Cuvintele pot fi atât arme de temut în interacţiunea umană, cât şi balsam pentru suflet, cu potenţial major de vindecare. Cuvintele vindecătoare nu rănesc, nu jignesc, nu confuzează ci, dimpotrivă, separă ceea ce este amestecat, susţin şi alină.
În Constelaţiile familiale (ca şi curent psihoterapeutic), cuvintele vindecătoare afirmă ceea ce există (pentru că o bună raportare la realitate presupune cunoaşterea şi afirmarea realităţii) şi întăresc ceea ce este benefic. B. Hellinger vorbea de forţa şi capacitatea vindecătoare a următoarelor cuvinte: ”da”, ”te rog”, ”mulţumesc”, mai ales în cadrul relaţiilor de cuplu. Cuvântul ”da” reprezintă acceptarea a ceea ce există, a partenerului, a vieţii, a fericirii. Acest autor explica că ne-am obişnuit să aplicăm legile societăţii omeneşti şi în interacţiunea cu aspecte mai profunde ale vieţii, aşa că ni se pare firesc să plătim pentru orice: pentru sănătate, pentru noroc, pentru fericire. Prin acceptarea a tot ceea ce există, renunţăm la încercarea de a plăti într-o formă sau alta pentru ce avem, ne bucurăm de ceea ce există, spunem ”da” vieţii, în fond. Un sinonim la fel de vindecător ca şi ”da” este cuvântul ”accept”.
Cuvintele ”te rog” deschid sufletele, ele – dacă sunt spuse cu sinceritate – ne poziţionează într-o atitudine de smerenie şi disponibilitate pentru celălalt.
”Mulţumesc” este un alt cuvânt care leagă relaţiile, pentru că ne ajută să ne exprimăm recunoştinţa şi aprecierea, care sunt o adevărată hrană emoţională pentru interacţiunile umane.
În afara acestora, putem enumera şi alte cuvinte, fraze vindecătoare, care ne pot susţine în relaţiile noastre şi – pentru cei care sunt psihoterapeuţi – în chiar desfăşurarea procesului terapeutic, mai ales în momentele în care e nevoie de poziţionare, separare şi afirmare a clientului faţă de persoane semnificative din viaţa sa.
Cuvântul ”aleg” întăreşte asumarea responsabilităţii, ne scoate din sfera rolului de victimă căreia i se întâmplă sau i se fac lucruri fără să aibă capacitatea de-a interveni, ne obligă să ne conştientizăm faptele din perspectiva consecinţelor atât pozitive, cât şi negative. Multe mame consideră că se sacrifică pentru copiii lor. De fapt fac alegeri, de care evită să fie conştiente, pentru a beneficia de avantajele emoţionale ale rolului de victimă (autocompătimirea, compătimirea celorlalţi, posibilitatea de-a pretinde ceva în schimbul aşa-zisului sacrificiu). O mamă poate spune: ”Aleg să satisfac nevoile copilului meu şi să-mi frustrez X dorinţă, pentru că aşa consider că este bine în acest moment” şi va fi o mamă responsabilă şi conştientă de deciziile sale, o mamă care nu-şi va împovăra copiii cu responsabilitatea deciziilor sale.
”Sunt”, spre deosebire de ”îmi doresc”şi ”vreau” (care arată o lipsă), ne centrează pe fiinţare, plinătate, afirmare. Când cineva spune: ”Sunt independent, sunt separat, sunt bogat”, simţim forţa, existenţa şi determinarea inerente acestor fraze. Dar nu numai cuvântul ”sunt” are această energie, ci toate cuvintele prin care declinăm verbul ”a fi”. Ele ne ajută să afirmăm realitatea, mai ales atunci când se voalează, devine neclară. De exemplu, pentru un copil care a trăit constant cu devalorizarea făcută de părinţi fratelui său, fraza ”Tu eşti fratele meu. Te accept şi te respect”, are potenţial vindecător, restabilind ordinea încălcată de părinţi. De asemenea, în procesul de doliu după un avort, o mamă poate spune: ”Tu eşti copilul meu. Te recunosc şi te accept!”.
”Îţi las ţie” este o expresie care contribuie la afirmarea separării de ceea ce este negativ, de ceea ce nu ne aparţine, de ceea ce ne încurcă. Ea ne ajută să ne debarasăm de emoţiile, gândurile, atitudinile, imaginile introectate, preluate de la ceilalţi şi să ne construim propriul nostru univers, în acord cu ceea ce suntem cu adevărat. Aceeaşi conotaţie o are şi expresia: ”mă separ de”.
Sunt mult mai multe fraze vindecătoare decât cele pe care le-am enumerat aici. Vă invit să le descoperiţi şi să utilizaţi potenţialul lor benefic. Iar eu o să închei acest articol cu o fraza pe care, deşi o considerăm vindecătoare, nu este în esenţa ei decât deresponsabilizantă. Este vorba de expresia ”Iartă-mă”. Pentru ce? Ca să trăiesc cu conştiinţa împăcată, ca să împart responsabilitatea cu tine, ca să spun că sunt bun că mi-am cerut iertare şi că tu eşti rău că nu mi-ai acordat-o. În loc de aceasta, putem spune cu responsabilitate: ”Accept că ţi-am făcut rău şi o să trăiesc cu asta.”
Bibliografie:- Bert Hellinger, Fericirea care durează. Cum se împlinesc relaţiile, Editura Cartea Daath, Bucureşti, 2010;
- Bert Hellinger, Un val, un ocean, Editura Cartea Daath, Bucureşti, 2010.
Ioana Stancu, psiholog, psihoterapeut 