Despre mentalizare


Conceptul de ”mentalizare”. A fost dezvoltat de psihanalistul Peter Fonagy, atras de cercetările despre teoria minţii şi inspirat de elaborările lui Mary Main.

Mentalizarea desemnează activitatea de-a da un sens comportamentului propriu şi al altora pe baza unor stări mentale subiacente – trăiri afective, dorinţe, nevoi, convingeri, atitudini. Fonagy face distincţia dintre mentalizarea ca ”proces prin care realizăm că avem o minte prin care mediem relaţia cu lumea” (Fonagy, Gergeley, Jurist&Target, 2002, p.3 ), proces ce este în mare măsură implicit şi activitatea de mentalizare, adică a gândi explicit la ceea ce se întâmplă în mintea noastră şi a celorlalţi pentru a da semnificaţii, pentru a înţelege. Activitatea de mentalizare este una reflexivă, de interogaţii, căutare de sensuri, de construire de supoziţii şi ipoteze, de problematizări, o activitate caracterizată de o continuă străduinţă de înţelegere, a noastră şi a celorlalţi.

În funcţie de focusul mentalizării, putem vorbi de mentalizare centrată pe sine sau pe celălalt, iar în corelaţie cu conţinuturile predominante ale acestei activităţi, de mentalizare cognitivă sau afectivă. De asemenea, fiecare dintre noi avem zone privilegiate ale mentalizării, adică zone favorite de înţelegere, în funcţie de felul în care ne-am structurat din punct de vedere psihic.

Capacitatea de mentalizare se dezvoltă în timp, în procesul evoluţiei noastre şi poate fi stimulată prin procedee educative şi psihoterapeutice.  Fonagy vorbeşte de forţa capacităţii de mentalizare, o mentalizare puternică presupunând: capacitate de conştientizare a stărilor mentale, eforturi de identificare a stărilor mentale corelate cu diverse comportamente, recunoaşterea dinamicii stărilor mentale, precum şi informaţii despre ce înseamnă mintea umană (apud Wallin, 2010, p. 68). Mentalizarea înseamnă în primul rând capacitate de insight, dar şi empatie, capacitatea de-a rezona cu stările emoţionale ale celorlalţi.

 

Moduri de experienţă psihică.

Mentalizarea este un mod de-a experimenta psihic relaţia dintre lumea internă şi realitatea externă, o modalitate de-a înţelege această relaţie, una dintre cele 3 stipulate de Fonagy: echivalenţa psihică, pretinderea şi mentalizarea.

Modul de echivalenţă psihică. În acest mod ceea ce este în afară este şi înăuntru, exteriorul şi interiorul sunt echivalente, nu există diferenţe între felul în care este realitatea externă şi felul în care este reprezentată (percepută, simţită, gândită), persoana se raportează la experienţa sa mai degrabă într-un mod pasiv, care suportă, căreia i se întâmplă, decât într-un mod activ.

Fonagy vorbeşte de două nivele ale echivalenţei psihice (Petre Fonagy şi Mary Target, 1996):

  1. identitatea dintre mintea proprie şi mintea celorlalţi, adică ceea ce e în mintea proprie e şi în mintea celorlalţi
  2. identitatea dintre conţinutul mental şi cel fizic, ideile nefiind reprezentări ale realităţii, ci replici ale acesteia, în termeni de putere, cauzalitate şi implicaţii.

Din punct de vedere al dezvoltării, sugarii şi copiii mici trăiesc într-o lume a echivalenţei psihice până în jurul vârstei de 3, 4 ani. După această vârstă pot fi accesate şi alte modalităţi de raportare la experienţă, însă întotdeauna va fi păstrat şi acest mod. Faţă de experienţe diferite şi în momente diferite de raportare la aceeaşi experienţă putem funcţiona în diverse moduri, inclusiv în modul echivalenţei psihice. În situaţii stresante, dificile, traumatice cel care predomină este modul echivalenţei psihice.

Modul de pretindere. În acest mod, lumea internă este decuplată de lumea externă, iar persoana poate dispune de realitatea externă, într-un mod imaginativ. Astfel, realitatea externă poate căpăta multiple valenţe, în funcţie de ceea ce ne imaginăm: tot ceea ce ne imaginăm capătă o coloratură de real, iar tot ceea ce ignorăm, aproape nu există.

Modul pretindere este un spaţiu de joc şi se dezvoltă prin joc, în care se exersează atribuirea de sensuri şi semnificaţii diverselor aspecte ale realităţii externe, este un spaţiu tranziţional între echivalenţa şi interconexiunea intern-extern (din mentalizare). În modul pretindere, emoţiile şi ideile sunt simbolice, în sensul de reprezentări, dar nu au implicaţii în viaţa reală, sunt menţinute într-un spaţiu decuplat de realitatea externă. În acest mod, realitatea psihică (în care externul şi internul se întrepătrund) este nonconflictuală, căci numai apropierea de realitate naşte conflict.

Modul de mentalizare (reflexiv). În acest mod lumea internă este văzută ca fiind şi separată şi legată de realitatea externă şi, în acest spaţiu de reflecţie, de profunzime, relaţia de influenţă reciprocă dintre exten şi intern poate fi gândită. În acest mod putem reflecta la diferenţa dintre evenimentele externe şi modalităţile în care sunt recepţionate la nivel psihic, precum şi la distincţia dintre fapte şi reprezentările mintale ale acestora.

”Mentalizarea dezvoltă o lume a sinelui care este bogată, complexă, ambiguă şi în continuă schimbare” (D. Wallin, p. 71).

Copilul devine capabil să înţeleagă natura intenţională a psihicului (adică să mentalizeze) în jurul vârstei de 4-5 ani.

Personal, cred că mentalizarea este o achiziţie fantastică a dezvoltării care ne permirte să depăşim constrângerile evidenţei, să putem gândi dincolo de nişte perspective de suprafaţă. Prin mentalizare ni se relevă o lume a bogăţiei interioare, a noastră şi a celorlalţi. Într-o lume a non-mentalizării, motivaţia acţiunii este văzută ca fiind echivalentă cu rezultatul acesteia.

Cînd mentalizăm, conştientizăm că există dorinţe, nevoi, trebuinţe, convingeri, atitudini, intenţii care se constituie într-o reţea complexă multifaţetată de motive conştiente şi inconştiente ce întreţine comportamentul uman. Intenţiile acţiunilor nu se suprapun peste scopuri şi nici nu echivalează cu rezultatele acestora.

Lumea echivalenţei psihice este o lume a fapticului, a făcutului, a punerilor în act, a deciziilor impulsive. Lumea mentalizării este o lume a simbolicului, a gînditului, a sensului, a reflectivităţii, a deciziilor mai bine cumpănite.

Mentalizarea ne dezvăluie o lume subiectivă complexă, conflictuală, într-o dinamică continuă. Mentalizarea nu este o capacitate unitară, cu toţii funcţionăm în toate registrele experimentării psihice, în momente diferite, în situaţii diferite, în experienţe diferite. Faţă de aceeaşi experienţă ne putem poziţiona în feluri diferite şi în raport cu experienţe diferite ne putem aşeza în moduri diferite.

A mentaliza, adică a putea să treci de la o unică perspectivă la mai multe se poate doar dacă un celălalt ţi-a confirmat punctul de vedere, doar dacă te-ai simţit înţeles în ceea ce ai trăit. Altfel, este imposibil sa accesezi şi alte zone de semnificaţii, pentru că e ca şi cum te-ai trăda singur. Când punctul nostru de vedere, când emoţiile, nevoile şi dorinţele noastre sunt validate, adică văzute şi recunoascute, ele devin parte integrantă din ceea ce suntem, iar disponibilitatea pentru alte perspective nu mai este simţită ca o renunţare, ci ca o îmbogăţire. Când nu suntem validaţi de către un altul, punctul nostru de vedere se rigidizează şi închistează, din nevoia de-a susţine părţi ale unui psihic fragil, în neconfirmarea lui. Subiectivitatea noastră întotdeauna îşi extrage seva dintr-o intersubiectivitate. Prin urmare, capacitatea de mentalizare se dezvoltă într-o relaţie în care există un celălalt care ne oglindeşte, se acordă emoţional cu noi, ne securizează, dar ne şi provoacă, în limitele posibilităţii noastre de evoluţie. Un exces de siguranţă psihică, fără provocări, poate frâna dezvoltarea capacităţii noastre de mentalizare.

 

Dezvoltarea capacităţii de mentalizare

Dezvoltarea capacităţii de mentalizare presupune dezvoltarea unui nucleu sănătos al sinelui, reflexiv, prin care realitatea este abordată într-o manieră simbolică, reprezentaţională, manieră în care ideile şi trăirile afective au legătură cu realitatea, dar nu sunt copii fidele ale acesteia. Ele pot să corespundă într-o măsură mai mare sau mai mică realităţii externe, cât şi versiunilor celorlalţi oameni. Cu capacitatea de-a vedea ideile ca reprezentări ale realităţii, nu ca fapte, vine posibilitatea de-a exersa diverse perspective asupra realităţii, modelând astfel impactul realităţii externe asupra persoanei.

Ce asigură trecerea de la modurile de echivalenţă psihică şi de pretindere la cel de mentalizare, atât în dezvoltarea normală, cât şi în psihoterapie? Răspunsul lui Fonagy este: ”o relaţie intersubiectivă de ataşament care asigură cadrul pentru reglarea afectivă şi, de asemenea, un minim de joc în prezenţa unei persoane reflexive” (apud Wallin, 2010. p. 72).

Mentalizarea şi intersubiectivitatea

Capacitatea de mentalizare se dezvoltă într-o relaţie intersubiectivă, în care ajungi să te cunoşti ca un sine reflexiv (ca un Eu), pe măsură ce eşti cunoscut de un altul (de un Tu).

Reglarea afectivă şi mentalizarea

Pentru reglarea afectivă a copilului sau persoanei care accesează o psihoterapie contează conţinerea şi oglindirea afectelor de către persoana cu care s-a stabilit relaţia de ataşament, o persoană adultă orientată spre realitate.

Conţinerea afectelor (termen ce îi aparţine lui W. Bion, 1962) de către părinte/ terapeut/ analist/ persoană de ataşament se referă la capacitatea de-a rămâne prezent, într-o manieră empatică, de-a procesa şi returna apoi într-o formă tolerabilă afectele dificile. Conţinerea face posibilă tolerarea dar şi reglarea unei game mai extinse de trăiri afective, fie ele intense sau dificile.

Pentru ca oglindirea afectelor să contribuie la reglarea emoţională a copilului ea trebuie să fie atât contingentă, cât şi marcată, adică să constituie un răspuns congruent, empatic cu trăirile emoţionale ale copilului, dar nu o copie exactă a acestora. Un răspuns de oglindire contingentă şi marcată presupune a răspunde afectelor copilului cu un răspuns congruent, dar nu identic, ci marcat fie printr-o uşoară exagerare, fie prin combinarea acestuia cu un alt afect opus.

Prin oglindire contingentă marcată părintele rezonează cu starea emoţională a copilului, şi o reflectă printr-o exprimare uşor deformată, ajuntându-l pe copil să o recunoască ca fiind a sa, ca fiinţă emoţională cu trăiri specifice care pot fi transmise, primite şi înţelese de către un altul.

Printr-o oglindire necontingentă, persoana de îngrijire se exprimă mai degrabă pe sine decât pe copil, iar printr-o oglindire nemarcată, copilul nu poate face distincţia dintre sine şi celălalt.

Expunerile repetate la oglindirea nemarcată întăresc modul echivalenţei psihice, pentru că realitatea externă pare să se potrivească cu realitatea internă şi, prin urmare, vor exista dificultăţi între distingerea dintre realitate şi fantasmă, între realitatea psihică şi cea fizică.

Oglindirea necontingentă repetată conduce la un sentiment de gol interior, în care realitatea internă este resimţită ca fiind decuplată de cea externă, situaţie care întăreşte modul pretindere şi vulnerabilizează copilul pentru o funcţionare narcisică.

Capacitatea de mentalizare şi jocul

Integrarea modului echivalenţei psihice cu pretinderea, într-un sine reflectiv, capabil să mentalizeze se realizează într-un mediu de joc în prezenţa unei persoane de ataşament. Prin joc copilul manipulează diverse simboluri, în prezenţa altuia semnificativ ce reprezintă realitatea, creându-se contextul pentru îmbinarea dintre lumea internă şi cea externă într-o manieră reflectivă.

Spaţiul analitic poate fi considerat unul tranziţional, de joc, de pretindere în care analizandul accesează diverse semnificaţii, descoperă noi perspective, explorează aspecte inconfortabile ale sinelui în prezenţa analistului conţinător, dezvoltându-şi progresiv capacitatea de mentalizare.

 

Mentalizarea şi ataşamentul

Există o relaţie circulară între mentalizare şi ataşamentul securizant, în sensul în care se susţin reciproc: capacitatea de mentalizare a părintelui creează contextul pentru crearea unui ataşament sigur cu copilul, iar ataşamentul sigur favorizează dezvoltarea capacităţii de mentalizare a copilului.

O capacitate de mentalizare puternică ajută părinţii cu un istoric de ataşament nesigur să crească copii ataşaţi siguri. Capacitatea de mentalizare puternică diminuează probabilitatea de transmitere trangeneraţională a ataşamentului nesigur.

 

Mentalizarea şi fantasmele

Când realitatea internă şi cea externă pot fi menţinute separat, ca în modul pretindere, spaţiul fantasmatic poate fi dezvoltat în siguranţă, căci îngrijorarea legată de posibilitatea sau imposibilitatea acestora în viaţa reală, externă, nu există. Dorinţele fantasmate au nevoie de un mediu neconflictual pentru a se dezvolta în siguranţă.

Cînd realitatea e prea apropiată de fantasmă (într-un madiu abuziv, problematic), modul pretindere nu mai poate fi menţinut şi se realizează o inhibiţie a fantasmei. Copilul pierde oportunitatea de-a vedea ideile ca fiind reprezentări şi se întoarce spre modul echivalenţei psihice.

Când fantasmelor copilului li se răspunde cu dezaprobare, furie, tristeţe, frică, copilul trece de la modul pretindere la cel al echivalenţei psihice.

Integrarea echivalenţei psihice şi a modului pretindere conduce la o creştere a conflictualităţii psihice, fantasmele putând fi purtătoare atât de adevăr, cât şi de fals. Pe de altă parte, pe măsură ce copilul îşi dezvoltă capacitatea de-a vedea ideile ca idei, nu ca fapte, el le poate suporta mai uşor, ca reprezentări, ca acte imaginative care pot fi elaborate.

 

Mentalizarea şi trauma

Abuzul şi trauma slăbesc capacitatea de integrare a celor două moduri primitive de experienţă psihică. Copiii abuzaţi trăiesc realitatea ca fiind atât de terifiantă, încât un spaţiu tranziţional între interior şi exterior devine greu de susţinut. Se reîntăreşte aşadar echivalenţa psihică, dar şi modul pretindere, căci numai aşa interiorul poate fi menţinut separat de o realitate externă intolerabilă.

Trauma blochează disponibilitatea copilului de-a se juca cu ideile şi emoţiile în relaţia cu lumea externă şi, de asemenea, vulnerabilizează persoana pentru punerile în act a acestor experienţe insuficient elaborate, gândite, integrate în realitatea psihică.

Când părinţii sunt incapabili să încorporeze o bucată de realitate, s-o gândească, s-o integreze în funcţionarea lor, adică să se raporteze la ea în modul mentalizare, această parte este trăită în modul echivalenţă psihică şi este apoi transmisă sub această formă negândită şi înfricoşătoare. Aceasta poate explica transmiterea intergeneraţională a traumelor.

 

Mentalizarea şi procesul analitic

Modurile de raportare ale pacienţilor la realitatea internă developată într-un proces psihoterapeutic analitic  sunt diverse, în funcţie de tipurile de conţinuturi psihice, dar şi de nivelul de dezvoltare al capacităţii lor de mentalizare, privită ca o abilitate generică a personalităţii. De multe ori aceştia au dificultăţi de a se degaja de echivalenţa psihică şi pretindere.

Experienţele traumatice, dificile emoţional sunt de obicei stocate în modul echivalenţă psihică iar, în procesul perlaborării acestora, persoana se disponibilizează spre o abordare mai reflectivă a acestora. Integrarea experienţelor traumatice presupune de fapt accesarea acestora din modul mentalizare, adică un proces de legare şi separare, nuanţare multiplu: faptelor şi emoţiilor li se acordă semnificaţii mai bogate şi mai profunde, perspectivele variază, devin mai multe şi mai diversificate, se leagă puncte de vedere diferite, se nuanţează fin diverse aspecte.

 

Concluzii:

Văd ideea de ”moduri de experienţă psihică” ca un instrument extraordinar de a înţelege relaţia dintre lumea noastră internă şi realitatea externă.

Ne apropiem de experienţa noastre progresiv, începînd cu echivalenţa psihică şi apoi progresăm în ritmul nostru spre mentalizare.

Trăim trauma în principal din echivalenţă psihică şi o putem integra dacă putem accesa modul mentalizare.

Cu modul mentalizare se deschide un spaţiu psihic de o libertate mai mare, în raport cu realitatea externă.

 

Bibliografie:

  • Fonagy, P., Gergeley, G., Jurist, E.J., &Target, M.I. (2002), Afect regulation, mentalization, and the deveopment of the self, New York,: other Press
  • Peter Fonagy and Mary Target, Playing With Reality: Theory Of Mind And The Normal Development Of Psychic Reality (1996). International Journal of Psycho-Analysis, 77: 217-233
  • Peter Fonagy and Mary Target, Playing With Reality: II. The Development Of Psychic Reality From A Theoretical Perspective (1996). International Journal of Psycho-Analysis, 77: 459-479
  • Peter Fonagy and Mary Target, Playing With Reality: III. The Persistence Of Dual Psychic Reality In Borderline Patients, (2000). International Journal of Psycho-Analysis, 81: 853-873
  • Peter Fonagy and Mary Target, Playing with reality: IV. A theory of external reality rooted in intersubjectivity, Int J Psychoanal 2007; 88 : 917–934
  • Wallin, D., Ataşamentul în psihoterapie (2000), Ed. Trei, Bucureşti

 

Diagnosticul psihodinamic al personalităţii


Formator: psihoterapeut Ioana Stancu

Bucureşti, 23-24 noiembrie 2019, orele 10-18

Adresabilitate: psihologi clinicieni, psihoterapeuţi, psihologi interesaţi de evaluare şi intervenţie terapeutică.

Cuprins:

  1. Modulul 1 – Diagnosticul psihodinamic al personalităţii, 8 ore
  2. Modulul 2 – Tipuri de organizare caracterială, 8 ore

Conţinutul cursului:

  • teorii psihodinamice relevante pentru psihodiagnosticul personalităţii
  • mecanismele de apărare ale eului
  • nivelurile de organizare a personalităţii (nevrotic, psihotic, borderline)
  • tipologii caracteriale (psihopatică, narcisică, schizoidă, paranoidă, depresivă, maniacală, obsesivă, compulsivă, isterică, discociativă) şi intervenţii terapeutice specifice acestora.

Credite CPR: 16

Costul cursului: 480 lei.

Locuri disponibile: 16

Inscriere: prin completarea formularului de înscriere (aici: https://www.sper.ro/conferinta/app/form.php?f=24 ) şi achitarea taxei de participare; după completare veți primi pe e-mail factura proforma cu datele contului bancar.
Înscrierea se va face în func
ție de nivelul de motivație al solicitanților și numărul locurilor disponibile. Rezervarea locurilor se face după achitarea taxei de participare.

Locaţie: Sediul Institutului SPER – Splaiul Independenței nr. 17, bl. 101, sc. 2, etaj 4, ap. 29, sect. 5, București.

Pentru detalii suplimentare legate de curs: Ioana Stancu (emailioana@yahoo.com, 0745998141 )

Pentru detalii suplimentare legate de inscriere: Valentin Neagoe (sperpsi@gmail.com, 0722508098- de luni pana vineri intre 12:00 si 18:00)