A dărui pentru a primi nu e deloc o socoteală bună. Nu, din mai multe motive. Când dai pentru a primi, dai şi ceri în acelaşi timp, oferi şi pretinzi (poate foarte subtil, dar aşteptarea există!) concomitent. Iar cel care primeşte, nu o face cu sufletul deschis, pentru că dincolo de dar se zăreşte şi o notă de plată! Apoi, când dăruieşti pentru a primi ceea ce este evident este doar oferta! Cererea se subînţelege! Dar nu e clar exprimată, nu e explicită, e doar voalată, strecurată printre rânduri. Dacă cerinţa ar fi clară, persoana căreia i se adresează ar fi liberă să accepte sau nu. Dacă cerinţa e în subtext, practic aceasta e ”forţată” să o accepte odată ce primeşte darul. Iar cineva în astfel de poziţie poate simţi multă frustrare, pentru că e incomod să nu fii liber şi cu sufletul împăcat în deciziile tale.

A dărui pentru a primi este o modalitate în care se spune: ”Iubeşte-mă pentru ce-ţi dau. Eu nu merit să fiu iubit altfel!” Acesta e o faţă a medaliei. Cealaltă poartă inscripţionat pe ea un alt mesaj, de acestă dată negativ vis-a-vis de cel care primeşte: ”Şi tu eşti la fel ca toţi ceilalţi. Trebuie să-ţi dau ca să primesc ceva de la tine!”. Cel care primeşte de la cel care dă condiţionat nu simte prea mare bucurie, pentru că intuieşte cumva ambele mesaje ataşate darului.

Când dăruieşti pentru a primi poate să însemne şi că nici nu ştii să iubeşti autentic, ci doar ataşant şi dependent.

Dacă dai frecvent pentru a primi ceva în schimb, încrederea în propria persoană şi valoarea pe care ţi-o ataşezi sunt subiecte la care e nevoie să meditezi profund!

Dacă dai pentru a primi vei ajunge şi să dai prea mult şi ce nu ţi-a fost cerut! Şi cel mai probabil vei primi reacţii exact contrarii celor aşteptate!

A dărui prea mult dezechilibrează balanţa dintr-o relaţie şi-l împovărează pe cel care primeşte. Nu e de mirare că, dacă nu se găseşte o modalitate de a reechilibra relaţia, celălalt va alege să plece. Şi aşa fraza ”Am făcut atâtea pentru el/ea şi m-a părăsit!” capătă foarte mult înţeles!

Cine oferă pentru a primi o face dintr-un gol, nu dintr-un prea plin, iar ceilalţi nu sunt atraşi de acest sunet!

Superofertanţii nu dau naştere unor mari pasiuni în relaţiile de cuplu, ei sunt cei care oferă, par că se mulţumesc cu puţin, nu deranjează, nu incită, nu trezesc orgoliul de-a cuceri. Ei sunt acolo şi oferă constant, aşa că de multe ori ajung să nu mai fie luaţi în calcul. Poate doar în momentul când se trezesc din scenariul ofertei şi încep să-şi ofere lor, iar nu altora!

A oferi pentru a primi neagă de fapt esenţa actului de-a da, căci oferta autentică este una care eliberează, nu condiţionează!

Superofertanţi, e momentul să vă treziţi!