile ulterioare pe care le acordăm evenimentelor trăite.

Pentru a ne debarasa de gândurile altora în fond, de preconcepţiile despre noi, despre alţii, despre viaţa pe care ar trebui s-o avem şi pentru a putea gândi cu mintea proprie au fost dezvoltate diverse metode ajutătoare, fie în cadrul unor şcoli de terapie, fie de către alte persoane din afara câmpului psihoterapeutic.

Byron Katie a creat o metodă simplă şi eficientă de interogare a gândurilor proprii, cu scopul de-a le testa validitatea. Metoda presupune parcurgerea următorilor paşi:

  1. identificarea convingerii, judecăţii, părerii (de obicei negative) asupra căreia să medităm;
  2. punerea sub semnul întrebării a convingerii respective: ”Este oare adevărat că… ?”;
  3. punerea mai profundă sub semnul întrebării a judecăţii în cauză: ”Pot eu să fiu foarte sigur că am dreptate? Ce argumente pot să aduc?”;
  4. identificarea consecinţelor faptului de a crede convingerea adevărată: ce emoţii, ce comportamente, ce consecinţe rezultă din a considera acea convingere adevărată;
  5. identificarea consecinţelor pentru viaţa proprie derivate din a nu crede acea convingere adevărată (”Ce s-ar întâmpla dacă nu aş crede acest gând?”);
  6. construirea unor reversuri ale gândului respectiv şi identificarea unor argumente care să le susţină.

Urmărind paşii acestei metode se ajunge la a demonta multe convingeri fixe şi rigide, iar uneori, paradoxal, putem constata că şi alte gânduri contrare convingerii iniţiale ar putea să fie adevărate. Metoda aceasta poate fi benefică pentru a scăpa din chingile unor gânduri demoralizante, negative, consumptive energetic şi a ne construi o stare de linişte sufletească.

Pentru a exemplifica această metodă voi trece prin filtrul ei cea mai frecventă convingere negativă a oamenilor, aceea care stipulează că ”Nu sunt bun de nimic!”. Vom discuta ipotetic, la modul general:

  1. Este oare adevărat că nu sunt bun de nimic? Veţi fi de acord cu mine că, indiferent de cine îşi face această analiză, răspunsul nu are cum să fie afirmativ din simplul motiv că fiecare om este bun la ceva.
  2. Pot eu să fiu foarte sigur că nu sunt bun de nimic? Am nişte argumente pentru această asumpţie? Aici fiecare poate să vină cu argumentele proprii: că nu ştiu, că nu pot, că nu mă pricep etc. Dar sunt oare aceste argumente suficiente pentru a considera convingerea respectivă adevărată?! E de meditat!
  3. Care sunt consecinţele faptului de a nu mă crede bun de nimic? Pot fi multe: îmi e teamă să-mi asum diverse responsabilităţi, sunt deprimat, nu mă simt bune, sunt nemulţumit mai tot timpul etc.
  4. Ce s-ar întâmpla dacă nu aş mai crede în acea convingere? De exemplu, aş putea să fiu mai mulţumit, mai eficient, mai plăcut, mai responsabil. Şi multe altele.
  5. Construirea unor judecăţi contrare părerii iniţiale, de exemplu că sunt multe lucruri (sau măcar unul) la care sunt chiar bun.

După ce m-aţi acompaniat cu atenţia în construirea acestui exemplu, ce ziceţi, ce se poate întâmpla în mintea şi sufletul unei persoane care parcurge aceşti paşi ai metodei? Dacă vi s-a părut utilă, o puteţi pune în practică în viaţa proprie când vă veţi confrunta cu un impas existenţial ce va avea sigur asociate unul sau mai multe convingeri negative.

Bibliografie:
Byron Katie, Am nevoie de iubirea ta. Să fie oare adevărat?, Ed. Elena Francisc, Bucureşti, 2011

Ce simţi în acest moment?


emotii romanaUneori e greu de identificat, alteori, când trăirile sunt mai intense sau nu-s prea reprimate putem să verbalizăm mai uşor ceea ce simţim.

La începuturile formării mele în terapie auzeam frecvent întrebarea ”ce simţi acum?” adresată de multe ori ca modalitate de a umple timpii morţi care sunt consideraţi ”de speriat” pe la începuturi. Văzând folosirea ei excesivă şi se multe ori neintegrată organic în procesul în desfăşurare, am decis (atunci) să fiu mai reticentă cu această formulare. În timp mi-am reevaluat această atitudine, iar în ultima vreme am ajuns să meditez cu un profund respect la latura noastră emoţională! Dintre toate produsele psihicului nostru, trăirile emoţionale sunt cele mai apropiate de ceea ce suntem noi cu adevărat, de identitatea noastră, de nevoile, de dorinţele noastre personale.

A simţi ceva înseamnă a te poziţiona într-un anume fel faţă de o anumită nevoie personală (sau faţă de mai multe!). Dacă te surprinzi trist că mica vacanţă de sărbători se apropie de sfârşit, asta poate să însemne fie că nevoia ta de odihnă nu a fost suficient satisfăcută, fie că te aşteaptă un job care nu te mulţumeşte pe deplin pe tine şi nevoile tale profesionale, fie că trebuie să renunţi la a face lucrurile în ritmul tău pentru a te încadra într-un program impus, fie … multe altele. O emoţie conştientizată este o busolă care poate fi folosită pentru identificarea gradului în care viaţa pe care o trăieşti se apropie sau se îndepărtează de nevoile personale.

Un contact bun cu propriile emoţii, deci, implicit, cu nevoile proprii poate începe în copilărie. Sau nu. Un copil poate să-şi trăiască sentimentele numai dacă există cineva care să-l înţeleagă, să-l sprijine, să-l confirme. Altfel, el le va refula şi nu va mai şti ceea ce va simţi. Şi aşa se nasc unele blocaje emoţionale!

Educaţia se bazează mult pe aspecte cognitive. Explicaţiile pot fi multiple. Cel mai probabil însă numai o persoană în contact cu sine, care este atentă la ceea ce simte, care îşi respectă emoţionalul va putea să-l ajute veritabil pe copil să-şi acceseze, să-şi cunoască şi să-şi dezvolte componenta afectivă.

Cum îţi dai seama de ceea ce simţi? Gândurile ni le putem auzi, fac parte din limbajul nostru intern, imaginile psihice ne apar pe ecranul conştiinţei. Dar trăirile afective? Cum să le accesăm ? Un răspuns simplu ar fi: simţind. Simplu, dar uneori complicat. Atunci când ne-am obişnuit să punem sub preş pe cele care pot deranja, când am învăţat că viaţa poate fi mai ”în control” dacă le ascundem, când le-am ignorat astfel încât e posibil ca nici cuvinte potrivite pentru ele să nu găsim! Ce facem atunci?!

Spuneam într-un articol precedent că adevărul înfloreşte în linişte. Şi adevărul despre emoţiile, sentimentele, afectele, dispoziţiile noastre afective! Despre ceea ce simţim!

Cred că, dacă vrem să ştim cine suntem noi cu adevărat e necesar să acordăm importanţă emoţiilor noastre. Să le cunoaştem şi să ne lăsăm ghidaţi de ele către constelaţia proprie de nevoi. Dacă ne vom întreba mai des ”Ce simt eu acum?” şi ne vom apleca în linişte către interiorul nostru pentru a surprinde murmurul emoţiilor, vom avea multe surprize. Plăcute! Vom fi mai siguri de ceea ce vrem, vom şti mai multe despre ceea ce ne defineşte, vom putea să luăm decizii mai rapid şi mai adecvat, vom fi mai vii si mai mulţumiţi de viaţa noastră.

Deci, ”Ce simţi tu acum?” Nu te grăbi cu răspunsul, ia-ţi un moment (sau mai multe) de linişte ajutătoare!

Identitatea şi sentimentele


masti 1Cine sunt eu dacă încerc sa-mi forţez sentimentele şi nu mai trebuie sa mai ştiu ce simt cu adevărat, ce vreau, ce am nevoie şi de ce? Pot să-mi cer performanţe mari în muncă, în sport, în viaţa de zi cu zi. Dar dacă vreau sa mă silesc la sentimente (fie cu sau fără ajutorul alcoolului, drogurilor sau medicamentelor), mai devreme sau mai târziu mă voi confrunta cu urmările autoamăgirii. Ma reduc la o mască şi nici nu ştiu cine sunt cu adevărat. Pentru că sursa acestei cunoaşteri se găseşte în sentimentele mele adevărate, care concordă cu experienţele mele. Şi păzitorul acestor experienţe este trupul meu. Amintirile lui.

Alice Miller, Revolta trupului, Ed. Nemira, Bucureşti, pg.119