Când pregătea carnea de pui pentru prăjit, soţia folosea din piciorul puiului doar partea de sus. Soţul, văzând constant acest obicei al soţiei, o întreabă într-o zi:

• De ce pregăteşti astfel carnea?

Soţia răspunde: Aşa am văzut că făcea şi mama mea.

Soţul, din ce în ce mai contrariat, o întreabă în continuare:

• De ce gătea mama ta carnea în acest mod?

Soţia ridică din umeri şi zice:

• Nu ştiu exact. Dar, probabil, pentru că aşa e mai bună!

După această discuţie cu soţul ei, femeia respectivă, căreia întrebările soţului i-au ridicat şi ei un semn de întrebare, vorbeşte cu mama ei despre obiceiul alimentar. Iar mama ei îi spune:

• Găteam aşa pentru că aveam o tigaie mică!

Morala poveştii: adaptează-ţi mâncarea la tigaia pe care o ai tu, nu mama ta!

În plan psihic, povestea tigăii ne poate duce cu gândul la următoarele învăţăminte: adaptează-ţi imaginea de sine la cine eşti, nu la cine ţi s-a spus că ai fi; construieşte-ţi convingeri şi valori conform experienţei tale de viaţă; resemnifică evenimentele din trecutul tău în acord cu mintea şi sufletul din prezent.

Pentru a putea să ne construim o imagine, convingeri, valori şi semnificaţii ”noi”, consonante cu ceea ce suntem în prezent, avem nevoie să renunţăm la aspectele introiectate de la alţii, persoane semnificative, foarte importante sau chiar la modalitatea noastră trecută de-a semnifica realitatea. Actul renunţării poate contraveni însă fidelităţii faţă de persoanele care ne-au transmis aceste informaţii sau chiar fidelităţii faţă de sine, cei care am fost în trecut. Ar fi ca şi cum am renunţa la părţi din noi sau la persoane importante din viaţa noastră. Realitatea este însă cu totul alta: nu înlocuim modelele învăţate de la alţii cu unele noi, ale noastre pentru că acestea nu sunt bune sau pentru că persoanele respective nu ne-au învăţat bine, ci pentru că ele nu mai sunt potrivite prezentului nostru, experienţei, felului de-a gândi, simţi şi interpreta realitatea. Nu resemnificăm evenimente, fapte sau relaţii pentru că vechile semnificaţii nu erau bune, ci pentru că semnificaţiile e necesar să ne reprezinte constant pe noi, aşa cum suntem în prezent, nu aşa cum eram şi funcţionam în trecut. Modelele învăţate e foarte probabil că au fost utile în trecut, în alte contexte sau sisteme. Dar, în prezent, unele dintre ele pot fi depăşite, blocante sau de-a dreptul disfuncţionale. Semnificaţiile trecute şi-au avut rostul şi utilitatea lor altădată, în trecut. În prezent nu mai sunt la fel de relevante. Din acest motive e nevoie ca, în plan psihic, vechiul să fie înlocuit cu noul, adecvat prezentului, realităţii fizice şi psihice deopotrivă. Tigăii prezente, adică.