Metafora tigăii sau despre vechi şi nou în plan psihic


tigaie

Când pregătea carnea de pui pentru prăjit, soţia folosea din piciorul puiului doar partea de sus. Soţul, văzând constant acest obicei al soţiei, o întreabă într-o zi:

  • De ce pregăteşti astfel carnea?

Soţia răspunde: Aşa am văzut că făcea şi mama mea.

Soţul, din ce în ce mai contrariat, o întreabă în continuare:

  • De ce gătea mama ta carnea în acest mod?

Soţia ridică din umeri şi zice:

  • Nu ştiu exact. Dar, probabil, pentru că aşa e mai bună!

După această discuţie cu soţul ei, femeia respectivă, căreia întrebările soţului i-au ridicat şi ei un semn de întrebare, vorbeşte cu mama ei despre obiceiul alimentar. Iar mama ei îi spune:

  • Găteam aşa pentru că aveam o tigaie mică!

Morala poveştii: adaptează-ţi mâncarea la tigaia pe care o ai tu, nu mama ta!

În plan psihic, povestea tigăii ne poate duce cu gândul la următoarele învăţăminte: adaptează-ţi imaginea de sine la cine eşti, nu la cine ţi s-a spus că ai fi; construieşte-ţi convingeri şi valori conform experienţei tale de viaţă; resemnifică evenimentele din trecutul tău în acord cu mintea şi sufletul din prezent.

Pentru a putea să ne construim o imagine, convingeri, valori şi semnificaţii ”noi”, consonante cu ceea ce suntem în prezent, avem nevoie să renunţăm la aspectele introiectate de la alţii, persoane semnificative, foarte importante sau chiar la modalitatea noastră trecută de-a semnifica realitatea. Actul renunţării poate contraveni însă fidelităţii faţă de persoanele care ne-au transmis aceste informaţii sau chiar fidelităţii faţă de sine, cei care am fost în trecut. Ar fi ca şi cum am renunţa la părţi din noi sau la persoane importante din viaţa noastră. Realitatea este însă cu totul alta: nu înlocuim modelele învăţate de la alţii cu unele noi, ale noastre pentru că acestea nu sunt bune sau pentru că persoanele respective nu ne-au învăţat bine, ci pentru că ele nu mai sunt potrivite prezentului nostru, experienţei, felului de-a gândi, simţi şi interpreta realitatea. Nu resemnificăm evenimente, fapte sau relaţii pentru că vechile semnificaţii nu erau bune, ci pentru că semnificaţiile e necesar să ne reprezinte constant pe noi, aşa cum suntem în prezent, nu aşa cum eram şi funcţionam în trecut. Modelele învăţate e foarte probabil că au fost utile în trecut, în alte contexte sau sisteme. Dar, în prezent, unele dintre ele pot fi depăşite, blocante sau de-a dreptul disfuncţionale. Semnificaţiile trecute şi-au avut rostul şi utilitatea lor altădată, în trecut. În prezent nu mai sunt la fel de relevante. Din acest motive e nevoie ca, în plan psihic, vechiul să fie înlocuit cu noul, adecvat prezentului, realităţii fizice şi psihice deopotrivă. Tigăii prezente, adică.

Să devenim maeștri acolo unde suntem repetenți!


copil invatavdÎn viață unele lucruri ne ies mai ușor, altele mai greu, iar unele cu foarte mare dificultate. Zonele de foarte mare dificultate cred că le-am putea numi zonele unde avem nevoie de alfabetizare.

Cunoaștem cu toții persoane care au dificultăți relaționale și întâlnim aici chiar și femei frumoase și deștepte, precum și bărbați strălucitori. Acestea fie au dificultăți în a-și găsi un partener de cuplu, fie nu pot construi relații de lungă durată, fie sunt părăsite constant, fie intră în relații foarte costisitoare emoțional. Apoi mai putem vorbi de categoria celor care au constant dificultăți financiare și nu vă gândiți că aici ar intra cei leneși, cei incompetenți, pentru că vom identifica și persoane foarte competente și responsabile! Putem vorbi de multe categorii de persoane cu dificultăți variate: în conceperea unui copil, în construirea unei identități clare, în găsirea unui cămin, în a fi acceptate de ceilalți, în a se bucura de sexualitate etc.

Ce au în comun aceste persoane din categoriile respective, comparativ cu celelalte care nu au aceste dificultăți (dar, sigur, au altele!)? Aș spune, într-un sens pozitiv, că aceste persoane cu dificultăți au nevoie să învețe sistematic, voluntar și conștient abilități pe care celelalte le-au învățat involuntar, prin imitație de la niște modele bune, performante, eficiente. De exemplu, persoanele care nu au dificultăți de relaționare nu trebuie să se gândească cum să facă să intre într-o relație, pentru că știu deja, la nivel chiar de deprindere, de automatism; nu au nevoie să fie atente la fiecare detaliu al interacțiunii cu ceilalți pentru a decide cum să se comporte, ele știu, aș putea spune instinctiv, ce să facă pentru a iniția o conversație plăcută cu ceilalți, pentru a fi plăcute de ceilalți, pentru a intra într-o relație de cuplu și pentru a construi o relație profundă. Este adevărat însă și faptul că, dacă ar fi întrebate despre cum fac toate acestea, n-ar putea răspunde întotdeauna, pentru că, așa cum spuneam anterior, aceste cunoștințe și abilități sunt la nivelul de automatisme. Ele funcționează bine și chiar foarte bine pe ”pilot automat”, pe când cele cu dificultăți trebuie să treacă pe ”pilot manual” până la momentul când vor ști bine abecedarul domeniului respectiv.

Persoanele cu dificultăți relaționale e nevoie să învețe, așa cum învață copiii abecedarul, conștient și prin mult exercițiu, cum să interacționeze constructiv cu ceilalți. Aceasta presupune conștientizarea modalităților deficitare de relaționare și înlocuirea lor cu altele mai eficiente, prin analiză, efort de autocunoaștere, înțelegere în profunzime a legilor interacțiunii umane și exersare constantă în realitate.

Toți avem câte ceva de învățat. Unii suntem repetenți în anumite domenii, alții în altele. Nu cred că o soluție ar fi să ne plângem de ceea ce nu ne iese, ci putem încerca să înțelegem ce stă la baza dificultăților noastre. Dacă vom reuși să învățăm temeinic ceea ce alții au învățat involutar, prin imitație, am putea deveni chiar maeștri acolo unde eram repetenți! Pentru că noile abilități vor fi dezvoltate conștient! Ce vreau să vă spun este că, acolo unde nu funcționăm bine și ușor, spontan, fără mari eforturi, acolo putem crește mai mult, într-atât încât nu numai să ne rezolvăm propriile probleme, ci chiar să putem să-i ajutăm și pe alții să și le rezolve. Cum putem realiza aceasta? Prin efort constant de autocunoaștere și optimizare personală: citit, citit, citit, participări la workshopuri, traininguri, grupuri de dezvoltare personală, ședințe individuale de consiliere, psihoterapie, meditație, interacțiuni cu persoane de la care putem învăța ceva, realizarea unui jurnal pentru a crește contactul cu sine etc. Deci, haideți să devenim profesori acolo unde avem nevoie de alfabetizare!