Cine şi cum suntem?


masti 2Dacă fiecare dintre noi am fi confirmaţi pentru fiecare latură a sinelui nostru, dacă prin educaţie nu ar fi privilegiate anumite aspecte ale noastre în detrimentul altora, dacă ni s-ar oferi posibilitatea să experimentăm în libertate toate senzaţiile, percepţiile, gândurile, emoţiile, nevoile care ne caracterizează, atunci ne-am construi o personalitate în consonanţă cu sinele nostru autentic. În realitate, părinţii, famila, grupurile cărora le aparţinem, societatea în ansamblu au nevoie şi solicită formarea anumitor tipuri de trăsături de personalitate, aşa că o parte din ceea ce am deveni dacă nu am influenţaţi să ne dezvoltăm doar pe anumite direcţii, se pierde. Numim aceasta sinele nostru pierdut, adică acele părţi din fiinţa noastră pe care a trebuit să le refulăm sub presiunea cerinţelor societăţii. Apoi, mama, tata, profesorii, prietenii, oamenii cu care convieţuim şi deci interacţionăm cer de la noi să fim în feluri care nu întotdeauna se regăsesc în sinele nostru autentic. Astfel se formează sinele nostru fals, o faţetă constituită din trăsăturile născute din interacţiunea cu mediul de viaţă, cu limitele, calităţile, caracteristicile sale în fond. Însă, chiar dacă sinele fals se structurează pentru a veni în întâmpinarea celorlalţi, a nevoilor şi dorinţelor lor, anumite aspecte pot să fie deranjante pentru ceilalţi. Ele vor constitui trăsături ale sinelui respins – părţile negative ale sinelui fals care au fost dezaprobate de ceilalţi.

Dacă punem într-o ecuţie aritmetică cele de mai sus, vom obţine următoarele:

(Sine autentic-sine pierdut) + (sine fals-sine respins) = Personalitatea conştientă, adică totalitatea trăsăturilor psihice care se dezvoltă, pe care le acceptăm şi pe care le manifestăm în realitate. Personalitatea în ansamblu cuprinde atât personalitatea conştientă, un mix de autentic şi fals, cât şi trăsăturile pe care le-am respins din contactul cu conştiinţa noastră şi pe care nu ni le-am asumat, cu alte cuvinte, umbra.

Care este procentul de autentic şi de fals în personalitatea noastră depinde de cât de suportiv a fost mediul nostru de viaţă, de cât de validaţi sau invalidaţi am fost în devenirea noastră. Personalităţile de tip sine autentic se caracterizează prin vitalitate, printr-un mai bun contact cu sine, cu nevoile şi emoţiile proprii şi printr-o stimă de sine crescută comparativ cu personalităţile de tip sine fals. Personalităţile de tip sine fals sunt oarecum aparente, adică centrate pe a-i mulţumi pe alţii, iniţial pe adulţii responsabili cu creşterea şi educaţia, iar apoi această centrare pe exterior se extinde şi dincolo de familie, la totalitatea oamenilor cu care ele interacţionează. În spatele personalităţilor de tip sine fals se ascunde sinele real, autentic, reprimat, inhibat, fragmentat, dezvoltat doar pe alocuri.

Bibliografie:

  • Alice Miller, Drama copilului dotat. În căutarea adevăratului sine, Ed. Herald, Bucureşti, 2013
  • Harville Hendrix, Primeşte iubirea pe care o doreşti, Ed. Herald, Bucureşti, 2015

De ce unii oameni ştiu mai bine ce vor decât alţii?


om indecisSunt oameni care afirmă că au ştiut încă de mici ce profesie şi-ar dori să practice când vor fi adulţi. Există oameni care par că au ştiut dintotdeauna ce fel de viaţă vor să aibă, cum să-şi trăiască viaţa, ce-şi doresc şi ce nu. Şi, există oameni care descoperă cu greu ceea ce le place, ceea ce vor să profeseze, ce stil de viaţă li se potriveşte … . Care este diferenţa dintre cele două categorii? Diferenţa constă în felul cum s-au format oamenii acestor categorii.

Oamenii din prima categorie au fost validaţi şi confirmaţi de persoanele care i-au crescut şi educat, ei au avut libertatea de-a spune ceea ce simt, ceea ce gândesc, ceea ce-şi doresc şi adulţii din prejma lor le-au reflecat aceste aspecte interioare întărindu-le şi confirmându-le. În copilărie, ei au avut libertatea să greşească, să fie aşa cum simt, să ia şi note mai mici de 10, să se manifeste cu spontaneitatea specifică vârstei, să fie veseli, zgomotoşi, trişti, să facă crize de furie din când în când, fără ca nimeni să ameninţe că moare, că se îmbolnăveşte, că le retrage dragostea, fără ca nimeni să le spună că nu sunt în ordine dacă se manifestă aşa. Aceşti oameni au avut norocul ca personalitatea lor să se structureze în jurul unui sine autentic, adică în construcţia convingerilor, atitudinilor şi valorilor proprii au fost integrate într-un procent crescut nevoile lor personale, emoţiile lor, felul lor autentic de-a fi.

Oamenii din a doua categorie s-au format astfel încât să nu sufere persoanele cele mai importante, să fie fericite, mulţumite sau măcar să nu se mai supere. Ei au venit în întâmpinare, au satisfăcut nevoi care nu erau ale lor, şi-au sacrificat o parte din ceea ce sunt pentru un dram de aprobare şi acceptare pe care, de multe ori nu le-au primit, în pofida străduinţelor. Când însă erau aşa cum ceilalţi semnificativi se aşteptau să fie, se confruntau cu mai puţină respingere.  Prin urmare, aceştia au fost nevoiţi să-şi inhibe multe emoţii veritabile, să treacă sub covor nevoi importante, să joace după cum vor şi după cum se simt bine adulţii care i-au crescut şi educat. Ei au avut ghinionul să se formeze pentru alţii, renunţând la părţi importante din ei înşişi, care nu primeau confirmarea din exterior.

Dacă faci cumva parte din a doua categorie, renunţă la ideea de a şti clar unde vrei să ajungi, în diversele tale aspecte de viaţă. Ia-o încet, pas cu pas! E nevoie de paşi mici prin care să te descoperi pe tine, pentru că sinele tău autentic nu a avut şansa să înflorească într-o structură coerentă care să-ţi fie ghid veritabil acum. Dă-ţi timp pentru a te descoperi, urmând încetul cu încetul nevoile pe care le simţi ca fiindu-ţi proprii. Dacă îţi place să scrii, fă-o, vei vedea în ce direcţie te vei îndrepta, făcând-o. Nu te aştepta să ştii încă de la începutul drumului. Dacă îţi place să realizezi lucruri cu mâinile, acţionează. În timpul tău liber, dacă deja eşti prins într-un job care să-ţi asigure supravieţuirea. Cu timpul poate o să-ţi vine o idee pentru o afacere de tipul hand-made. Dacă nu ştii dacă să te căsătoreşti sau nu, să faci copii sau nu, nu te impacienta. Nu-ţi fixa obiective pe termene foarte lungi. Fii atent la ceea ce simţi, dezvoltă-ţi, printr-o atenţie constantă, ochii pentru interiorul tău, stabileşte-ţi un mai bun contact cu senzaţiile corporale, cu emoţiile şi, încetul cu încetul, vei vedea că o să poţi spune mai des: ”Aceasta e ceea ce vreau!” Baftă!

Personalitatea de tip sine fals/personalitatea de tip sine autentic


sine falsFiecare om vine pe lumea aceasta cu un anumit bagaj: un corp cu instincte şi caracteristici proprii şi un potenţial genetic specific care se actualizează în anumite contexte. El trăieşte de cele mai multe ori într-o anumită familie şi comunitate care îl educă după cum cred de cuviinţă (norme, valori etc.). Merge la şcoli, interacţionează cu diverse persoane, medii sociale, are multiple experienţe. Pe tot acest traseu se structurează ca personalitate, adică ca un complex de trăsături biopsihosociale absolut original.

Evoluţia unei persoane, dezvoltarea acesteia este un lung traseu în care fiecare zi îţi pune sa amprenta specifică. Iar pe acest traseu al dezvoltării, fiecare pilon al personalităţii este rezultatul felului în care individul interiorizează, conform resurselor sale specifice, multitudinea influenţelor la care este supus.

Dacă mediul este unul opresiv, în care nevoile specifice ale copilului, cu corelatele lor emoţionale nu-i sunt întărite, susţinute, recunoscute, personalitatea lui devine un fel de fals, de ”făcătură”, ceea ce psihanaliştii numesc personalitate de tip sine fals. În cele mai multe situaţii, copilul căruia nu-i sunt recunoscute nevoile emoţionale îşi va forma o personalitate în dezacord cu sinele lui real, cu ceea ce este el. Va fi o personalitate aparentă, care să-i mulţumească pe ceilalţi, pe adulţii care îl cresc şi-l educă. Şi în spatele acestei personalităţi se va ascunde sinele lui real, reprimat, inhibat, fragmentat, dezvoltat doar pe alocuri.

Netrăirea în conformitate cu ceea ce eşti, cu felul în care simţi conduce în timp la o stare de gol interior, la depresie. Sau la opusul ei, grandomania, ca mecanism de apărare faţă de depresie. ”Omul este ferit de depresie numai atunci când stima lui de sine se bazează pe autenticitatea propriilor sentimente şi nu pe posesia unor calităţi” (Alice Miller, 2013, pag. 45). Prin urmare, vom regăsi depresia sau grandomania ca modalităţi de-a fi ale personalităţilor de tip sine fals.

Cel care îşi structurează o personalitate aparentă nu a putut să-şi construiască propriul sentiment de securitate, căci el nu s-a putut baza pe propriile emoţii, nu le-a trăit prin încercare şi eroare şi nu a căpătat simţul nevoilor sale reale. El este înstrăinat de sine şi, ca o consecinţă a acestui fapt, va deveni dependent de alţii: părinţi, grupuri, alte persoane, propriii copii.

Dacă nevoile copilului sunt în mare măsură recunoscute şi trăirile emoţionale validate, copilul îşi dezvoltă o personalitate de tip sine autentic. El va fi o personalitate vie, ce va trăi viaţa în multitudinea faţadelor ei. Şi va avea chef să trăiască. Căci numai contactul cu nevoile şi emoţiile proprii este în măsură să ofere putere şi stimă de sine.

Bibliografie:
Alice Miller, Drama copilului dotat. În căutarea adevăratului sine”, Ed. Herald, Bucureşti, 2013