Astăzi se recunoaşte într-un procent mare ideea că multe dintre convingerile noastre – despre noi şi despre lume – sunt preluate de-a gata, netrecute prin filtrul propriu, de la persoanele importante din viaţa noastră.

Multe şcoli de orientare umanistă: analiza tranzacţională, gestaltterapia, psihoterapia centrată pe client sunt de acord că în structura eului există idei, gânduri pe care nu ni le-am format singuri prin procesarea individuală a experienţelor trăite. Aceste convingeri, fiind fundamentale în imaginea pe care o avem despre noi, influenţează şi părerile, judecăţile, interpretările, semnificaţiile ulterioare pe care le acordăm evenimentelor trăite.

Pentru a ne debarasa de gândurile altora în fond, de preconcepţiile despre noi, despre alţii, despre viaţa pe care ar trebui s-o avem şi pentru a putea gândi cu mintea proprie au fost dezvoltate diverse metode ajutătoare, fie în cadrul unor şcoli de terapie, fie de către alte persoane din afara câmpului psihoterapeutic.

Byron Katie a creat o metodă simplă şi eficientă de interogare a gândurilor proprii, cu scopul de-a le testa validitatea. Metoda presupune parcurgerea următorilor paşi:

1. identificarea convingerii, judecăţii, părerii (de obicei negative) asupra căreia să medităm;
2. punerea sub semnul întrebării a convingerii respective: ”Este oare adevărat că… ?”;
3. punerea mai profundă sub semnul întrebării a judecăţii în cauză: ”Pot eu să fiu foarte sigur că am dreptate? Ce argumente pot să aduc?”;
4. identificarea consecinţelor faptului de a crede convingerea adevărată: ce emoţii, ce comportamente, ce consecinţe rezultă din a considera acea convingere adevărată;
5. identificarea consecinţelor pentru viaţa proprie derivate din a nu crede acea convingere adevărată (”Ce s-ar întâmpla dacă nu aş crede acest gând?”);
6. construirea unor reversuri ale gândului respectiv şi identificarea unor argumente care să le susţină.

Urmărind paşii acestei metode se ajunge la a demonta multe convingeri fixe şi rigide, iar uneori, paradoxal, putem constata că şi alte gânduri contrare convingerii iniţiale ar putea să fie adevărate. Metoda aceasta poate fi benefică pentru a scăpa din chingile unor gânduri demoralizante, negative, consumptive energetic şi a ne construi o stare de linişte sufletească.

Pentru a exemplifica această metodă voi trece prin filtrul ei cea mai frecventă convingere negativă a oamenilor, aceea care stipulează că ”Nu sunt bun de nimic!”. Vom discuta ipotetic, la modul general:

1. Este oare adevărat că nu sunt bun de nimic? Veţi fi de acord cu mine că, indiferent de cine îşi face această analiză, răspunsul nu are cum să fie afirmativ din simplul motiv că fiecare om este bun la ceva.
2. Pot eu să fiu foarte sigur că nu sunt bun de nimic? Am nişte argumente pentru această asumpţie? Aici fiecare poate să vină cu argumentele proprii: că nu ştiu, că nu pot, că nu mă pricep etc. Dar sunt oare aceste argumente suficiente pentru a considera convingerea respectivă adevărată?! E de meditat!
3. Care sunt consecinţele faptului de a nu mă crede bun de nimic? Pot fi multe: îmi e teamă să-mi asum diverse responsabilităţi, sunt deprimat, nu mă simt bune, sunt nemulţumit mai tot timpul etc.
4. Ce s-ar întâmpla dacă nu aş mai crede în acea convingere? De exemplu, aş putea să fiu mai mulţumit, mai eficient, mai plăcut, mai responsabil. Şi multe altele.
5. Construirea unor judecăţi contrare părerii iniţiale, de exemplu că sunt multe lucruri (sau măcar unul) la care sunt chiar bun.

După ce m-aţi acompaniat cu atenţia în construirea acestui exemplu, ce ziceţi, ce se poate întâmpla în mintea şi sufletul unei persoane care parcurge aceşti paşi ai metodei? Dacă vi s-a părut utilă, o puteţi pune în practică în viaţa proprie când vă veţi confrunta cu un impas existenţial ce va avea sigur asociate unul sau mai multe convingeri negative.

Bibliografie:

Byron Katie, Am nevoie de iubirea ta. Să fie oare adevărat?, Ed. Elena Francisc, Bucureşti, 2011