Cum este iubirea copiilor faţă de părinţii care îi frustrează emoţional? E ca un dor, tânjală, dependenţă, o căutare combinate cu frustrare, nemulţumire, iritare şi chiar furie.

Cum e iubirea copiilor faţă de părinţii care au frustrat emoţional, după ce au integrat acest aspect (adică după ce au înţeles cu mintea şi sufletul că părinţii au oferit exact cât au putut, iar dacă ar fi fost capabili de mai mult, ar fi oferit mai mult)? Este un ataşament uman respectuos, chiar compasiv pe alocuri.

Cum este iubirea copiilor faţă de părinţii disponibili emoţional? E dragoste combinată cu confort emoţional, siguranţă şi respect.