A dărui pentru a primi


dar-y-recibirA dărui pentru a primi nu e deloc o socoteală bună. Nu, din mai multe motive. Când dai pentru a primi, dai şi ceri în acelaşi timp, oferi şi pretinzi (poate foarte subtil, dar aşteptarea există!) concomitent. Iar cel care primeşte, nu o face cu sufletul deschis, pentru că dincolo de dar se zăreşte şi o notă de plată! Apoi, când dăruieşti pentru a primi ceea ce este evident este doar oferta! Cererea se subînţelege! Dar nu e clar exprimată, nu e explicită, e doar voalată, strecurată printre rânduri. Dacă cerinţa ar fi clară, persoana căreia i se adresează ar fi liberă să accepte sau nu. Dacă cerinţa e în subtext, practic aceasta e ”forţată” să o accepte odată ce primeşte darul. Iar cineva în astfel de poziţie poate simţi multă frustrare, pentru că e incomod să nu fii liber şi cu sufletul împăcat în deciziile tale.

A dărui pentru a primi este o modalitate în care se spune: ”Iubeşte-mă pentru ce-ţi dau. Eu nu merit să fiu iubit altfel!” Acesta e o faţă a medaliei. Cealaltă poartă inscripţionat pe ea un alt mesaj, de acestă dată negativ vis-a-vis de cel care primeşte: ”Şi tu eşti la fel ca toţi ceilalţi. Trebuie să-ţi dau ca să primesc ceva de la tine!”. Cel care primeşte de la cel care dă condiţionat nu simte prea mare bucurie, pentru că intuieşte cumva ambele mesaje ataşate darului.

Când dăruieşti pentru a primi poate să însemne şi că nici nu ştii să iubeşti autentic, ci doar ataşant şi dependent.

Dacă dai frecvent pentru a primi ceva în schimb, încrederea în propria persoană şi valoarea pe care ţi-o ataşezi sunt subiecte la care e nevoie să meditezi profund!

Dacă dai pentru a primi vei ajunge şi să dai prea mult şi ce nu ţi-a fost cerut! Şi cel mai probabil vei primi reacţii exact contrarii celor aşteptate!

A dărui prea mult dezechilibrează balanţa dintr-o relaţie şi-l împovărează pe cel care primeşte. Nu e de mirare că, dacă nu se găseşte o modalitate de a reechilibra relaţia, celălalt va alege să plece. Şi aşa fraza ”Am făcut atâtea pentru el/ea şi m-a părăsit!” capătă foarte mult înţeles!

Cine oferă pentru a primi o face dintr-un gol, nu dintr-un prea plin, iar ceilalţi nu sunt atraşi de acest sunet!

Superofertanţii nu dau naştere unor mari pasiuni în relaţiile de cuplu, ei sunt cei care oferă, par că se mulţumesc cu puţin, nu deranjează, nu incită, nu trezesc orgoliul de-a cuceri. Ei sunt acolo şi oferă constant, aşa că de multe ori ajung să nu mai fie luaţi în calcul. Poate doar în momentul când se trezesc din scenariul ofertei şi încep să-şi ofere lor, iar nu altora!

A oferi pentru a primi neagă de fapt esenţa actului de-a da, căci oferta autentică este una care eliberează, nu condiţionează!

Superofertanţi, e momentul să vă treziţi!

Recunoştinţa eliberatoare


multumescDacă, într-o formă sau alta, ţi-a fost inoculată ideea de datorie faţă de părinţii tăi, e destul de probabil să te simţi şi vinovat. Căci vinovăţia este şi sentimentul celui care a primit mai mult decât poate să dea înapoi. Cum e firesc, părinţii dau, copiii primesc. Ei nu au cum să returneze ceea ce au primit pentru a echilibra balanţa dintre a primi şi a oferi. Nici chiar copiii parentificaţi ce, pe anumite dimensiuni, se comportă ca şi cum ei ar fi părinţii nu ajung să poată returna echivalentul a ceea ce au primit. În primul rând pentru că inversiunea această de roluri, împotriva legilor firii, conduce la o ofertă de dragoste, atenţie, suport, sprijin dinspre copii înspre părinţi dublată de neplăcere, frustrare, poate chiar furie.

Copiii nu au cum să dea înapoi părinţilor ceea ce au primit şi nici nu este recomandat. Atunci cum să scapi de sentimentul de datorie pe care îl ai, mai ales dacă ţi s-a tot vorbit de sacrificiu sau doar ţi s-a dat de înţeles? Să scapi pentru că a te simţi dator nu rămâne fără ecou nici în planul relaţiilor cu familia, nici cu alţii care pot să-ţi amintească de persoanele din familie.

Eliberarea de datorie se poate face printr-o recunoştinţă sinceră, din suflet, matură, pentru tot ceea ce ai primit de la părinţii tăi. A mulţumi din suflet părinţilor este profund eliberator. Mulţumind şi simţind recunoştinţă faţă de părinţi, îţi exprimi respectul pentru ceea ce înseamnă aceştia: cei care au ales să-ţi dea viaţă, care te-au înscris în acest circuit miraculos care se cheamă circuitul vieţii. Ei, alături de bunicii, străbunicii şi toţi stămoşii tăi, merită respect şi recunoştinţă. Iar pentru a duce mai departe ceea ce ai primit, anume viaţa, poţi face pentru copiii tăi ceea ce părinţii au făcut pentru tine. Simte-te ”dator” să dăruieşti copiilor tăi, fără a le cere ceva în schimb sau a aştepta ceva de la ei, dând mai departe ceea ce ai primit, conform scurgerii continue a vieţii.

O dată ce vei mulţumi din suflet părinţilor, vei închide nu numai poarta vinovăţiei, dar şi a altor sentimente, valori, principii legate de tine şi de lume pe care le-ai primit de-a gata, le-ai preluat din fidelitate faţă de cei care au făcut atâtea pentru tine. Astfel, mulţumind, vei putea returna poate lipsa de valoare pe care ai introiectat-o, convingerea că nu meriţi să fii bogat, neîncrederea în bărbaţi sau în femei, imaginea negativă despre sexualitate şi multe altele de acest gen.

Închizând poarta datoriei şi vinovăţiei, te vei putea simţi liber să gândeşti, să simţi, să te comporţi şi să te afli pe tine, aşa cum eşti. Să te valorizezi, să-ţi alegi experienţa de viaţă care te reprezintă, relaţiile care să te împlinească, profesia în consonanţă cu propriile tale nevoi şi interese. Astfel vei fi liber să fii tu şi să-ţi trăieşti viaţa ta!

Dacă am primit cu adevărat


ciplu mare 2

Dacă am primit cu adevărat,

Nu mă tem să pierd.

Dacă am știut să primesc,

nu îmi interzic nimic.

Dacă am implicat ce e bun în mine,

vor rămâne suficiente urme

pentru însămânțarea de după despărțire.

Dacă descoper că a te despărți

nu înseamnă a te pierde.

Dacă pot amplifica ceea ce primesc,

lăsând să germineze în timpul

absenței, atunci măresc timpul

regăsirii.

Dacă îndrăznesc să îmbrac în cuvinte ceea ce trăiesc,

atunci nu am nevoie să descalific

ceea ce nu-mi vine de la celălalt.

Timpul unei întâlniri este prea prețios

pentru a-l scufunda în amărăciunea

a ceea ce a fost.

Timpul unei comuniuni nu este niciodată inutil

când știu să înțeleg mai bine

ce n-am putut spune.

Nostalgia apare atunci când pot regreta

că n-am știut să-ți propun

tot ce puteam.

 Jacques Salome

 

Când creşte o relaţie


cropped-image-2-maini.jpg Când fiecare partener are grijă de capătul său de relaţie:

  • Spunând ceea ce-şi doreşte şi ceea ce aşteaptă de la celălalt
  • Fiind deschis să dăruiască, să ceară, să primească şi să refuze
  • Exprimându-şi clar limitele
  • Comunicând şi străduindu-se să-l înţeleagă cât mai exact pe celălalt
  • Asumându-şi nevoile, dorinţele şi satisfacerea acestora,

Atunci vom avea două persoane separate, autonome, mature care pot să dezvolte împreună o relaţie frumoasă.