Tag: relatia terapeutica

Lucrul terapeutic cu schema cognitivă izolare socială/înstrăinare

On By emailioanaIn PsihoterapieLeave a comment

izolare sociala

Descrierea schemei: combinaţie psihică (idei, emoţii, imagini psihice) al cărei nucleu central este convingerea diferenţei faţă de ceilalţi. Persoanele care deţin această schemă gândesc că sunt şi chiar se simt mai mult diferite decât asemănătoare celorlalţi.

Nevoia frustrată în copilărie: nevoia de ataşament securizant.

Cauzele formării acestei scheme:

  • a fi diferit în sens pozitiv sau negativ, fără a fi ajutat să sesizezi şi punctele comune cu ceilalţi; exemplu de diferenţe: a fi talentat, a fi foarte sărac sau foarte bogat, a avea un handicap, a suferi un anumit tip de traumă, a fi foarte frumos sau foarte urât, a aparţine unei anumite minorităţi etc.

Caracteristicile persoanelor cu această schemă:

  • sesizează foarte uşor diferenţele faţă de ceilalţi;
  • în grupuri, fie nu se integrează, fie au o poziţie oarecum marginală;
  • de obicei preferă să evite interacţiunile sociale;
  • se angajează frecvent în activităţi solitare;
  • e posibil ca anumite abilităţi sociale să fie mai puţin dezvoltate, datorită interacţiunilor sociale mai sărace.

Scopuri terapeutice când lucrăm cu clienţi cu această schemă:

  • să-i ajutăm să nu se mai simtă atât de diferiţi şi să sesizeze şi punctele comune cu ceilalţi;
  • identificarea de către clienţi a grupurilor sociale cu interese asemănătoare cu cele proprii şi accesarea acestora cu scopul creării de legături cu membrii lor.

Strategii terapeutice:

  1. Bazate pe relaţia terapeutică: relaţia terapeutică poate contracara sentimentul de singurătate al clientului, dar ea nu este suficientă pentru adaptarea socială a acestuia în lipsa unor strategii de integrare socială.
  2. Bazate pe cogniţie:
    • identificarea cognitivă a asemănărilor cu ceilalţi;
    • conştientizarea faptului că există oameni cu care clientul poate semăna chiar pe dimensiunea pe care o consideră foarte diferenţiatoare la sine însuşi;
    • contracararea gândurilor automate negative de separare de ceilalţi şi înlocuirea lor cu altele mai constructive.
  3. Bazate pe aria experienţială: imagerie dirijată legată de situaţiile de excludere socială din copilărie cu scopul ventilării furiei, acordării înţelegerii şi validării reparatorii pentru părţile respinse din sine şi întăririi părţii de adult sănătos din personalitatea clientului.
  4. Bazate pe aria comportamentală:
  • susţinerea clientului să intensifice relaţiile sociale;
  • învăţarea tehnicilor de gestionare a anxietăţii sociale;
  • dezvoltarea unor abilităţi sociale (acolo unde este cazul).
Bibliografie:
Fontaine, O, Fontaine, Ph., Ghid clinic de terapie comportamentală şi cognitivă, Ed. Polirom, Iaşi, 2008
Yalom, Irvin, Darul psihoterapiei, Ed. Veilant, Bucureşti, 2002
Young, E. Jeffrey, Klosko, S. Janet, Weishaar, E. Marjorie, Terapia centrată pe scheme cognitive

 

Advertisement

Cum abordăm terapeutic persoanele care au convingeri disfuncţionale din sfera abandonului

On By emailioanaIn Psihoterapie1 Comment

4.4Persoanele cu convingeri disfuncţionale din sfera abandonului (adică cele care conţin schema abandon, conform J. Young) cred că oamenii apropiaţi, mai devreme sau mai târziu, le vor abandona – fie le vor părăsi, fie vor pleca, fie se vor îmbolnăvi şi vor muri. Aceste credinţe conduc la o stare emoţională tensionată în relaţii, la vigilenţă faţă de orice semnal care ar putea fi corelat cu abandonul şi la dezvoltarea unor strategii diverse de control pentru a preîntâmpina sau împiedica abandonul. De asemenea, conform tendinţei fireşti de armonie între aspectele psihice şi realitate, aceste persoane vor alege ca parteneri de relaţie pe aceia care au o mai mare probabilitate de a fi imprevizibili, instabili, indisponibili şi predispuşi spre a abandona. Există şi persoane din această categorie care, pentru a nu se confrunta cu abandonul, evită total relaţiile apropiate.

În procesul terapeutic scopul principal, atunci când lucrăm cu convingeri din sfera abandonului, este să-i ajutăm pe clienţii care le conţin să aibă o perspectivă mai realistă asupra stabilităţii relaţiilor. Aceasta presupune scăderea anxietăţii relaţionale, precum şi diminuarea comportamentelor de control din relaţii. Strategiile terapeutice utilizate sunt din 4 arii distincte:

  • relaţia terapeutică
  • aria cognitivă
  • aria experienţială
  • aria comportamentală.

Relaţia terapeutică stabilită cu clienţii ce au această schemă este factorul central al demersului terapeutic, principala resursă vindecătoare. Dacă în procesul terapeutic clienţii reuşesc să stabilească o relaţie de încredere şi stabilitate, aceasta va contrabalansa relaţiile anterioare instabile ce au stat la baza formării convingerilor lor disfuncţionale. În timp, acest tipar de relaţie stabilă va putea fi generalizat şi transferat şi asupra altor relaţii din realitate.

Strategiile terapeutice din sfera cognitivă presupun schimbarea percepţiei clientului asupra relaţiilor, percepţie conform căreia persoanele apropiate, mai devreme sau mai târziu, îl vor părăsi. Pentru a realiza această modificare perceptivă sunt utile discuţiile asupra aşteptărilor nerealiste relaţionale, asupra comportamentelor normale dintr-o relaţie, precum şi a comportamentelor disfuncţionale de manipulare, agăţare şi control din relaţii.

Strategiile cognitive sunt necesare pentru că ideile din componenţa convingerii pot fi abordate prin argumente logice, realiste, dar ele nu sunt suficiente pentru modificarea schemelor pentru că, dacă nu acţionăm asupra aspectelor emoţionale, schimbarea, de fapt, nu se produce.

Strategiile experienţiale sunt cele care permit accesarea nucleului emoţional al convingerii de abandon. Prin intermediul imageriei dirijate sau prin tehnica scaunului gol, noi putem să reproducem experienţele de abandon timpurii care au structurat aceste convingeri. Scopul reproducerii acestor evenimente este multiplu:

  • validarea emoţională şi a nevoilor copilului abandonat
  • consolarea copilului de către terapeut sau de către partea sănătoasă de adult a clientului
  • dezvoltarea unui adult sănătos al clientului care să fie capabil să apere, să protejeze partea de copil vulnerabil din interiorul său.

Prin aceste experienţe terapeutice de grijă şi suport faţă de copilul interior abandonat, se reduce tensiunea emoţională a evenimentelor traumatice şi se oferă posibilitatea stabilirii unei noi semnificaţii – mai sănătoase – asupra relaţiilor cu ceilalţi.

Strategiile comportamentale urmăresc modificarea tiparelor de alegere a partenerilor şi a celor de fiinţare în relaţii. Astfel se urmăreşte modificarea conştientă a comportamentelor exagerate de furie, control, manipulare, gelozie, precum şi a acelora de alegere a unor parteneri instabili sau indisponibili.

Toate aceste strategii, utilizate adecvat în procesul terapeutic, conduc la o slăbire a forţei convingerilor de abandon, astfel schema activându-se mai rar şi cu o intensitate mai scăzută.

Bibliografie:
Young, E. Jeffrey, Klosko, S. Janet, Weishaar E. Marjorie, Terapia centrată pe scheme cogntive, ASCR, Cluj-Napoca, 2015

Restructurarea convingerilor dezadaptative precoce. Planul centrat pe relaţia terapeutică şi planul comportamental

On By emailioanaIn PsihoterapieLeave a comment

restructurare convingeriPlanul centrat pe relaţia terapeutică. Convingerile unei persoane ies la iveală în interacţiunile ei, pentru că ele îşi pun amprenta pe ceea ce face şi spune respectiva persoană în diverse contexte. Relaţia terapeutică poate fi şi ea un senzor foarte fin pentru receptarea convingerilor despre sine şi despre alţii pe care clienţii le au. De exemplu, cineva care întârzie constant la şedinţe pune în act o ambivalenţă faţă de terapie, ceea ce poate corela cu o ambivalenţă generală faţă de relaţii sau cu o neîncredere profundă în ceilalţi şi implicit în persoana terapeutului. Dar nu numai comportamentele clare şi evidente din cabinet ne pot ajuta să identificăm credinţele clienţilor, ci şi gesturi aparent minore: o grimasă, un zâmbet, un fel de a spune ceva, o numită stânjeneală etc.

Psihoterapeutul existenţialist I. Yalom consideră că lucrul terapeutic ”aici şi acum” reprezintă o adevărată mină de aur pentru terapie. ”Aici şi acum” se referă la absolut tot ceea ce se întâmplă în cabinet în timpul şedinţei de terapie.

Psihoterapia e un microcosmos social, iar convingerile legate de relaţii ale clienţilor se vor manifesta, mai devreme sau mai târziu, şi în prezentul relaţiei terapeutice. Dacă în viaţa de zi cu zi clientul este o persoană cooperantă, sau care fuge de relaţii, critică, arţăgoasă, intrigantă etc., aceste aspecte vor apărea în diverse modalităţi şi în interacţiunea cu terapeutul. Comportamentul clienţilor, atât cel verbal, cât şi exprimările emoţionale, precum şi trăirile emoţionale resimţite de terapeut sunt resurse pentru a identifica în aici-ul şi acum-ul cabinetului convingerile dezadaptative ale clienţilor.

Abordând comportamentele care apar în prezentul interacţiunii dintre terapeut şi client, terapeuţii pot să-şi ajute clienţii atât să-şi identifice convingerile personale, dar şi să le restructureze prin integrarea feedback-ului pe care îl oferă acestora într-o manieră directă şi adecvată.

Planul comportamental. Scenariile dezadaptative se reactivează constant în realitate în diverse situaţii asemănătoare prin ceva cu cele care au stat la baza constituirii lor. Pentru a face faţă activării acestor scheme şi a emoţiilor dureroase inerente lor, oamenii folosesc strategii de coping, care sunt asemănătoare clasicelor răspunsuri la stres, pentru că activarea unei scheme dezadaptative este în sine o situaţie stresantă. Vom avea astfel fuga sau evitarea schemei, lupta sau contraatacul ei şi îngheţul, sau acceptarea pasivă a convingerilor schemei. De exemplu, convingerea “nu merit să fiu iubit” poate fi acompaniată de o strategie submisivă, persoana abandonând ideea şi comportamentul de a iniţia o relaţie intimă, de o strategie de fugă sau de evitare a aprofundării relaţiilor, pentru a nu se confrunta cu abandonul imaginar sau de o strategie compensatorie prin care încearcă să controleze excesiv relaţiile de teama ruperii acestora.

Utilizarea acestor strategii de coping are un efect paradoxal, convingerile schemei ieşind mai puternice în final. Astfel, persoana din exemplul nostru, nereuşind să construiască o relaţie viabilă prin evitare, fugă sau control, va ajunge ca după fiecare experienţă nereuşită să creadă mai tare că nu merită să fie iubită.

Pentru a ieşi din cercul vicios al schemelor şi strategiilor de coping dezadaptative, după identificarea lor, este nevoie ca în plan comportamental persoana să renunţe la ele. Renunţând să mai fugă, să compenseze sau să se supună schemei şi comportându-se flexibil în diverse contexte, schema va avea ocazia să intre în contact cu realitatea şi să fie restructurată în conformitate cu aceasta. De exemplu, persoana amintită anterior va fi susţinută să intre în relaţii în care să interacţioneze altfel decât o făcea până atunci, adică mai adaptativ, pentru a putea vedea realist dacă într-adevăr poate să construiască o relaţie şi dacă merită să fie iubită. De obicei, realitatea are mai multe nuanţe decât schemele rigide ale psihicului nostru şi orice persoană care se deschide autentic către o alta poate avea şanse să construiască o relaţie satisfăcătoare. Prin urmare, dacă nu se comportă astfel încât să-şi pună pe fugă partenerii, orice persoană are şansa de-a fi iubită.

 Bibliografie:
Fontaine, O, Fontaine, Ph., Ghid clinic de terapie comportamentală şi cognitivă, Ed. Polirom, Iaşi, 2008
Yalom, Irvin, Darul psihoterapiei, Ed. Veilant, Bucureşti, 2002

Abordarea terapeutică a persoanelor traumatizate

On By emailioanaIn Consilierea/psihoterapia traumei, PsihoterapieLeave a comment

persoane traumatizatePersoanele care pot suferi traume nu fac parte dintr-o categorie anume. De fapt, fiecare dintre noi ne putem confrunta de-a lungul vieţii noastre cu una sau mai multe traume. Abordarea terapeutică a persoanelor traumatizate trebuie să ţină cont atât de tipul traumei, de faptul dacă este unică sau putem discuta de politraumatizare, precum şi de alte condiţii care sunt specifice fiecărei persoane, ca de exemplu dacă persoana vine dintr-un mediu de viaţă stabil sau instabil, dacă înainte de traumă dispunea sau nu de resurse care să o ajute să facă faţă unui asemenea eveniment. Babette Rothchild (2013) face distincţie între diverse categorii de persoane traumatizate, specificând modalitatea de abordare terapeutică potrivită fiecărei categorii. Voi prezenta în continuare clasificarea respectivă şi abordarea terapeutică recomandată pentru fiecare categorie de persoane traumatizate:

Persoane care au trăit o singură traumă (se construieşte relaţia terapeutică şi apoi se abordează direct trauma)  
Persoane care au suferit traume multiple (dezvoltarea relaţiei terapeutice poate dura mai mult timp decât în cazul persoanelor cu o singură traumă) Persoanele pot separa traumele în amintirile lor (se construieşte relaţia terapeutică şi apoi se abordează direct şi succesiv traumele)  
Persoanele nu pot separa traumele în amintirile lor

 

 Persoanele au un mediu de viaţă stabil, aveau resurse înainte de politraumatizare, dar au pierdut contactul cu ele (terapia urmează următorii paşi: construirea relaţiei terapeutice, redescoperirea resurselor, abordarea traumelor).
Persoanele nu au dezvoltat niciodată resurse ce pot fi utilizate în terapie (construirea relaţiei terapeutice poate reprezenta o mare parte din terapie; traumele nu vor fi abordate direct, ci doar indirect prin intermediul transferului şi contratransferului; obiectivul terapeutic când se lucrează cu aceste persoane este dezvoltarea unor resurse necesare adaptării sociale).
Bibliografie
Rothschild, Babette, Corpul îşi aminteşte, Ed. Herald, Bucureşti, 2013