• Părinţii nu au susţinut suficient independenţa copilului;
• Relaţia de dependenţă cu o persoană importantă (unul dintre părinţi, de obicei);
• Părinţii nu au susţinut dezvoltarea abilităţilor necesare vieţii de zi cu zi.

• Nu au încredere în sine;
• Sunt foarte stresaţi când e nevoie să se confrunte cu schimbări;
• Creează relaţii de dependenţă cu ceilalţi;
• Cer ajutorul celorlalţi mai des decât cei care nu au această schemă;
• Cer sfaturi cu privire la propriile decizii;
• Au dificultaăţi în a lua decizii;
• Au dificultăţi când trebuie să realizeze ceva independent;
• Pot resimţi anxietate, panică, fobii, somatizări;
• Pot să aibă un comportament compensatoriu refuzând să se bazeze pe alţii, însă cu un mare consum energetic interior.

• Dezvoltarea încrederii în sine;
• Reducerea dependenţei de alţi oameni;
• Depăşirea evitării de către client a implicării în sarcini pe cont propriu.

• E necesar ca terapeutul să fie atent astfel încât clientul să nu devină dependent de sine;
• Terapeutul trebuie să suporte un oarecare grad de dependenţă la începutul terapiei iar apoi să încurajeze independenţa clientului.

• Modificarea la client a ideii că are nevoie de ceilalţi pentru a se descurca;
• Clarificarea cognitivă a costurilor relaţiilor de dependenţă;
• Utilizarea strategiilor cognitive de creştere a motivaţiei clientului pentru independenţă.

• Confruntarea, în plan imaginar, cu părintele supraprotector, pentru ventilarea furiei faţă de acesta;
• Întărirea părţii de adult sănătos din interiorul clientului;
• Exersarea în plan imaginar a abordării diverselor situaţii cotidiene.

• Învăţarea şi aplicarea unor tehnici de reducere a anxietăţii;
• Realizarea în realitate a unor sarcini comportamentale de gestionare a unor probleme de viaţă curente (în cabinet, prin intermediul jocului de rol sunt exersate abilităţile necesare).

·        Părinţi care au această schemă şi o transmit prin educaţie copiilor lor.

·        Au o teamă majoră că evenimentele intens negative pot apărea: boli, accident, faliment etc.;

·        Emoţie predominantă: anxietatea;

·        De obicei evită situaţiile pe care le consideră a avea un potenţial periculos;

·        Unele persoane pot adopta un comportament compensatoriu foarte riscant.

·        Creşterea încrederii clienţilor în abilitatea lor de a gestiona evenimentele negative.

·        Explorarea cognitivă a posibilităţii de apariţie a evenimentelor catastrofale;

·        Explorarea cognitivă a abilităţii clienţilor de a gestiona evenimentele de care se tem.

·        Repetiţii, în plan imaginar, a gestionării unor situaţii din categoria celor care le inspiră teamă clienţilor;

·        Exersarea, în plan imaginar a modului de adult sănătos care ajută copilul speriat să se descurce în diverse situaţii.

·        Expunerea graduală la un stil de viaţă mai puţin limitativ.

2.        Convingerea că persoanele care o conţin nu ştiu cine sunt.

• Relaţie de dependenţă, fuzională cu una dintre părinţi.
• Părinţi foarte autoritari, ce au determinat prin acest stil un foarte slab contact cu sinele autentic la copiii lor.

·        Simt că nici una din persoanele din relaţia fuzională nu va supravieţui separării;

·        Se pot simţi copleşiţi şi sufocaţi de persoana cu care au o relaţie de dependenţă;

·        Nu ştiu cine sunt, ce preferinţe, ce nevoi, ce interese.

·        Stabilirea limitelor în relaţiile de dependenţă.

·        Investigarea avantajelor şi dezavantajelor de a avea un stil de viaţă distinct;

·        Clarificarea asemănărilor şi deosebirilor faţă de persoanele de dependenţă.

·        Clarificarea relaţiei cu figura parentală interdependentă şi realizarea separării psihice de aceasta;

·        Retrăirea în plan imaginar a evenimentelor din copilărie în care clientul a fost împiedicat să se poziţioneze şi oferirea posibilităţii de exprimare acum, în prezent, cu scopul validării copilului interior şi întăririi contactului cu sine.

·        Realizarea de către clienţi a unor liste cu ceea ce le place şi ce nu, pentru diverse domenii.

·        Standarde nerealiste fixate de persoanele cu autoritate, ce au generat fie eşecuri, fie anxietate foarte mare interpretată ca fiind generată de lipsa de abilităţi;

·        Identificarea inconştientă cu o persoană respinsă de sistemul familial.

·        Evitarea implicării în sarcini;

·        Comportamente supracompensatorii de implicare excesivă în diverse activităţi (supracompensatorii pot fi oameni de succes, dar care se simt ca nişte impostori în interior);

·        Se simt întotdeauna mai puţin capabili sau cu mai puţin succes decât cei cu care se compară;

·        Autosabotorii ajung real să se confrunte cu multe eşecuri.

·        Dezvoltarea unor abilităţi (acolo unde există deficit).

·        Terapeutul e nevoie să ofere structură, să-i susţină realizările şi

să-i recunoască meritele clientului.

·        a ventila furia faţă de autoritatea care i-a invalidat;

·        înţelegerea faptului că eşecul s-a datorat fie atitudinii critice a celorlalţi, fie că nu a fost un real eşec, ci doar a fost interpretat astfel.