Consiliere
Asociatia Britanica pentru Consiliere (1985) considera că “o persoană ce ocupă în mod obişnuit sau temporar rolul de consilier oferă sau este de acord în mod explicit să ofere timp, atenţie şi respect unei alte persoane aflate temporar în rolul de client”.
G. Tomşa (1996) definea consilierea drept “o acţiune prin care se urmăreşte sugerarea modului de a proceda sau a modului de comportare ce trebuie să fie adoptat într-o situaţie dată, sau, în general, în viaţa şi activitatea cotidiană”
Consilierea reprezintă un proces de îndrumare a unei persoane (sau a mai multor persoane) de către o alta, specializată într-un anumit domeniu, cu scopul îmbunătăţirii unui aspect al vieţii sale.
Consiliere psihologică
Consilierea psihologică este procesul de îndrumare a unui client de către un psiholog în probleme care ţin de latura psihologică a acestuia, adică de personalitatea lui.
Consilierea psihologică ajută persoana aflată într-o stare neconfortabilă, chiar critică de: incertitudine, insatisfacţie, tensiune, stres sau grupuri aflate în relaţii tensionate, conflictuale să-şi definească mai bine problema şi să decidă asupra unei variante de soluţionare. Rezultatul vizat este sentimentul de securitate, încrederea în sine şi în ceilalţi.
Consiliere psihologică (informatie preluata de pe site-ul Colegiului Psihologilor din Romania)
Consilierea psihologică este intervenţie psihologică (a) în scopul optimizării, autocunoaşterii şi dezvoltării personale şi/sau (b) în scopul promovării sănătăţii, prevenţiei şi remiterii problemelor emoţionale, cognitive şi de comportament.
Consilierea psihologică se deosebeşte de consilierea educaţională/şcolară. În timp ce consilierea educaţională/şcolară este focalizată pe probleme de educaţie şi carieră, consilierea psihologică implică intervenţia consilierului psihologic în optimizare personală şi în ameliorarea problemelor (subclinice) psiho-emoţionale şi de comportament.
Consilierea psihologică se deosebeşte de psihoterapie. Numai psihoterapeutul poate face intervenţie psihologică pentru psihopatologie, în timp ce consilierul psihologic se focalizează pe optimizare şi dezvoltare personală, probleme psihologice sau de patologie somatică în care sunt implicaţi factori psihologici (CPR).
Psihoterapie (informatie preluata de pe site-ul Colegiului Psihologilor din Romania)
Psihoterapia este intervenţia psihologică realizată ştiinţific şi în spirit umanist (a) în scopul promovării sănătăţii, optimizării, autocunoaşterii şi dezvoltării personale, (b) în scopul modificării factorilor psihologici implicaţi în tulburările psihice, psihosomatice şi în tulburările somatice şi (c) în situaţii de risc.
Psihoterapia se poate realiza în regim:
- individual;
- în grup;
- de grup (ex. cuplu, familie).
Componentele unui proces de psihoterapie sunt:
- psihodiagnostic şi evaluare clinică;
- conceptualizarea clinică;
- relaţia psihoterapeutică;
- intervenţii psihologice individuale, de grup şi în grup;
- evaluarea procesului de psihoterapie şi a rezultatelor acestuia.
Specialiști – consiliere psihologică și psihoterapie
Consiliere psihologică: licență în Psihologie + formare într-o școală de consiliere psihologică + dezvoltare personală (50 ore, pentru prima treapta de specializare).
Psihoterapie – conditii necesare pentru prima treapta de specializare:
- 1800 de ore (cursuri, seminarii, practică, plus studiul asociat acestora) care să includă în mod obligatoriu cunoştinţe din domeniile: Psihologie generală şi Psihodiagnostic; Psihodiagnostic şi evaluare clinică; Psihologie clinică şi/sau medicală; Consiliere şi psihoterapie; Psihiatrie şi/sau Psihopatologie; Psihologia sănătăţii şi/sau Psihosomatică; Psihologia dezvoltării şi/sau Psihologia clinică a dezvoltării.
- Aceste 1800 de ore sunt acoperite de orele cuprinse în baza licenţei în psihologie, sau prin completarea studiilor cu un pachet de cursuri universitare de specialitate din domeniile mai sus menţionate;
- 500-800 de ore de formare continuă complementară, teoretică şi aplicativă, într-o formă specifică de psihoterapie, realizate la nivel de master prin colaborare cu asociaţii profesionale acreditate în acest sens de Comisia Clinică a CPR sau direct prin asociaţii profesionale, acreditate de Comisia Clinică a CPR;
- Un minim de 150 de ore de autocunoaştere şi dezvoltare personală, individuală sau de grup.
Ioana Stancu, psiholog, psihoterapeut 