Concepţia existenţialiştilor asupra naturii umane
Abordarea existenţială are ca punct central ideea că procesul de consiliere sau psihoterapie nu reprezintă un set de tehnici ci o manieră de a înţelege felul de-a fiinţa al oamenilor în lume. O altă idee nodală este că sensul existenţei noastre nu este fixat, o dată pentru totdeauna, ci că noi ne reconstruim continuu idealurile şi dezvoltarea.
Dimensiunile de bază ale existenţei umane, conform modelului existenţial (după G. Corey, 1990, p.78-83), sunt:
1. Capacitatea omului de-a fi conştient şi de-a lua decizii.Noi avem potenţialul de-a acţiona; inacţiunea este o decizie; ne alegem acţiunile noastre şi ne construim, parţial, destinul; anxietatea este o parte a vieţii, derivată din libertatea noastră, aceasta ne face să devenim mai responsabili în alegerile noastre; noi suntem, în fond, singuri, dar avem oportunitatea de-a construi relaţii cu ceilalţi.
2. Libertatea şi responsabilitatea. Cele două merg mână în mână. Noi suntem în întregime responsabili pentru viaţa noastră şi pentru acţiunile noastre. Suntem autorii propriei vieţi, în sensul că ne construim destinul, viaţa şi chiar problemele cu care ne confruntăm.
În consilierea şi psihoterapia existenţială, asumarea responsabilităţii reprezintă o condiţie a schimbării.
3. Străduinţa pentru construirea identităţii şi a relaţiilor cu alţii. Fiecare om îşi doreşte să se descopere pe sine. Acesta nu este un proces simplu, ci presupune curajul de-a te confrunta cu tine. În acelaşi timp, fiecare om intră în relaţie cu alţi semeni, pentru a evita singurătatea şi nefericirea.
Problema este că mulţi dintre noi ne construim identitatea preluând idei, valori, sugestii de la persoanele importante din viaţa noastră şi centrându-ne mai puţin pe ceea ce suntem şi vrem cu adevărat.
Efortul pentru construirea identităţii şi a relaţiilor interpersonale presupune:
* Curajul de-a fi, căci îţi trebuie curaj pentru a-ţi descoperi interiorul şi a trăi conform cu ceea ce eşti.
* Experienţa singurătăţii: ne ajută să înţelegem că noi singuri ne decidem sensul vieţii; dacă nu suntem în stare să ne simţim bine cu noi, nu vom fi în stare să fim în armonie cu ceilalţi. “Înainte de-a avea o relaţie solidă cu altcineva, trebuie să avem o bună relaţie cu noi înşine” (G. Corey, 1990, p. 80).
* Relaţionarea cu ceilalţi: noi ne relaţionăm continuu cu ceilalţi. Dar numai când un om se simte bine cu sine poate să-şi construiască relaţii personale satisfăcătoare, căci acestea vor fi bazate pe prea-plinul lui iar nu pe frustrările personale.
4. Căutarea înţelesului vieţii. Mulţi clienţi vin la consiliere sau terapie pentru că nu şi-au găsit semnificaţia existenţei proprii. “De ce sunt aici?”, “Ce să fac cu viaţa mea?”, sunt întrebări frecvente ale oamenilor.
În abordarea existenţială, consilierul sau terapeutul îl ajută pe om să-şi clarifice direcţia propriei vieţi. Căutarea înţelesului propriei vieţi este corelativă cu:
* Debarasarea de valorile introiectate. Căutarea propriului sistem de valori înseamnă renunţarea la valorile împrumutate de la ceilalţi. Această renunţare este acompaniată, o perioadă, de o inevitabilă anxietate căci clientul se va simţi ca “o frunză în bătaia vântului” până când îşi va găsi propriul sistem de valori.
Încrederea consilierului în capacitatea clientului de-a-şi construi un sistem propriu de valori este foarte importantă în această etapă, căci este o perioadă nu foarte uşoară pentru acesta.
* Conştientizarea faptului că fiinţarea în lume nu are un înţeles, în sine.
* Căutarea unui nou înţeles – “fiecare individ trebuie să-şi descopere înţelesul propriei vieţi” (Frankl, 1963). Acest înţeles nu este complet atâta vreme cât persoana este în viaţă. Oamenii pot să se îndrepte spre adevăratul lor sens al existenţei chiar şi atunci când suferă. Iar când acesta este găsit, ei vor fi capabili să creeze, să iubească, să muncească, să construiască.
5. Anxietatea, ca o condiţie a vieţii. Existenţialiştii consideră anxietatea ca o condiţie a vieţii. Ei delimitează între anxietatea normală, pozitivă şi cea nevrotică. Anxietatea normală este benefică deoarece “prin intermediul ei individul conştientizează faptul că existenţa este limitată şi de aceea individul este singurul responsabil de scopul şi direcţia vieţii” (Iolanda Mitrofan şi Doru Buzducea, 1997, p. 115). Anxietatea nevrotică însă, imobilizează persoana şi-o face incapabilă de-a acţiona.
Deoarece existenţa nu poate fi concepută în afara anxietăţii, existenţialiştii nu luptă pentru anihilarea acesteia ci pentru transformarea anxietăţii nevrotice într-una normală, cu potenţial benefic.
A învăţa să accepţi anxietatea este un pas în direcţia unei vieţi autentice. A nu fugi din faţa necunoscutului (ce se asociază evident cu anxietatea) şi a te refugia într-un colţ călduţ, bine-ştiut, a avea tăria să te confrunţi cu neliniştea din faţa schimbărilor, înseamnă a trăi, dar nu oricum, ci în concordanţă cu tine.
6. Confruntarea cu moartea. “Este absolut necesar să ne gândim la moarte dacă vrem să ne gândim, într-o manieră plină de înţeles, la viaţă” (G. Corey, 1990, p. 83). Confruntarea cu moartea, iar nu fuga din faţa acestei idei, ne face să realizăm că viaţa este finită şi că nu avem o eternitate la dispoziţie pentru a ne realiza planurile.
Procesul de consiliere/ psihoterapeutic
Scopul principal al consilierii şi terapiei existenţiale este a-i ajuta pe clienţi să conştientizeze că au libertatea de-a-şi construi propriul destin dar şi responsabilitatea pentru propriile acţiuni. Consilierii existenţialişti ajută clienţii să facă faţă anxietăţii inerente alegerilor şi să accepte ideea că destinul lor nu este determinat din afară, de anumite forţe.
Pe măsură ce clientul conştientizează că este singurul responsabil de ceea ce este, eI reuşeşte să accepte prezenţa anxietăţii, ca un corolar al unei vieţi autentice şi, în deplin acord cu propriile decizii şi acţiuni, el va putea: să-şi clarifice identitatea personală, să-şi contureze scopuri care să-l definească şi împlinească, să-şi construiască relaţii personale satisfăcătoare, să fie mulţumit de sine şi viaţa sa.
Aceste scopuri ale analizei existenţiale derivă din ideea că simpomele celor care se prezintă la consiliere sau terapie sunt expresia alienării, înstrăinării de adevărata natură a sinelui şi a vieţuirii în conformitate nu cu ceea ce eşti, ci cu ceea ce i-ai lăsat pe ceilalţi să facă din tine.
Relaţia consilier-client specifică acestei abordări este de “acceptare necondiţionată, respect, înţelegere şi comunicare mutuală, valorizare şi încurajare” (D. Buzducea, I. Mitrofan, 1997, p. 115). Temele majore ale întâlnirilor de consiliere sau terapie sunt anxietatea, libertatea şi responsabilitatea, izolarea, alienarea, moartea şi implicaţiile ei pentru viaţă şi permanenta căutare a sensului vieţii. În timpul şedinţelor clientul este încurajat să-şi caute un plan de acţiune conform propriului şi unicului său fel de-a fiinţa în lume.
Tehnicile şi procedurile utilizate
Consilierii şi terapeuţii existenţialişti nu au un set de tehnici şi proceduri specifice. În această abordare pot fi folosite unele tehnici psihanalitice sau unele specifice orientării comportamentaliste, adoptate în funcţie de situaţia concretă a clientului. Mai frecvent întâlnite sunt:
– tehnica fanteziei dirijate
– tehnici dramatice
– fantezia şi reveria
– relaxarea şi reveria
– relaxarea musculară, pentru conştientizarea senzaţiilor corporale
– tehnici de concentrare a atenţiei
– tehnici de relaxare
– tehnici de educare a voinţei
– analiza viselor
Una din tehnicile larg utilizate în abordarea existenţială este experimentarea imaginativă a morţii proprii. Anume, se cere clientului să-şi imagineze că a murit şi că participă la propria înmormântare. Apoi i se sugerează să descrie ce-ar spune persoanele prezente la ceremonial despre sine. De asemenea, clientul trebuie să reflecteze la următoarele întrebări:
– Ce ai făcut cu propria viaţă?
– Cine te-a influenţat cel mai mult?
– Ce aşteptări nu ţi le-ai îndeplinit?
– Ce proiecte ai realizat şi ce proiecte ai lăsat neterminate?
– Ce regreţi cel mai mult şi care este cea mai mare mulţumire a ta?
– Dacă ai putea să-ţi refaci viaţa, ce ai schimba în felul tău de-a trăi?
Concluzii
Abordarea existenţială accentuează libertatea umană şi responsabilitatea fiecărui om în construirea destinului propriu.
Existenţialiştii sunt cei care găsesc o latură benefică în fenomene considerate ca negative, până atunci, ca de exemplu: anxiertatea, frustrarea, singurătatea şi chiar moartea.
Tehnicile utilizate nu mai au o atât de mare semnificaţie în cadrul acestui model. Ceea ce contează este relaţia consilier-client, o relaţie de la adult la adult, bazată pe respect şi înţelegere.
Abordarea existenţialistă este profund umanistă, punînd în centrul ei omul, cu potenţialul său de-a-şi construi propriul său destin.
Material extras din cartea Stancu, Ioana, Mic tratat de consiliere psihologică şi şcolară, Ed. Sper, Bucureşti, 2005, paginile 51-57
Like this:
Like Loading...
Related
Concepţia existenţialiştilor asupra naturii umane
Ioana Stancu, psiholog, psihoterapeut 