Concepţia lui E. Berne asupra personalităţii umane

Analiza tranzacţională este atât o teorie asupra personalităţii umane, cât şi un sistem de consiliere/psihoterapie. Îşi are originea în lucrările lui E. Berne şi este continuată şi dezvoltată de Th. Haris, J. M. Dusay şi K. M. Dusay. Teoria asupra personalităţii se bazează pe o serie de concepte: stările eului, egograme, scenarii de viaţă, întăriri comportamentale, tranzacţii psihologice, jocuri psihologice, modalităţi de stucturare a timpului.

Stările eului. În fiecare individ există 3 stadii ale eului, active, dinamice şi observabile: stadiul eului copil, al eului adult şi al eului părinte. Fiecare stadiu reprezintă o modalitate specifică de-a gândi, simţi şi acţiona.

Stadiul eului copil: este structurat conform patternurilor din copilărie şi este divizat în copil liber şi copil adaptat. Copilul liber este caracterizat prin spontaneitate, impulsivitate, libertate, curiozitate şi creativitate. Stadiul de copil adaptat înseamnă conformism şi complezenţă.

Stadiul eului adult reprezintă o instanţă obiectivă, logică, realistă, neafectivă.

Stadiul eului părinte implică introectarea normelor, regulilor morale, atitudinilor şi credinţelor de la proprii părinţi sau de la alte figuri parentale. Este divizat în părinte critic şi părinte educativ. Părintele critic este starea eului caracterizată prin criticism şi autoritate iar părintele afectuos presupune grijă şi empatie faţă de ceilalţi.

În cazul personalităţilor normale stările eului sunt distincte.

Egograma este reprezentarea grafică a cantităţii de energie pe care o conţine starea eului. Persoanele au egograme specifice datorită energiei de care dispun precum şi modalităţii de distribuţie a acesteia între cele 5 stări ale eului. Atunci când energia unui sistem creşte, ea se realizează pe baza scăderii intensităţii celorlalte stări, căci cantitatea de energie a individului rămâne constantă.

Personalitatea sănătoasă presupune o dezvoltare armonioasă şi distinctă a tuturor stărilor eului. Disfuncţiile personalităţii pot fi datorate atât unor structuri patologice a stadiilor eului (putem avea un amestec al stadiilor eului, ca în cazul tulburărilor delirante; o dominanţă a unei singure stări a eului sau o excludere a uneia sau a două stări) cât şi unei funcţionări defectuoase, cu o trecere rapidă de la o stare a eului la alta.

Scenariul de viaţă: se structurează încă de timpuriu în urma interacţiunilor cu părinţii sau cu alte persoane şi reprezintă o modalitate de-a structura realitatea prin atribuirea de roluri, atât sieşi, cât şi celorlalţi. Doru Buzducea (1997, p.149), citându-l pe Th. Harris distinge 4 scenarii existenţiale:

1. Eu sunt O.K.- Tu eşti O. K.

Este un scenariu sănătos de viaţă. Se întâlneşte la oamenii care au avut o copilărie normală, fericită.

2. Eu sunt O. K. – Tu nu eşti O.K.

Scenariu paranoid de raportare la realitate. Se întâlneşte la persoanele care au fost tratate în copilăria timpurie cu indiferenţă şi ironie.

3. Eu nu sunt O. K. – Tu eşti O. K.

Este un scenariu “depresiv” de viaţă care se formează la cei cărora nu li s-au îndeplinit nevoile fundamentale în copilărie.

4. Eu nu sunt O.K. – Tu nu eşti O.K.

Este un scenariu de inutilitate. De obicei se întâlneşte la persoanele care au fost tratate în timpul copilăriei cu brutalitate. Este specific psihoticilor.

Întăririle comportamentale. Fiecare stadiu al eului are nevoie de întăriri pentru a se fixa. Întăririle pot fi pozitive (laudă, aprobare) sau negative (critică, dezaprobare). Întăririle pozitive sunt superioare, iar întăririle negative sunt de preferat lipsei întăririlor.

Tranzacţiile: unităţi de comunicare interpersonală, stimulări şi răspunsuri între stadiile eului aparţinând a două persoane. Când doi oameni comunică, tranzacţionează cele 6 stări ale eului. Tranzacţiile pot fi:

* Complementare: vectorii tranzacţionali sunt paraleli. Răspunsul vine de la stadiul eului căruia i-a fost adresată întrebarea şi se întoarce către stadiul care a trimis stimulul. Comunicarea, în cazul tranzacţiilor complementare, poate continua mult timp.

 *Încrucişate – răspunsul nu mai vine de la starea eului care a primit mesajul şi se adresează unei stări a eului, alta decât cea care a trimis stimulul.

 * Ulterioare – se desfăşoară pe 2 planuri simultane: unul explicit şi unul ascuns, implicit. Sunt comunicate nonverbal sau prin mijloacele verbale extralingvistice şi pot genera jocuri psihologice. De regulă planul deschis presupune mesaje adult-adult iar cel implicit mesaje părinte-copil sau copil-părinte.

 6. Modalităţi de structurare a timpului. Pot fi considerate strategii de supravieţuire. E. Berne elaborează o tipologie în care introduce 6 modele de structurare a timpului:

a) Retragerea – ieşirea din sfera relaţiilor interumane prin reverii, fantasme, etc. Din punct de vedere fizic o persoană poate aparţine unui grup dar, mental, să nu fie prezentă. Retragerea poate duce la singurătate, depresie sau chiar autism.

b) Ritualurile – sunt forme de comunicare programate cultural, diferă de la o regiune la alta, de la un grup la altul, sunt simple sau complexe, de scurtă sau lungă durată. Se învaţă în familia de origine, aparţin eului părinte şi sunt îndeplinite de copilul adaptat.

c) Discuţii tematice – modalităţi de petrecere a timpului într-un anumit grup în care se schimbă anumite opinii, păreri despre diverse subiecte. Sunt conduse de către eul părinte sau eul copil.

d) Activităţile – presupun existenţa unor obiective şi consumul fizic şi intelectual necesar pentru atingerea lor. Sunt conduse de către eul adult.

e) Jocurile – se realizează în timpul comunicării desfăşurate pe două nivele: social şi psihologic; sunt reactivări ale strategiilor folosite în timpul copilăriei; sunt determinate de scenariul existenţial al persoanei şi relaţionările interumane. Fiecare persoană are un repertoriu de jocuri. Jocurile nu rezolvă problemele, ci doar le generează.

f) Intimitatea – cea mai plăcută modalitate de structurare a timpului ce presupune exprimarea sinceră a sentimentelor, gândurilor, dorinţelor. Este o comunicare sinceră, fără motive ascunse.

7. Jocurile psihologice – presupun activarea, în acelaşi timp, a două nivele ale comunicării: cel social şi cel psihologic. Există un mesaj deschis, social şi unul ascuns, psihologic. Sunt mecanisme defensive construite pe baza experienţelor din copilăria timpurie când s-a apelat la acestea pentru a obţine recunoaşterea. Oamenii joacă întotdeauna unul dintre cele trei roluri:

1. rolul de persecutor: ceilalţi nu sunt O.K., deci nu îi valorizez

2. rolul de salvator: ceilalţi nu sunt O.K., deci le ofer sprijin

3. rolul de victimă: eu nu sunt O.K., deci sunt un înfrânt.

Pe parcursul vieţii victima va căuta un persecutor care s-o înfrângă şi un salvator care să o ajute să-i confirme neputinţa. Aceste trei roluri funcţionează în relaţie de interdependenţă şi sunt interşanjabile. Ieşirea din această triadă nevrotică înseamnă conştientizarea jocurilor şi înlocuirea lor cu o comunicare autentică.

Jocurile psihologice, împreună cu aceste 3 roluri stau la baza disfuncţiilor comunicării, a apariţiei conflictelor şi chiar a tulburărilor de tip nevrotic.

 Procesul de consiliere bazat pe analiza tranzacţională

Acest model de consiliere se bazează pe teoria personalităţii umane descrisă anterior şi are următoarele scopuri:

* modificarea scenariilor de viaţă

* evidenţierea şi întreruperea jocurilor psihologice

* echilibrarea egogramelor prin transfer energetic de la cele mai puternice la cele mai slabe.

Modelul de consiliere poate fi aplicat atât individual cât şi în grup.

Metodele şi procedeele utilizate în analiza tranzacţională (conform D. Buzducea, 1997, p.157) sunt:

– regresia de vârstă – pentru înţelegerea eului de copil al clientului

– analiza jocurilor psihologice – se decodifică mesajele ascunse din cadrul relaţionărilor cu alte persoane

– jocul de rol

– realizarea unor activităţi care să dezvolte caracteristicile stadiilor eului slab dezvoltat.

Material extras din cartea Stancu, Ioana, Mic tratat de consiliere psihologică şi şcolară, Ed. Sper, Bucureşti, 2005, paginile 85-94