Crizele noastre de identitate se ivesc în urma decalajelor care pot apărea între identitatea noastră moștenită, identitatea noastră dobândită și identitatea noastră sperată.

Identitatea moștenită este legată de originea noastră socială, de statutul părinților noștri.  Identitatea dobândită are legătură cu locul pe care îl ocupăm în societate, cu statutul nostru social. Identitatea sperată este corelată cu locul pe care sperăm să-l obținem în societate.

Când între cele trei tipuri de identități nu există diferențe majore, crizele de identitate sunt mai rare.

Când între cele trei tipuri de identități sunt mari diferențe, persoana se confruntă, în procesul devenirii sale, cu crize existențiale ce gravitează în jurul întrebărilor ”Cine sunt eu?”, ”Încotro mă îndrept?”, ”Ce mă reprezintă pe mine?”. Soluția pentru rezolvarea acestor crize este autocunoașterea. A deveni conștienți de cine suntem cu adevărat, a integra în identitatea noastră actuală aspecte comune strămoșilor noștri, dar a nu ne identifica cu ei și a ne construi obiective și scopuri de viață în conformitate cu contextul nostru personal și social.

Bibliografie:

Patrice Van Eersel, Catherine Maillard, Mă dor stramoşii. Psihogenealogia sau cum să ne schimbăm viitorul, cunoscându-ne trecutul, Editura Philobia, Bucureşti, 2011