Devictimizarea ”victimei”

victimaComportamentul de victimă și de cel de agresor sunt strâns îmbinate. În spatele uneia stă la pândă celălalt. De aceea, o victimă nu numai că se va plânge, va manipula emoțional și nu-și va asuma responsabilitatea, dar va și pretinde, va acuza, va face presiuni pentru a obține ceea ce-și dorește.

O persoană cu comportament de victimă nu are de obicei relații sociale satisfăcătoare. Mai devreme sau mai târziu ceilalți o vor respinge. Ea poate însă să-și îmbunătățească relațiile dacă face mai multe schimbări în felul de-a interacționa, de-a fi și de-a vorbi cu ceilalți. Știu că acest comportament aparține scenariului personal de viață, atitudinii de victimă, ce este construită în istoricul personal și este adânc implantată în sfera personalității. Cred totuși că schimbarea poate fi favorizată și de cunoașterea aspectelor concrete, comportamentale asupra cărora este necesar să intervenim. Este motivul pentru care am ales să aduc în discuție schimbarea comportamentului de victimă, la nivel de ceea ce e nevoie să facă și să comunice dacă își dorește să iasă din acest rol.

În loc să pretindă, ”victima” poate să-și exprime nevoile și dorințele. Ea poate spune: ”Aș vrea să vorbim despre ceva important. Ai câteva minute disponibile?”, în schimbul a: ”Vreau să vorbim acum și vreau să fii foarte atent, pentru că e foarte important!”.

Verbalizarea așteptărilor poate înlocui eficient presiunea îndeplinării dorințelor personale. ”Îmi doresc să ții cont de ceea ce ți-am spus” va fi un substitut mai sănătos pentru ”Trebuie să faci așa cum ți-am spus eu!”.

Refuzul nu este, în majoritatea situațiilor, un atac la persoană și cel care obișnuiește să se victimizeze e bine să știe acest lucru. Noi nu suntem centrul universului celorlalți și fiecare dintre noi avem multiple motive de-a refuza, care nu se încadrează în categoria ”te refuz pentru că nu-mi placi sau pentru că vreau să-ți fac un rău”.

În loc de a acuza, acest tip de persoană poate spune ce o nemulțumește. ”Întotdeauna vorbești urât cu mine. N-ai pic de respect!” poate fi spus astfel: ”Nu-mi place că vorbești urât cu mine!”.

Pentru o ”victimă”, în schimbul neasumării responsabilității, e necesar să intervină asumarea responsabilității personale. De exemplu, ”Am greșit nespunându-ți clar ceea ce aștept de la tine” este un act de responsabilitate, comparativ cu ”Ceea ce ai făcut este de-a dreptul iresponsabil, ar fi trebuit să știi că nu-mi convine asta”.

Cel care se victimizează este cu atenția centrată asupra celorlalți. Cred că, pentru a ieși din acest rol, trebuie făcut transferul atenției asupra propriei persoane. ”De ce te uiți urât la mine?” se poate converti în ”Ce trezește în mine faptul că a făcut o grimasă?”

Invidia și admirația sunt două părți ale aceleași monede. Invidia celui care se crede și se comportă ca un nefericit, poate fi tranformată în admirație, pentru că, așa cum spuneam, este vorba de același lucru – de dorința de a avea sau a fi ceea ce un altul are sau este.

Să constați obiectiv punctul în care te afli este o soluție pentru a te lamenta vis-a-vis de situația ta. Deci, e mai constructiv să spunem”situația mea este…”, în loc de ”vai de mine, e groaznic ce mi se întâmplă”.

Manipularea emoțională trezește în celălalt furie, vinovăție, enervare. Comportamentul de victimă presupune însă multă manipulare afectivă. În drumul spre devictimizare ea poate și trebuie să fie înlocuită cu exprimarea clară a dorințelor și cu acceptarea refuzului, atunci când doleanțele nu sunt îndeplinite. ”Nu faci tu asta pentru mine, eu care te-am crescut, ți-am dat viață etc.”(vă sună cunoscut, nu-i așa?!) e necesar să fie convertit în ”Îmi doresc … și o să înțeleg dacă nu poți”.

A-ți trăi viața centrându-te pe tine, pe nevoile tale și pe posibilitățile personale de îndeplinire a acestora, iar nu pe ceilalți, e necesar să devină un deziderat pentru cineva care dorește să iasă din rolul de victimă. ”Obiectivele mele sunt … și o să fac tot ce-mi stă în putință pentru a le îndeplini” este fraza care o va înlocui pe ”depind de ceilalți, x, y, z ca să-mi duc la îndeplinire dorințele”, atunci când victima va renunța să mai fie o victimă.

Victimizarea este o fugă, de noi, în ceilalți. Însă paradoxul este că noi nu putem fugi prea mult de noi iar, când ne reușește, este cu prețul propriei fericiri.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s