Lucrul terapeutic cu schema deficienţă/ruşine


mar cu defecteSchema psihică deficienţă/ruşine, o structură ce constă într-un ansamblu de convingeri şi amintirile aferente acestora, aparţine domeniului izolare/separare, conform teoriei schemelor cognitive a lui J. Young şi ia naştere prin nesatisfacerea sau satisfacerea inadecvată a nevoii de ataşament securizant în copilărie.

Convingerea centrală a acestei scheme, anume aceea: ”Sunt o persoană nevaloroasă” îl conduce pe cel care o conţine la a se simţi fără valoare sau cu o valoare foarte mică.

Printre cauzele ce stau la baza formării acestei scheme vom regăsi frecvent critici exacerate, jigniri, respingeri şi invalidări emoţionale, precum şi etichetări care să facă referire la lipsa de valoare, toate suportate de persoana care conţine schema, în relaţie cu una sau alta dintre persoanele semnificative din perioada sa de creştere şi dezvoltare.

Cei care au această schemă pot să dezvolte una sau mai multe dintre următoarele caracteristici:

  • se consideră şi se simt fără valoare, cu defecte, inferiori sau imposibil de iubit; partea pe care o simt ca fiind defectă ar putea să fie de natură fizică sau psihică sau să cuprindă aspecte din ambele;
  • simt mereu umilinţă atunci când e vorba de personalitatea lor;
  • se tem ca, într-un context relaţional mai apropiat, ceea ce sunt să nu fie descoperit şi apoi să fie respinşi şi de aceea menţin o distanţă emoţională confortabilă în relaţiile pe care le dezvoltă;
  • mecanismele de coping utilizate pentru a nu intra în contact permanent cu ruşinea aferentă schemei sunt:
    1. capitularea: în lupta cu convingerile pare că au capitulat, se simt constant fără valoare şi, în relaţii, aleg parteneri critici care să-i umilească şi respingă;
    2. evitarea: persoana evită intimitatea prea strânsă tocmai pentru a nu fi descoperită şi respinsă;
    3. supracompensarea: persoana neagă conştient ceea ce simte inconştient, vrea să pară perfectă şi îi critică constant pe ceilalţi.
  • în relaţii, joacă constant dinamica agresor-victimă;
  • pot abuza de diverse substanţe sau pot dezvolta tulburărri de alimentaţie, pentru a evita contactul cu sinele lor pe care îl simt defect.

Scopuri terapeutice atunci când se lucrează cu clienţii cu această schemă:

  • creşterea stimei de sine;
  • înlocuirea mecanismelor de coping de evitare, capitulare sau supracompensare cu comportamente mai constructive: toleranţă faţă de sine şi faţă de alţii, deschidere intra- şi interpersonală.

Strategii terapeutice utilizate cu aceşti clienţi:

  1. bazate pe relaţia terapeutică:
  • relaţia terapeutică este un element fundamental al intervenţiei; este foarte important ca terapeutul să ofere validare emoţională şi suport consistente;
  1. bazate pe aria cognitivă:
  • clienţii culeg informaţii realiste care pot infirma convingerea centrală, aceea că nu au deloc valoare
  • clienţii analizează informaţii care susţin ideea că au valoare în diverse domenii de viaţă;
  • clienţii învaţă să mute accentul pe trăsăturile dezirabile ale personalităţii lor şi să reconsidere cognitiv ceea ce consideră a fi defect;
  • clienţii creează asociaţii logice între sentimentul de ruşine şi aspectele pe care le consideră defectuoase şi atitudinile exagerat de critice ale persoanelor semnificative din trecutul lor;
  1. bazate pe aria experienţială:
  • clienţii retrăiesc în context terapeutic situaţiile dificile timpurii în care au fost criticaţi, jigniţi şi respinşi, cu scopul atât a exprimării furiei trăite, cât şi al confruntării figurii parentale;
  • partea adultă din clienţi este susţinută de terapeut să se manifeste suportiv şi validant faţă de partea rănită în experienţele dificile timpurii;
  1. bazate pe aria comportamentală:
  • clienţii sunt susţinuţi să intre în relaţii cu persoane suportive mai degrabă decât cu persoane critice;
  • clienţii evitanţi sunt susţinuţi să-şi dezvolte abilităţile sociale;
  • clienţii învaţă să recunoască reacţiile adecvate faţă de critică (acceptarea sau respingerea verbală), de cele inadecvate (atac, învercare de dovedire cu orice preţ a falsităţii criticii) şi să implementeze în comportament reacţiile adecvate;
  • clienţii sunt susţinuţi să se deschidă mai mult în relaţiile lor importante;
  • clienţii supracompensatori sunt susţinuţi să fie mai puţin critici cu ceilalţi.

Chiar dacă sunt realizate aceste intervenţii, schema cognitivă deficienţă/ruşine este una persistentă care se atenuează cu greu, chiar şi context terapeutic.

Bibliografie:
Fontaine, O, Fontaine, Ph., Ghid clinic de terapie comportamentală şi cognitivă, Ed. Polirom, Iaşi, 2008
Yalom, Irvin, Darul psihoterapiei, Ed. Veilant, Bucureşti, 2002
Young, E. Jeffrey, Klosko, S. Janet, Weishaar, E. Marjorie, Terapia centrată pe scheme cognitive

 

Terapia centrată pe scheme cognitive


terapia centrata pe scheme cognitiveTocmai ce am terminat-o de citit, iar impresia din timpul lecturii şi chiar şi acum, la finalul acesteia, este aceea de consistenţă hrănitoare. Informaţia pe care o conţine e bogată, atât pe linie conceptuală, cât şi în direcţia intervenţiei psihoterapeutice şi foarte bine structurată. Nu am avut deloc senzaţia de plictiseală care de obicei îmi apare atunci când informaţia se diluează sau când redundanţa depăşeşte un anumit nivel admis şi chiar cerut pentru o bună receptare a mesajului. De la un capăt la altul al cărţii atenţia mi-a fost ţinută trează şi am cules constant cunoştinţe extraordinar de folositoare atât pentru cunoaşterea propriei persoane, cât şi pentru intervenţia psihoterapeutică.

Este o carte de care aveam nevoie, o carte care informează, dar şi formează. Aş spune că e o adevărată şcoală de terapie.

Pe scurt, conţinutul ei se referă la schemele dezadaptative precoce în centrul cărora se situează convingerile dezadaptative personale formate despre noi, ceilalţi şi realitate, la felul în care acestea ne amprentează negativ vieţile şi la modalităţi concrete, terapeutice de atenuare a acestora.

Este o carte pe care o recomand specialiştilor din orice orientare psihoterapeutică şi chiar şi nespecialiştilor care au o oarecare familiarizare cu cărţile de psihologie/psihoterapie.

Restructurarea convingerilor dezadaptative precoce. Planul centrat pe relaţia terapeutică şi planul comportamental


restructurare convingeriPlanul centrat pe relaţia terapeutică. Convingerile unei persoane ies la iveală în interacţiunile ei, pentru că ele îşi pun amprenta pe ceea ce face şi spune respectiva persoană în diverse contexte. Relaţia terapeutică poate fi şi ea un senzor foarte fin pentru receptarea convingerilor despre sine şi despre alţii pe care clienţii le au. De exemplu, cineva care întârzie constant la şedinţe pune în act o ambivalenţă faţă de terapie, ceea ce poate corela cu o ambivalenţă generală faţă de relaţii sau cu o neîncredere profundă în ceilalţi şi implicit în persoana terapeutului. Dar nu numai comportamentele clare şi evidente din cabinet ne pot ajuta să identificăm credinţele clienţilor, ci şi gesturi aparent minore: o grimasă, un zâmbet, un fel de a spune ceva, o numită stânjeneală etc.

Psihoterapeutul existenţialist I. Yalom consideră că lucrul terapeutic ”aici şi acum” reprezintă o adevărată mină de aur pentru terapie. ”Aici şi acum” se referă la absolut tot ceea ce se întâmplă în cabinet în timpul şedinţei de terapie.

Psihoterapia e un microcosmos social, iar convingerile legate de relaţii ale clienţilor se vor manifesta, mai devreme sau mai târziu, şi în prezentul relaţiei terapeutice. Dacă în viaţa de zi cu zi clientul este o persoană cooperantă, sau care fuge de relaţii, critică, arţăgoasă, intrigantă etc., aceste aspecte vor apărea în diverse modalităţi şi în interacţiunea cu terapeutul. Comportamentul clienţilor, atât cel verbal, cât şi exprimările emoţionale, precum şi trăirile emoţionale resimţite de terapeut sunt resurse pentru a identifica în aici-ul şi acum-ul cabinetului convingerile dezadaptative ale clienţilor.

Abordând comportamentele care apar în prezentul interacţiunii dintre terapeut şi client, terapeuţii pot să-şi ajute clienţii atât să-şi identifice convingerile personale, dar şi să le restructureze prin integrarea feedback-ului pe care îl oferă acestora într-o manieră directă şi adecvată.

Planul comportamental. Scenariile dezadaptative se reactivează constant în realitate în diverse situaţii asemănătoare prin ceva cu cele care au stat la baza constituirii lor. Pentru a face faţă activării acestor scheme şi a emoţiilor dureroase inerente lor, oamenii folosesc strategii de coping, care sunt asemănătoare clasicelor răspunsuri la stres, pentru că activarea unei scheme dezadaptative este în sine o situaţie stresantă. Vom avea astfel fuga sau evitarea schemei, lupta sau contraatacul ei şi îngheţul, sau acceptarea pasivă a convingerilor schemei. De exemplu, convingerea “nu merit să fiu iubit” poate fi acompaniată de o strategie submisivă, persoana abandonând ideea şi comportamentul de a iniţia o relaţie intimă, de o strategie de fugă sau de evitare a aprofundării relaţiilor, pentru a nu se confrunta cu abandonul imaginar sau de o strategie compensatorie prin care încearcă să controleze excesiv relaţiile de teama ruperii acestora.

Utilizarea acestor strategii de coping are un efect paradoxal, convingerile schemei ieşind mai puternice în final. Astfel, persoana din exemplul nostru, nereuşind să construiască o relaţie viabilă prin evitare, fugă sau control, va ajunge ca după fiecare experienţă nereuşită să creadă mai tare că nu merită să fie iubită.

Pentru a ieşi din cercul vicios al schemelor şi strategiilor de coping dezadaptative, după identificarea lor, este nevoie ca în plan comportamental persoana să renunţe la ele. Renunţând să mai fugă, să compenseze sau să se supună schemei şi comportându-se flexibil în diverse contexte, schema va avea ocazia să intre în contact cu realitatea şi să fie restructurată în conformitate cu aceasta. De exemplu, persoana amintită anterior va fi susţinută să intre în relaţii în care să interacţioneze altfel decât o făcea până atunci, adică mai adaptativ, pentru a putea vedea realist dacă într-adevăr poate să construiască o relaţie şi dacă merită să fie iubită. De obicei, realitatea are mai multe nuanţe decât schemele rigide ale psihicului nostru şi orice persoană care se deschide autentic către o alta poate avea şanse să construiască o relaţie satisfăcătoare. Prin urmare, dacă nu se comportă astfel încât să-şi pună pe fugă partenerii, orice persoană are şansa de-a fi iubită.

 Bibliografie:
Fontaine, O, Fontaine, Ph., Ghid clinic de terapie comportamentală şi cognitivă, Ed. Polirom, Iaşi, 2008
Yalom, Irvin, Darul psihoterapiei, Ed. Veilant, Bucureşti, 2002