”Ţi-ai asumat”, ”Mi-am asumat”, ”Şi-a asumat”, ultima propoziţie spusă mai ales sub forma ”Dacă şi-a asumat!” sunt cuvinte spuse frecvent despre actul asumării. Ce presupune aceasta, lingvistic vorbind şi cum se realizează de fapt asumarea în interiorul fiecăruia dintre noi sunt două aspecte care pot fi doar parţial suprapuse.

A asuma înseamnă a fi conştient de ceea ce presupune o activitate, un proces, un fenomen şi a realiza sau a participa la acestea în cunoştinţă de cauză, adică fiind responsabili de rezultatele obţinute, precum şi de consecinţele acestora. A-mi asuma un job, de exemplu, înseamnă a cunoaşte responsabilităţile şi drepturile şi a-l presta exercitându-le pe primele şi aşteptându-le pe ultimele. Aceasta este teoria despre asumare. Care este însă practica?

Practic, fiecare îşi face o socoteală, punând în balanţă responsabilităţile şi costurile, adică ceea ce oferă şi drepturile, avantajele, adică ceea ce primeşte. Dacă există un dezechilibru resimţit de persoana în cauză, aceasta ajustează balanţa astfel încât să se revină la un relativ echilibru. Astfel, asumarea practică este, în situaţii de dezechilibru, o asumare parţială. Nu înseamnă, aşa cum de multe ori se vrea a crede, o asumare totală a unei situaţii defavorizante. E adevărat că ideal ar fi să respingem situaţiile defavorizante, adică să nu ni le asumăm. Uneori însă, nu avem puterea să facem asta şi ni le asumăm doar parţial. Un profesor, de exemplu, are resonsabilităţi şi costuri de genul: trebuie să vină la ore, să fie motivat pentru activitate şi să-i motiveze şi pe cursanţi, să-şi pregătească materialul didactic şi ceea ce predă, să se perfecţioneze continuu (să-şi cumpere cărţi, să se documenteze, să participe la conferinţe etc.), să fie un model de conduită, să aibă un comportament adecvat, echilibrat şi matur, să-şi gestioneze stresul inerent pentru a nu impieta asupra prestaţiei sale etc. Haideţi să vedem şi ce primeşte profesorul, care sunt drepturile şi avantajele lui. De obicei, are un salariu foarte mic şi un program de lucru restrâns comparativ cu alte categorii profesionale. Punând cele două în balanţă, nu are cum să iasă egal. Aşa că apar ajustările. De multe ori, acestea sunt făcute inconştient şi derivă ca nişte consecinţe fireşti din dezechilibrul mai sus menţionat. Alteori, sunt conştientizate şi într-un fel sau altul, ajustările sunt asumate.

Aud deseori în diverse contexte că profesorii şi-au asumat acest job. Ideea este că majoritatea şi-au asumat doar parţial, pentru că nu aveau cum altfel. Realist vorbind, situaţia lor nu comportă o asumare totală. Dacă cei mai mulţi nu şi-ar fi asumat profesia parţial, în prezent nu ar fi avut cine să predea în şcolile noastre.

Asumarea parţială înseamnă a reduce din costuri şi responsabilităţi pentru ca acestea să se apropie de nivelul drepturilor şi avantajelor. Aşa că, firesc, pentru un profesor, ca modalităţi de ajustare pot apărea următoarele: scăderea motivaţiei personale, reducerea timpului alocat pregătirii şi, de la sine înţeles, scăderea costurile investiţiilor necesare perfecţionării. Acestea sunt doar nişte variante. Fiecare persoană îşi foloseşte de fapt creativitatea specifică şi în acest proces al ajustării.

Am dat doar un exemplu pornind de la situaţia profesorilor. Însă lumea e plină de asumări parţiale. De situaţii de dezechilibru între ceea ce se primeşte şi ceea ce se oferă. Astfel că, din punct de vedere psihologic, când discutăm de asumare cred că e necesar să luăm în calcul cât de echilibrată sau dezechilibrată este balanţa în respectiva situaţie. Dacă e echilibrată, ne putem aştepta la asumare totală, dacă e foarte dezechilibrată, e bine să ştim că e foarte probabil să ne confruntăm cu o aparentă asumare, adică o asumare parţială.

A ne asuma parţial înseamnă pe undeva, din punct de vedere moral, o deresponsabilizare. Din punct de vedere psihologic, asumarea parţială poate fi însă privită ca o modalitate de a nu ne lăsa prinşi în relaţii dezechilibrate, adică o variantă de echitate interioară. Evident, când ne asumăm parţial, transmitem un dublu mesaj: îmi asum, dar anumite aspecte nu mi le asum. E de la sine înţeles că făcând acest lucru, ne pierdem din autenticitate. Supravieţuirea înseamnă însă adaptare şi asumarea parţială este un mecanism de adaptare. Dacă însă persoana în cauză vrea să fie autentică în adevăratul sens al cuvântului, şi a căpătat şi puterea interioară (dublată de o putere externă) de a putea face asta, atunci probabil că va renunţa la asumări parţiale. Pentru a se asuma total. Cei mai mulţi însă, nu ating un asemenea nivel de putere încât să poată renunţa la asumările parţiale.