În celelalte articole despre roluri am adus în discuţie complementaritatea acestora: masculinul cu femininul, maternul cu paternul, părintele cu copilul. Ca şi acestea, rolurile de agresor, victimă, salvator sunt interconectate şi se susţin reciproc.

Toţi conţinem aceste 3 roluri şi le avem dezvoltate într-o măsură mai mare sau mai mică. La un anumit moment de timp noi manifestăm doar unul dintre ele. Totuşi, stabilitatea interioară a fiecăruia dintre rolurile de agresor, victimă, salvator fiind relativ scăzută, trecerea de la unul la celălalt se face uşor, în cadrul aceleiaşi relaţii şi chiar a aceleiaşi interacţiuni interpersonale. Orice persoană care este agresor la un moment dat într-o relaţie va fi şi victimă, dar şi salvator. Trecerea de la polul de agresor la cel de victimă sau de salvator este valabilă nu numai pentru o singură persoană implicată în diada relaţională, ci pentru ambele, agresorul dintr-un partener trezind victima din celălalt, victima aducând la suprafaţă agresorul sau salvatorul, salvatorul întreţinând victima sau stimulând agresorul.

Rolul de agresor este asociat cu comportamente agresive (critică, injurii, violenţă emoţională şi/sau fizică), cu nevoia de-a răni fizic sau emoţional, de-a controla, pedepsi sau hărţui pe cineva în mod voit şi sistematic. Dezvoltarea rolului interior de agresor se face pe terenul fertil al situaţiilor experimentate din postura de victimă, căci a fi obiectul agresiunii conduce la cumularea furiei şi la structurarea unui rol care să permită, la un moment dat, exprimarea acesteia.

Ieşirea din rolul de agresor presupune vindecarea rănilor formate în diverse contexte traumatice, iar comportamental, asumarea grijii şi responsabilităţii pentru sine.

Victima este persoana care se deresponsabilizează de ceea ce gândeşte, simte sau de modalitatea proprie de acţiune, ea nu este capabilă să pune limite ferme agresorului, să stopeze agresiunea sau să iasă din sfera ei. Comportamentul în rolul de victimă se caracterizează prin neputinţă şi umilinţă. Victima are o imagine scăzută despre sine şi nevoia inconştientă de a-şi face rău pe care o proiectează asupra agresorului.

A ieşi din rolul de victimă presupune vindecarea tiparelor de autoagresiune interne care conduc la permisiunea inconştientă de-a fi agresat iar, comportamental, asumarea responsabilităţii pentru sine şi trasarea unor limite clare şi ferme în interacţiunea cu ceilalţi.

Salvatorul, ca rol psihic, este cel care vine în întâmpinarea nevoilor celorlalţi fără a i se fi cerut neapărat, cel care vrea cu orice preţ să fie de ajutor, care uită că cea mai sănătoasă salvare este cea pe care o realizezi singur. Uneori salvatorul face mai multe pentru o persoană decât face aceea pentru sine, cu toate că este capabilă. Persoana în rolul de salvator poate face atât de multe pentru alţii încât ajunge să acţioneze în detrimentul său.

Depăşim rolul de salvator când îi lăsăm pe ceilalţi să-şi poarte singuri de grijă, să ia propriile decizii şi să-şi asume responsabilitatea personală.

Rolurile de victimă, agresor, salvator sunt specifice jocurilor psihologice, adică interacţiunilor caracterizate de lupta de putere, în care se pun în scenă rănile personale ale tuturor protagoniştilor, din care nimeni nu câştigă, nimeni nu iese mulţumit sau împăcat. Jocurile psihologice permit o exprimare a frustrărilor, nemulţumirilor, vulnerabilităţilor psihice prin intermediul acestor roluri, dar împiedică contactul autentic dintre oameni. Prin urmare, aceste roluri sunt doar nişte ”faţade” psihice ale problemelor noastre interne, prin intermediul lor exprimându-le, dar niciodată vindecându-le.