Eram într-un parc. Un copil (cam de 3 ani) se supără și-l împinge de câteva ori pe un altul, puțin mai mic. Fără ca acesta să-i facă ceva anume, doar pentru că se apropia de spațiul său.

Privesc pentru a identifica de unde a învățat să lovească și soluția apare. Mama primului, nervoasă foc de ceea ce a făcut copilul ei, vine și – fără a spune nimic – îi dă două palme acestuia. Intenția ei era – binențeles – să-l învețe să nu mai lovească copiii. Care credeți însă că este mesajul pe care l-a transmis copilului său? Sunt două situații de analizat aici:

1. copilul sesizează că mama este supărată, dar nu face legătura cu incidentul anterior și înțelege ceva de genul: ”când ești supărat, nu se știe din ce motiv, poți să-i lovești pe cei mai mici decât tine” sau ”mama m-a lovit pentru că sunt un copil rău” (nu-și spune, ca un adult, ”nu știu de ce m-a lovit mama, nu avea dreptate să facă ceea ce a făcut!”);
2. copilul sesizează că mama este supărată și face corelația dintre supărarea ei și ceea ce a făcut anterior și înțelege: ”când te supără cineva, lovește-l, mai ales dacă e mai mic decât tine”.

Deci, mama, prin comportamentul ei, nu a făcut decât să întărească mesajul transmis, cu siguranță și altă dată, în alte ocazii, cu alte palme. Reacția copilului a fost deci reafirmată. Palmele primite l-au învățat că bătaia este soluția princeps în situația în care cineva te enervează și, în plus, au pus o cărămidă la fundamentul imaginii negative de sine, aceea de copil rău, care, ați ghicit, îi lovește pe ceilalți.

Haideți să devenim conștienți de ceea ce comunicăm cu adevărat copiilor noștri, dincolo de ceea ce dorim să transmitem!