Discutam odată cu studenții, la un seminar, despre ce nu este indicat să facem în educația copiilor și totuși utilizăm foarte frecvent:

• nu este recomandat să pedepsim: pentru că se deteriorează relația cu copilul, iar acesta nu are echilibrul emoțional necesar (din cauza fricii asociate cu pedeapsa) pentru găsirea împreună a unor soluții alternative
• nu este recomandat să lăudăm copiii făcând referiri la personalitatea lor: ”Ești inteligent”, ”Ești cel mai grozav”, ”Ești foarte harnic”, pentru că aceste afirmații sunt în sine niște generalizări ale unor fapte punctuale
• nu este recomandat să criticăm, pentru că distrugem încrederea în sine a copiilor
• nu e bine să amenințăm: ”Dacă nu ești cuminte, plecăm imediat”, pentru că lezăm demnitatea copiilor, iar aceștia, în virtutea spiritului de autonomie, vor tinde să facă contrariul
• nu e recomandat să promitem, pentru că relația cu copiii trebuie să se bazeze pe încredere; dacă părintele are nevoie să promită, înseamnă că e necesară o întărire suplimentară pe care să i-o dea copilului.

Acum că am negat cele mai multe modalități educaționale, vă veți întreba, așa cum s-au întrebat și studenții respectivi : ”Atunci, ce modalități ne mai rămân pentru educație ?” Din fericire, gama mijloacelor educative este mult mai largă. În acest articol vreau să vă vorbesc despre o modalităte alternativă la pedeapsă, consecințele naturale și logice, pentru că, deși pedepsele sunt cele mai nocive pentru dezvoltarea personalității, ele sunt cele mai utilizate.

Consecinţele naturale sunt consecinţe neplanificate care apar ca o urmare firească a unui comportament. Datorită apariției lor, comportamentul deranjant se modifică.

Exemple: Dacă te aşezi la masă pe locul altcuiva, apare ca şi consecinţa naturală exprimarea nemulţumirii celui căruia i-ai luat locul. Dacă nu plec de acasă pănă la o anumită oră, filmul va începe înainte ca eu să ajung la cinema. Dacă întârzii la o întâlnire, posibil să se supere cel cu care mă întâlnesc sau chiar să plece (depinde cât întârzii).

Deşi sunt foarte eficiente în modificarea comportamentului, nu putem prezice apariţia lor decât în unele situaţii (dacă nu folosesc umbrela când plouă, o să fiu udat). Pentru situaţiile în care nu apar consecinţe naturale în mod constant şi predictibil, se recomandă folosirea consecinţelor logice ca metodă de modificare a comportamentelor. Spre deosebire de consecinţele naturale, consecinţele logice pot fi planificate sau controlate de către părinte sau alt adult astfel încât să devină predictibile şi contingente cu comportamentul.

Consecinţele logice sunt acțiuni introduse de către adult ca urmare a unui comportament indezirabil al copilului cu scopul prevenirii acestuia. Ele au legătură cu comportamentul problematic, dar nu derivă natural din acesta.

Deși consecințele logice ar putea să semene cu pedepsele, ele sunt totuși diferite. O pedeapsă tipică se exprimă prin fraze de genul: ”Pentru că nu ți-ai făcut lecțiile, nu ai voie să te uiți la desene, ”Pentru că nu ai fost cuminte, nu mai primești desert la masă”. Ambele sunt pedepse pentru că:

• implică penalizări introduse de către părinte, mai mult sau mai puțin arbitrare (în aceste situații sunt arbitrare, fără o legătură cu comportamentul problematic și, din acest motiv, par mai degrabă răzbunări ale părintelui);
• copilului nu i se oferă oportunitatea de a alege și de a învăța responsabilitatea comportamentului său.

În exemplele anterioare, consecințele logice ale faptului că un copil nu-și face lecțiile la timp ar putea fi: copilul poate să primească notă mică la școală, nu aprofundează anumite cunoștințe, își reduce timpul pentru alte activătăți. Consecințele logice pentru a nu fi cuminte sunt diferite în funcție de ceea ce subsumează expresia respectivă: de exemplu, dacă lovesc copiii în parc, consecința este că aceștia nu se mai joacă cu mine.

Consecinţele logice, spre deosebire de pedepse, nu sunt folosite pentru a penaliza, a ameninţa sau pentru a intimida copilul. Ele sunt prezentate copilului ca o alegere, ca o alternativă pentru care el poate opta dacă doreşte. Cum se formulează o consecință logică? Pentru situația anterioară, cea cu temele, putem spune: ”Ai la dispoziție o oră pentru a-ți face temele. Dacă nu le faci în acest timp, timpul de care ai nevoie va fi luat din cel alocat desenelor. Dacă te încadrezi în acest timp, vei avea timp să te uiți o jumătate de oră la desene.” Diferența față de o pedeapsă este următoarea: copilului i se prezintă o situație de alegere, precum și consecințele logice (acțiuni care, repet, au legătură cu comportametul) fiecărui comportament: al celui dezirabil și al celui indezirabil. El trebuie apoi să aleagă, deci are libertatea de a opta, precum și oportunitatea de a învăța să fie responsabil.

Pentru a face și mai clară diferența dintre o consecință logică și o pedeapsă, haideți să mai analizăm o altă situație. O fetiță are o stare de agitație pentru că nu a putut să meargă afară în parc (ploua) și deranjează toți membrii familiei prin comportamentul ei. Tata îi poate spune, pedepsind-o: ”Du-te în camera ta și stai acolo până la cină” sau poate să utilizeze consecințele logice: ”Dacă nu poți să-ți stăpânești comportamentul, mergi în camera ta până te calmezi. Dacă te vei controla, poți rămâne în continuare cu noi în această cameră.”

Copiii acceptă confruntarea cu consecinţele logice când înțeleg că acestea sunt opţiuni şi nu pedepse sau sancţiuni. Prin consecinţele logice copiii învaţă că comportamentele lor au consecinţe – pozitive sau negative- , iar ei le pot controla, prin modalitatea în care aleg. În acest fel, copiii învaţă să îşi asume responsabilitatea propriilor acţiuni şi comportamente.

Consecințele logice nu pot fi însă aplicate în toate situațiile problematice, pentru că nu orice comportament deranjant are consecințe logice care pot fi utilizate educativ. Însă, acolo unde putem găsi consecințe logice care pot fi un suport educativ, folosirea acestora în locul pedepselor este infinit mai productivă: atât pentru dezvoltarea copilului, cât și pentru relația părinte-copil.

Bibliografie:

1. Bogdana, Bursuc, Alina, Popescu, Managementul clasei: Ghid pentru profesori şi învăţători, Buzău, Alpha MDN, 2007
2. Fraiberg, Selma, Anii magici. Cum să înțelegem și să rezolvăm problemele copiilor, Editura Trei, București, 2009