Teoria schimbării umane

spirala fractalSchimbarea umană nu este un proces facil, ea presupune o motivaţie specifică suficient de puternică, astfel încât să fie urmată de acţiuni care să conducă la realizarea schimbării.

Psihologii Carlo C. DiClemente şi Jim Prochaska au elaborat un model al schimbării umane, pe care l-au numit teoria schimbării umane. Pentru a observa cum se schimbă oamenii aceşti cercetători au lucrat mai mult timp în context terapeutic, cu persoane dependente de tutun (fumători) şi au constatat că acestea parcurgeau mai multe etape până când reuşeau să renunţe la fumat. Din momentul iniţial, de acceptare a ideii că sunt dependenţi de tutun şi până la stoparea comportamentului adictiv, erau parcurse mai multe etape, fiecare etapă având caracteristici specifice.

Modelul, construit iniţial ca o explicaţie a modului în care se renunţă la comportamentul adictiv în context terapeutic, s-a constatat că poate fi extins asupra schimbării umane în general, fie că este realizată sau nu sub îndrumare terapeutică, fie că este vorba de comportament adictiv sau alt comportament.

Acest model poate fi reprezentat grafic sub forma unui cerc împărţit în 4 stadii, în care precontemplarea este punctul iniţial de la care poate porni schimbarea iar decizia se află la interfaţa dintre contemplare şi acţiune.

Modelul poate fi reprezentat sub forma unui cerc pentru că, de obicei, o persoană parcurge de mai multe ori acest proces până la stabilizarea schimbării. Prochaska şi Diclemente au descoperit că fumătorii recădeau de 3 până la 7 ori până reuşeau să se lase de fumat. Acest model, dintr-o perspectivă realistă asupra transformării umane, consideră recăderea ca o etapă necesară în procesul schimbării.

Precontemplarea reprezintă stadiul iniţial de la care poate porni schimbarea. Persoana îşi acceptă propriul comportament şi nu intenţionează să modifice ceva în această privinţă. În acest stadiu, pentru individ, nu există nici o problemă. El este împăcat cu sine.

Precontemplatorii nu sunt motivaţi să-şi schimbe comportamentul, dar sunt foarte motivaţi să continue comportamentul lor.

Următorul stadiu al acestui model este contemplarea. Caracteristica perioadei este ambivalenţa motivaţională. Individul a conştientizat unele efecte negative ale propriului comportament şi, o parte din sine ar vrea să renunţe la acesta. Însă el este încă foarte ataşat de beneficiile acestuia. De aceea spunem că un contemplator vrea şi nu prea vrea să se schimbe.

Dacă persoana s-a decis să facă următorul pas către schimbarea comportamentului, spunem că ne aflăm în etapa determinării (deciziei) când este deja pregătită pentru acţiune. Dar, decizia pentru schimbare nu înseamnă că schimbarea se va realiza în mod automat. În această etapă ambivalenţa nu este definitiv şi irevocabil rezolvată. Ea este şi va rămâne, chiar dacă la o intensitate mai scăzută, o caracteristică a persoanei.

O dată ce decizia pentru schimbare a fost luată, trecem la etapa acţiunii. Acum persoana se angajează în diferite acţiuni care au ca scop realizarea schimbării.

În mod normal stadiul acţiunii durează 3-6 luni pentru a fi complet, pentru că este nevoie de timp pentru a stabiliza un nou patern comportamental.

După stadiul acţiunii urmează cel al menţinerii, ce constă în stabilizarea noului comportament. Pentru adicţii, testul schimbării comportamentale îl reprezintă menţinerea comportamentului timp de câţiva ani. Însă, atât în stadiul acţiunii cât şi al menţinerii se poate ca persoana să recadă la vechiul comportament.

Precontemplarea, contemplarea, decizia, acţiunea, menţinerea şi recăderea sunt stadiile pe care le parcurgem în procesul schimbării, indiferent de ce schimbare este vorba. Beneficiile cunoaşterii acestor stadii sunt atât în context terapeutic, când se lucrează cu persoane dependente, pentru că tehnicile terapeutice trebuie adaptate stadiului în care se află persoana în procesul schimbării, cât şi în viaţa noastră curentă, căci ea ne ajută să conştientizăm paşii pe care îi avem de parcurs în schimbările pe care vrem să le iniţim, precum şi progresele făcute în direcţia acestora.

 Bibliografie:
Ioana Niculae, Abordarea psihoterapeutica individuala în toxicodependenta în Iolanda Mitrofan, Ioana Niculae, Cristina Denisa Stoica, Seramis Sas, Teodora Ciolompea, Liliana Dorobat, Robrecht Keymeulen, Terapia toxicodependentei, posibilitati si limite, Ed. Sper, Bucuresti, 2003

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s