Abilitatea de lucru în echipă


ehipaAbilităţile pot fi definite în strânsă legătură cu conceptul de ”aptitudine”. Dacă aptitudinile sunt însuşiri fizice şi psihice relativ stabile, care constituie condiţii necesare pentru ca individul să efectueze cu succes un anumit gen de activitate, abilităţile se constituie în aptitudini dezvoltate sub impactul mediului şi educaţiei, în capacităţi. Dacă aptitudinile sunt potenţialul, abilităţile (capacităţile) reprezintă materializarea acestuia la un nivel superior.

A fi eficient intr-o echipa inseamnă a fi capabil :

  • de a lucra şi contribui la atingerea unui set de scopuri si obiective ale echipei
  • de a recunoaşte competenţele şi punctele forte ale celorlalţi
  • de a demonstra iniţiativă şi a contribui la obţinerea rezultatelor
  • de a manifesta promptitudine în ajutarea celorlalţi membri să gasească soluţii
  • de a accepta şi oferi feedback într-un mod constructiv si sensibil
  • de a înţelege rolul conflictelor în dezvoltarea echipei.

Abilitatea de a lucra într-o echipă este legată în primul rând de capacitatea de a recunoaşte competenţele celorlalţi. Recunoaşterea valorii celorlalţi corelează strâns cu încrederea în sine: numai o persoană care are o imagine de sine pozitivă poate recunoaşte şi susţine competenţele altor persoane. Cineva nesigur se va simţi ameninţat de valoarea colaboratorilor şi va încerca să le submineze autoritatea şi calităţile. Stima de sine personală este aşadar o condiţie sine qua non a abilităţii de a lucra în echipă.

În continuare vă voi prezenta un exerciţiu de autocunoaştere care vă va permite să reflectaţi la resursele necesare pentru a putea lucra eficient într-o ehipă, precum şi la factorii personali care vă pot împiedica să faceţi acest lucru.

Gândiţi-vă bine la următoarele aspecte şi răspundeţi cu sinceritate. Dacă nu găsiţi răspunsul imediat, lăsaţi-vă timp pentru a reflecta şi reveniţi apoi asupra exerciţiului.
Calităţile mele personale sunt :
Competenţele mele profesionale sunt :
Limitele mele personale sunt:
Vulnerabilităţile mele profesionale sunt:
Cel mai bun prieten al meu are calitaţile/competenţele……., limitele/vulnerabilităţile…
Persoana cu care pot colabora cel mai bine profesional are calitaţile/competenţele…, limitele/vulnerabilităţile….
Persoana cu care nu pot colabora profesional are calitaţile/competenţele…, limitele/vulnerabilităţile…
Persoana care îmi este cea mai antipatică are calitaţile/competenţele…, limitele/vulnerabilităţile…
Când cineva se dovedeşte mai competent decât mine, eu gândesc despre mine….
Când cineva se dovedeşte mai competent decât mine, eu mă simt….
Care este relaţia dintre valoarea mea şi valoarea celorlalţi?
Simt că valoarea mea se reduce dacă celălalt este valoros? Daca da, cum îmi explic aceasta?
Ce pot să fac ca să mă simt valoros în prezenţa altor oameni valoroşi?
Cum pot colabora cu alte persoane fără să simt că îmi pierd din valoare?
Ce pot să fac pentru a putea colabora mai bine cu ceilalţi?

 

 

Advertisements

Tehnici specifice activităţilor de consiliere, psihoterapie şi coaching. Tehnica scaunului gol şi a metapoziţiilor


scaunul golTehnica scaunului gol – este o tehnica gestaltistă (gestaltismu: şcoală ce aparţine psihoterapiei umaniste) de conştientizare afectivă şi relaţională şi reprezintă un suport fie pentru a experimenta dialogul cu diverse persoane din viaţă, fie pentru a pune în legătură părţile eului aflate în conflict. A fost creată de Perls şi o variantă a ei (top dog-under dog) constituie modalitatea prin care sunt puse “faţă în faţă” imaginea de sine reală cu imaginea de sine ideală.

Presupune, într-o primă instanţă, imaginarea celuilalt sau a părţii personale cu care se discută, stând pe un scaun gol. Se începe apoi dialogul cu interlocutorul imaginat. Când persoana simte că vrea un răspuns de la celălalt sau că doreşte să audă şi punctul de vedere al acestuia ea se mută pe scaunul gol jucând rolul celeilalte persoane sau părţii eului imaginate iniţial. În tot timpul acestei tehnici se face o trecere între cele două scaune (cu corespondentul lor de rol) dintre care unul întotdeauna va fi gol şi ”umplut” cu ajutorul imaginaţiei. Exerciţiul se finalizează când cele două părţi sau cele două persoane experimentate ajung la un acord, la un punct de vedere pe care îl acceptă ambele.

Deşi poate părea ridicol, ciudat sau un joc pentru cei care nu au avut contact anterior cu astfel de tehnici, ea surprinde ceea ce purtăm în noi legat de toate persoanele cu care interacţionăm şi de toate părţile pe care le conţinem. Este o tehnică care ne ajută să ne clarificăm poziţia noastră, dar şi a celorlalţi importanţi pentru noi pentru că ne ”obligă”, prin accesarea succesivă a diverse roluri, să empatizăm, să ne punem mai clar şi circumscris atât în pielea noastră, cât şi a altor persoane.

Această tehnică este folosită frecvent în diversele forme de consiliere, psihoterapie sau în coaching pentru că permite accesarea imaginativă a celuilalt: eşti pus practic în locul altuia pentru a privi viaţa prin ochii acestuia. Este o tehnică care permite decentrarea, înţelegerea celuilalt, creşterea empatiei şi toleranţei interpersonale.

Pentru a vedea cum funcţionează această tehnică ne putem imagina o situaţie problematică şi, ”luând locul” fiecărei persoane implicate în această situaţie o putem prezenta din perspectiva fiecăreia.

Tehnica metapoziţiilor – este derivată din tehnica scaunului gol şi constă în experimentarea succesivă a rolurilor altor persoane, mai întâi a celei cu care o persoană se află în conflict, apoi a aceleia care e martoră la discuţia celor două şi o evaluează, apoi rolul celei de-a treia care a văzut cum a fost evaluată discuţia de către martor, şi aşa mai departe. Experimentarea din perspective “cât mai distanţate” a conflictului permite creşterea gradului de evaluare obiectivă a acestuia şi implicit, creează premisa unei abordări mai realiste a acestuia în viaţa reală. De exemplu, o persoană poate fi implicată într-un conflict cu o alta. Pentru a o ajuta pe aceasta să evalueze decizia pe care trebuie să o ia în gestionarea acestui conflict, ea poate juca rolul tuturor celorlalţi actori implicaţi în conflict, dar şi a altora care ar fi doar observatori şi ar avea de la foarte puţină tangenţă cu disputa până la nici una.

 Bibliografie
Stancu, Ioana, Mic tratat de consiliere psihologică şi şcolară, Ed. Sper, Bucureşti, 2005

Înscrieri grupuri: de suport şi psihoterapie şi de constelaţii familiale


În următoarea perioadă voi face înscrieri pentru 3 grupuri pe care vreau să le organizez începând cu luna aprilie 2015.


grup 3

1.     Grup de suport şi psihoterapie pentru persoane cu dificultăţi relaţionale

Psihoterapeut: Ioana Stancu, psiholog principal autonom

Grupul ţintă:

  • persoane cu dificultăţi de a-şi găsi un partener de cuplu;
  • persoane cu dificultăţi de a construi o relaţie de cuplu de lungă durată;
  • persoane ce au relaţii parteneriale costisitoare emoţional: dependenţă, certuri frecvente, viaţă intimă nesatisfăcătoare, comunicare deficitară etc.

Obiectivele grupului:

  • Suport emoţional;
  • Identificarea aspectelor blocante din scenariul de viaţă pentru dezvoltarea unei relaţii de cuplu de lungă durată;
  • Identificarea mecanismelor proprii de evitare a intimităţii;
  • Identificarea şi exersarea unor modalităţi constructive de-a intra şi dezvolta relaţii de cuplu durabile;
  • Identificarea şi comunicarea nevoilor de relație;
  • Modalități asertive de comunicare în cuplu;
  • Conflictele și dinamica vieții de cuplu.

Locaţia este în Bucureşti şi va fi comunicată ulterior celor înscrişi.

Desfăşurarea şedinţelor: durată 4 ore, cu frecvenţă o dată la două săptămîni, sâmbăta. Grupul va debuta în momentul înscrierii a cel puţin 5 persoane, iar data primei şedinţe va fi discutată cu persoanele înscrise pentru acest grup.

Investiţie: 80 lei şedinţa.

Înscriere:  Pentru înscriere folosiţi vă rog formularul de înscriere ataşat pe care să-l trimiteţi la adresa de mail emailioana@yahoo.com. Pentru detalii suplimentare: telefon 0745 998 141


grup 42. Grup de psihoterapie pentru persoanele cu infertilitate psihologică

Terapeut: Ioana Stancu, psiholog principal autonom.

Grupul ţintă: persoane cu dificultăţi în conceperea unui copil.

Obiective:

  • Construirea unei identități feminine/masculine clare și pozitive;
  • Depășirea traumelor corelate cu imaginea despre maternitate/paternitate;
  • Conștientizarea fricilor asociate viitoarei maternități/paternități;
  • Reducerea stresului, anxietății și depresiei corelate cu condiția de infertilitate;
  • Conștientizarea propriilor emoții și exprimarea lor;
  • Creșterea încrederii în sine.

Locaţia este în Bucureşti şi va fi comunicată ulterior celor înscrişi.

Desfăşurarea şedinţelor: durată 4 ore, cu frecvenţă o dată la două săptămîni, sâmbăta. Grupul va debuta în momentul înscrierii a cel puţin 5 persoane, iar data primei şedinţe va fi discutată cu persoanele înscrise pentru acest grup.

Investiţie: 80 lei şedinţa.

Înscriere:  Pentru înscriere folosiţi vă rog formularul de înscriere ataşat în josul paginii pe care să-l trimiteţi la adresa de mail emailioana@yahoo.com. Pentru detalii suplimentare: telefon 0745 998 141


grup constelatii3. Grup de constelaţii familiale

Terapeut: Ioana Stancu, psiholog principal autonom

Grupul ţintă: persoanele eligibile pentru acest grup sunt cele care vor să se cunoască mai bine, cele care se confruntă cu probleme punctuale în diverse domenii, cele care vor să-şi îmbunătăţească anumite aspecte din viaţa proprie.

Am gândit acest grup ca nefiind subsumat unei tematicii anume, ci varietăţii de problematici aduse la iveală de participanţii la grup. Metodologia utilizată va fi o combinaţie între metode şi tehnici specifice psihoterapiei şi metoda constelaţiilor familiale.

Desfăşurarea şedinţelor: grupul se va desfăşura ori de câte ori vor fi cel puţin 5 persoane înscrise, duminica şi va avea o durată de 6 ore. Data organizării va fi discutată cu persoanele înscrise pentru acest grup.

Locaţia este în Bucureşti şi va fi comunicată ulterior celor înscrişi.

Investiţie: 120 lei şedinţa.

Înscriere:  Pentru înscriere folosiţi vă rog formularul de înscriere ataşat în josul paginii pe care să-l trimiteţi la adresa de mail emailioana@yahoo.com. Pentru detalii suplimentare: telefon 0745 998 141

Formular de înscriere
Nume şi prenume:
Vârstă:
Profesie:
Date de contact: telefon/mail:

Tipul grupului pentru care vă înscrieţi (Grup de suport şi psihoterapie pentru persoane cu dificultăţi relaţionale; grup de psihoterapie pentru persoanele cu infertilitate psihologică; grup de constelaţii familiale):

Motivaţia înscrierii pentru grup:

Emoţiile ”la locul lor”


emotii feteCând pierdem ceva sau ne despărţim de cineva, ne simţim trişti. Când apar obstacole în calea a ceea ce ne dorim sau suntem pe cale să ni se încalce graniţele, simţim furie. Dacă sentimentul de stimă de sine este afectat, simţim ruşine. Dacă ne confruntăm cu un pericol, ni se face frică. Când evenimentele pe care le traversăm sunt traumatice, apare durerea. În mod obişnuit, dacă emoţiile noastre ar fi lăsate să funcţioneze aşa cum sunt ele setate din punct de vedere genetic, atunci tristeţea ne-ar informa despre pierderi şi separări, furia despre încalcarea graniţelor personale şi obstacole, frica despre pericole, durerea despre traumele suferite, iar ruşinea despre stima de sine afectată. În realitate, e posibil ca uneori să simţim furie în loc de tristeţe, durere sau ruşine, frică în loc de furie, ruşine în loc de furie etc. Această perturbare a trăirilor emoţionale apare de obicei pentru că avem o atitudine de respingere faţă de unele emoţii, pe care le considerăm ”rele” şi le acoperim cu alte emoţii acceptabile, din punctul nostru de vedere. Şi aşa se întâmplă că o emoţie respinsă dă naştere alteia, ce apare tocmai ca o reacţie la aceasta, iar ultima se suprapune peste prima, acoperind-o şi nemaipermiţându-i accesul la conştiinţă. De exemplu, dacă am învăţat că nu e în ordine să fim furioşi, e posibil să ne simţim mai degrabă trişti în situaţii care ar presupune furie, precum şi jenă sau vinovăţie faţă de furia reprimată.

Cum ne dăm seama că ceea ce simţim este ”la locul lui”, este primar şi adaptativ într-o anumită situaţie? Calitatea trăirii emoţionale este cea care ne spune dacă ceea ce simţim este o reacţie adecvată sau nu într-o anumită situaţie. Când emoţia ne deschide spre o explorare mai profundă, când informează, când clarifică, când ne ajută să înţelegem ceva nou, atunci este adaptativă, primară, ”la locul ei”. Când mai degrabă confuzează, copleşeşte sau blochează este mai degrabă dezadaptativă şi ne aşteptăm să ascundă o alta, emoţia nucleu.

De ce unii oameni ştiu mai bine ce vor decât alţii?


om indecisSunt oameni care afirmă că au ştiut încă de mici ce profesie şi-ar dori să practice când vor fi adulţi. Există oameni care par că au ştiut dintotdeauna ce fel de viaţă vor să aibă, cum să-şi trăiască viaţa, ce-şi doresc şi ce nu. Şi, există oameni care descoperă cu greu ceea ce le place, ceea ce vor să profeseze, ce stil de viaţă li se potriveşte … . Care este diferenţa dintre cele două categorii? Diferenţa constă în felul cum s-au format oamenii acestor categorii.

Oamenii din prima categorie au fost validaţi şi confirmaţi de persoanele care i-au crescut şi educat, ei au avut libertatea de-a spune ceea ce simt, ceea ce gândesc, ceea ce-şi doresc şi adulţii din prejma lor le-au reflecat aceste aspecte interioare întărindu-le şi confirmându-le. În copilărie, ei au avut libertatea să greşească, să fie aşa cum simt, să ia şi note mai mici de 10, să se manifeste cu spontaneitatea specifică vârstei, să fie veseli, zgomotoşi, trişti, să facă crize de furie din când în când, fără ca nimeni să ameninţe că moare, că se îmbolnăveşte, că le retrage dragostea, fără ca nimeni să le spună că nu sunt în ordine dacă se manifestă aşa. Aceşti oameni au avut norocul ca personalitatea lor să se structureze în jurul unui sine autentic, adică în construcţia convingerilor, atitudinilor şi valorilor proprii au fost integrate într-un procent crescut nevoile lor personale, emoţiile lor, felul lor autentic de-a fi.

Oamenii din a doua categorie s-au format astfel încât să nu sufere persoanele cele mai importante, să fie fericite, mulţumite sau măcar să nu se mai supere. Ei au venit în întâmpinare, au satisfăcut nevoi care nu erau ale lor, şi-au sacrificat o parte din ceea ce sunt pentru un dram de aprobare şi acceptare pe care, de multe ori nu le-au primit, în pofida străduinţelor. Când însă erau aşa cum ceilalţi semnificativi se aşteptau să fie, se confruntau cu mai puţină respingere.  Prin urmare, aceştia au fost nevoiţi să-şi inhibe multe emoţii veritabile, să treacă sub covor nevoi importante, să joace după cum vor şi după cum se simt bine adulţii care i-au crescut şi educat. Ei au avut ghinionul să se formeze pentru alţii, renunţând la părţi importante din ei înşişi, care nu primeau confirmarea din exterior.

Dacă faci cumva parte din a doua categorie, renunţă la ideea de a şti clar unde vrei să ajungi, în diversele tale aspecte de viaţă. Ia-o încet, pas cu pas! E nevoie de paşi mici prin care să te descoperi pe tine, pentru că sinele tău autentic nu a avut şansa să înflorească într-o structură coerentă care să-ţi fie ghid veritabil acum. Dă-ţi timp pentru a te descoperi, urmând încetul cu încetul nevoile pe care le simţi ca fiindu-ţi proprii. Dacă îţi place să scrii, fă-o, vei vedea în ce direcţie te vei îndrepta, făcând-o. Nu te aştepta să ştii încă de la începutul drumului. Dacă îţi place să realizezi lucruri cu mâinile, acţionează. În timpul tău liber, dacă deja eşti prins într-un job care să-ţi asigure supravieţuirea. Cu timpul poate o să-ţi vine o idee pentru o afacere de tipul hand-made. Dacă nu ştii dacă să te căsătoreşti sau nu, să faci copii sau nu, nu te impacienta. Nu-ţi fixa obiective pe termene foarte lungi. Fii atent la ceea ce simţi, dezvoltă-ţi, printr-o atenţie constantă, ochii pentru interiorul tău, stabileşte-ţi un mai bun contact cu senzaţiile corporale, cu emoţiile şi, încetul cu încetul, vei vedea că o să poţi spune mai des: ”Aceasta e ceea ce vreau!” Baftă!

Cum interferă memoria emoţională cu adaptarea noastră?


soare tristExperienţele emoţionale puternice se întipăresc foarte bine în memoria noastră. Atât de bine încât cineva care a traversat un eveniment traumatic va tinde să retrăiască într-o formă sau alta experienţa respectivă în contact cu situaţii asemănătoare. De asemenea, va încerca să evite ceea ce ar putea să conducă la evenimente similare.

Această caracteristică, de-a păstra în memorie ceea ce ne-a impactat emoţional a contat destul de mult pentru supravieţuirea speciei noastre. Importanţa ei pentru evoluţia noastră filogenetică este aşadar incontestabilă. Însă, în planul vieţii individuale, o prea bună memorare aduce cu sine trecutul în prezent cu scopul evitării a ceea ce a fost dureros în trecut. Rezultatul este însă o adaptare mai puţin adecvată circumstanţelor, deci mai puţin bună.

Ştim cu toţi că, în copilărie, ne construim tot felul de scheme de raportare la diverse situaţii, scheme ce se nasc în interacţiunile noastre cotidiene. Când situaţiile ne ating profund emoţional şi schemele ce iau naştere au un grad mai mare de rigiditate. Iar tocmai această rigiditate ne va face ca, în anumite situaţii, care ne amintesc de cele originale, să nu putem avea un răspuns corelat mai ales cu circumstanţele prezentului.

Pentru a depăşi rigiditatea mecanismelor învăţate în trecut, în procesul psihoterapeutic este abordată situaţia iniţială astfel încât trăirile, gândurile, amintirea evenimentului în totalitate să se circumscrie acelui eveniment trecut, pentru ca fragmente din acesta să nu se mai reproducă automat în alte situaţii. Prin urmare, pentru ca informaţiile din memoria emoţională să nu interfere cu adaptarea noastră e nevoie ca ceea ce ne-a impactat emoţional să fie astfel prelucrat şi integrat încât efectul asupra prezentului să nu fie unul negativ.