Din mica copilărie, pentru a primi aprobarea şi afecţiunea părinţilor, copiii învaţă că e necesar să facă, să spună, să creadă, să valorizeze ceea ce vor părinţii sau persoanele care-i cresc şi educă. Unii copii sunt mai submisivi şi se conformează în cea mai mare măsură prescripţiilor parentale, alţii sunt excesiv de submisivi şi în personalitatea lor eul de copil adaptat va ocupa un spaţiu extins, iar o parte e constituită din cei nonconformişti, ce vor lupta împotriva impunerilor şi constrângerilor parentale mai mult decât alţii.

Pe măsură ce creştem, în personalitatea noastră ne păstrăm credinţele asimilate de la persoanele semnificative, chiar dacă unele nu-şi mai au rostul. Deşi experienţa noastră ne poate spune ceva contrar a ceea ce am fost învăţaţi, de multe ori alegem să rămânem fideli valorilor introiectate în copilărie. Acţionând astfel, în defavoarea nevoilor personale, ne vom trăda pe noi, cu tot ceea ce suntem: emoţii, experienţă, percepţii etc. Pentru a nu fi respinşi, ci acceptaţi şi valorizaţi. Ideea de respingere poate fi însă doar iluzorie, pentru că ea izvorăşte din eul şi experienţa de copil, iar, pe măsură ce copiii cresc, părinţii se schimbă şi ei, de multe ori nemaipăstrând aceleaşi ”standarde” pentru acceptare. Copilul devenit adult poate gândi însă în termenii impuşi în copilărie, pentru că el atunci a introiectat o parte din standardele şi convingerile sale.

Oricât de mult ne-am iubi părinţii sau pe cei care au jucat acest rol, viaţa merge înainte, iar, a ne bloca nevoile şi sentimentele noastre constituie o blocare a fluxului vieţii, o sufocare a unor părţi importante din noi.

Mulţi adulţi îşi pot trăi viaţa într-o fidelitate sufocantă faţă de alţii. Unii însă se pot confrunta cu situaţii în care să fie forţaţi să facă o alegere, între sine şi ceilalţi. Pe lângă faptul că e păcat să ne trădăm propria viaţă, fie şi pe altarul valorilor părinteşti, dacă vom face alegerea să ne fim fideli nouă înşine, vom constata că viaţa noastră, în totalitate, ni se poate îmbunătăţi. Inclusiv în ceea ce priveşte relaţia cu părinţii. Pentru că nu poţi să ai o relaţie bună cu ceilalţi (decât aparent), dacă te trădezi pe tine.