Planul centrat pe relaţia terapeutică. Convingerile unei persoane ies la iveală în interacţiunile ei, pentru că ele îşi pun amprenta pe ceea ce face şi spune respectiva persoană în diverse contexte. Relaţia terapeutică poate fi şi ea un senzor foarte fin pentru receptarea convingerilor despre sine şi despre alţii pe care clienţii le au. De exemplu, cineva care întârzie constant la şedinţe pune în act o ambivalenţă faţă de terapie, ceea ce poate corela cu o ambivalenţă generală faţă de relaţii sau cu o neîncredere profundă în ceilalţi şi implicit în persoana terapeutului. Dar nu numai comportamentele clare şi evidente din cabinet ne pot ajuta să identificăm credinţele clienţilor, ci şi gesturi aparent minore: o grimasă, un zâmbet, un fel de a spune ceva, o numită stânjeneală etc.
Psihoterapeutul existenţialist I. Yalom consideră că lucrul terapeutic ”aici şi acum” reprezintă o adevărată mină de aur pentru terapie. ”Aici şi acum” se referă la absolut tot ceea ce se întâmplă în cabinet în timpul şedinţei de terapie.
Psihoterapia e un microcosmos social, iar convingerile legate de relaţii ale clienţilor se vor manifesta, mai devreme sau mai târziu, şi în prezentul relaţiei terapeutice. Dacă în viaţa de zi cu zi clientul este o persoană cooperantă, sau care fuge de relaţii, critică, arţăgoasă, intrigantă etc., aceste aspecte vor apărea în diverse modalităţi şi în interacţiunea cu terapeutul. Comportamentul clienţilor, atât cel verbal, cât şi exprimările emoţionale, precum şi trăirile emoţionale resimţite de terapeut sunt resurse pentru a identifica în aici-ul şi acum-ul cabinetului convingerile dezadaptative ale clienţilor.
Abordând comportamentele care apar în prezentul interacţiunii dintre terapeut şi client, terapeuţii pot să-şi ajute clienţii atât să-şi identifice convingerile personale, dar şi să le restructureze prin integrarea feedback-ului pe care îl oferă acestora într-o manieră directă şi adecvată.
Planul comportamental. Scenariile dezadaptative se reactivează constant în realitate în diverse situaţii asemănătoare prin ceva cu cele care au stat la baza constituirii lor. Pentru a face faţă activării acestor scheme şi a emoţiilor dureroase inerente lor, oamenii folosesc strategii de coping, care sunt asemănătoare clasicelor răspunsuri la stres, pentru că activarea unei scheme dezadaptative este în sine o situaţie stresantă. Vom avea astfel fuga sau evitarea schemei, lupta sau contraatacul ei şi îngheţul, sau acceptarea pasivă a convingerilor schemei. De exemplu, convingerea “nu merit să fiu iubit” poate fi acompaniată de o strategie submisivă, persoana abandonând ideea şi comportamentul de a iniţia o relaţie intimă, de o strategie de fugă sau de evitare a aprofundării relaţiilor, pentru a nu se confrunta cu abandonul imaginar sau de o strategie compensatorie prin care încearcă să controleze excesiv relaţiile de teama ruperii acestora.
Utilizarea acestor strategii de coping are un efect paradoxal, convingerile schemei ieşind mai puternice în final. Astfel, persoana din exemplul nostru, nereuşind să construiască o relaţie viabilă prin evitare, fugă sau control, va ajunge ca după fiecare experienţă nereuşită să creadă mai tare că nu merită să fie iubită.
Pentru a ieşi din cercul vicios al schemelor şi strategiilor de coping dezadaptative, după identificarea lor, este nevoie ca în plan comportamental persoana să renunţe la ele. Renunţând să mai fugă, să compenseze sau să se supună schemei şi comportându-se flexibil în diverse contexte, schema va avea ocazia să intre în contact cu realitatea şi să fie restructurată în conformitate cu aceasta. De exemplu, persoana amintită anterior va fi susţinută să intre în relaţii în care să interacţioneze altfel decât o făcea până atunci, adică mai adaptativ, pentru a putea vedea realist dacă într-adevăr poate să construiască o relaţie şi dacă merită să fie iubită. De obicei, realitatea are mai multe nuanţe decât schemele rigide ale psihicului nostru şi orice persoană care se deschide autentic către o alta poate avea şanse să construiască o relaţie satisfăcătoare. Prin urmare, dacă nu se comportă astfel încât să-şi pună pe fugă partenerii, orice persoană are şansa de-a fi iubită.
Ioana Stancu, psiholog, psihoterapeut 