Dragă mamă, care crezi că te-ai sacrificat şi te sacrifici în continuare pentru copilul tău, aş vrea să-ţi răspunzi sincer la următoarele întrebări:
- Ce te-a determinat să-ţi doreşti un copil?
- Ce te-a făcut să aduci pe lume o nouă viaţă?
- În momentul când tu (şi partenerul tău probabil) v-aţi decis să aveţi un copil, v-aţi spus ceva de genul: ”Hai să ne sacrificăm şi să facem un copil?!”
- Te-ai gândit vreodată, înainte de-a fi mamă, ce presupune aceasta? Care sunt responsabilităţile asociate creşterii unei noi vieţi?
- Ţi-ai imaginat oare, înainte de-a-ţi dori un copil, că viaţa ta se va desfăşura la fel după aceea?!
- Te-ai gândit dacă ai capacitatea şi disponibilitatea necesare creşterii şi dezvoltării unui copil? Dacă ai depăşit stadiul egocentrismului infantil pentru a putea să-ţi asumi această miraculoasă misiune? Sau copilul era ceva făcut pentru satisfacerea nevoilor proprii?! Iar când acesta a început să dea semne de independenţă şi nu s-a mai mulat perfect pe ce vrei tu, ai ieşit la înaintare cu şantajul sacrificiului de sine?!
Acum câţiva ani, dragă mamă ”sacrificată”, eram terapeutul unui grup de terapie (vreo 10 femei făceau parte din grup). Câteva aveau mame care le vorbiseră constant, le ameninţaseră, le şantajeaseră cu ideea sacrificului. Iar una dintre acestea a zis la un moment dat ceva, ce mi-a rămas întipărit în minte peste ani: ”Aici în acest grup sunt şi femei mame. Le rog să-mi spună dacă există ceva frumos în a da viaţă şi a creşte un copil, pentru că, pornind de la ceea ce am auzit de la mama, eu am rămas cu impresia că un copil presupune doar sacrificii, dezavantaje, probleme”. Atunci mamele din grup au început să vorbească: frumos, sincer, autentic. Cea care solicitase părerea lor asculta (avea deja lacrimi în ochi) şi nu-i venea să creadă. La finalul discuţiei a zis: ”N-am bănuit niciodată că a fi mamă poate fi ceva atât de frumos!”.
Vezi, dragă mamă ”sacrificată”, ce imagine poţi crea în sufletul copilului tău! Şi e oare una adevărată?! Hai, fii sinceră! Eu una te bănuiesc de victimizare şi de faptul că profiţi de atribuţiile rolului de mamă pentru a acumula beneficii emoţionale şi a avea control pe viaţa copilului tău! Cred că te joci ”psihologic” şi nu vrei să recunoşti ce minunat e să creşti un copil. Pentru că a recunoaşte ar însemna, nu-i aşa, să-l descătuşezi pe copil de povara vinovăţiei create! Iar asta l-ar elibera. L-ar lăsa să se manifeste aşa cum îşi doreşte. Înfricoşătoare perspectivă pentru tine, nu-i aşa?!
Cei mai mulţi adulţi, dragă mamă, avem un serviciu (un job, cum se spune în prezent). Nu prea aud oameni care să spună: ”M-am sacrificat pentru serviciu.” De ce oare? Pentru că sunt conştienţi că un job presupune un schimb: dai ceva – timp, efort, cunoştinţe, abilităţi – pentru a primi altceva de care ai nevoie şi anume, banii. Când te-ai hotărât să ai un copil, te-ai gândit oare doar la beneficiile de-a fi mamă? Ai uitat de responsabilităţi?!
Dragă mamă, ţin să-ţi spun că nu eşti singură în această postură: mulţi părinţi se dau şi se simt sacrificaţi. Eu cred însă că n-au crescut suficient, pentru că astfel ar reacţiona mai matur. Iar o persoană matură îşi asumă consecinţele acţiunilor sale.
Motivele invocate pentru sacrificul personal sunt multiple, unele chiar hilare. Te rog să mă scuzi că uneori mă apucă râsul când le aud, dar cred că ai avea nevoie să devii mai creativă când te victimizezi. Astfel rişti să bufneşti chiar tu în râs când pui în scenă reprezentaţia sacrificiului. Tu n-ai râde dacă cineva ţi-ar spune: ”M-am sacrificat că te-am ţinut 9 luni în burtă?” sau ”M-am sacrificat că te-am alăptat?”?
Dragă mamă, cel mai rău simte ”sacrificiul” tău copilul pe care pretinzi că-l iubeşti. De fapt, sunt sigură că-l iubeşti. Dar cam infantil, pentru că te gândeşti doar la tine când spui în stânga şi-n dreapta ce sacrificată eşti tu!
Copilul unei mame ”sacrificate” are mai puţină încredere în sine, pentru că elanul personal al exprimării de sine îi e umbrit de multă vinovăţie, lui îi e teamă constant să se exprime, să fie el nu numai faţă de tine, mamă, dar şi faţă de toate figurile cu autoritate!
Copilul tău, mamă, va fi mai deprimat, iar uneori chiar depresiv. Îi va fi greu să trăiască şi să se bucure de viaţă. Cum ar putea să facă asta dacă licăririle lui de autonomie înseamnă suferinţa ta? Ar însemna că e un copil rău. Iar ca orice copil, preferă să fie bun cu părinţii săi, sacrificându-şi (da, el îşi sacrifică) bucuria de-a fi.
Am scris această scrisoare către tine, mamă care te crezi sacrificată, pentru că te întâlnesc frecvent, prin intermediul copiilor tăi, care-mi vizitează constant cabinetul. Îmi doresc, legat de tine, să-ţi faci timp să te gândeşti la bucuria de-a fi mamă, la binele (real) al copilului tău, la cât de binecuvântată eşti că ţi s-a dat această posibilitate. Ştii oare că sunt multe femei care nu pot avea copii?! (nu vreau să fiu rea, dar unele dintre ele au o mamă ca tine!). Aş mai vrea, de asemenea, să te plângi mai puţin şi să te bucuri mai mult! De viaţa ta în primul rând. Ca să te poţi bucura apoi şi de cea a copilului tău!
P.S. Rog mamele care simt că nu se sacrifică pentru copiii lor să spună câteva cuvinte, la comentarii, despre bucuria de-a fi mamă. Pentru toţi copiii care au crescut cu ideea că mamele lor s-au sacrificat pentru ei şi nu s-au bucurat deloc!
Ioana Stancu, psiholog, psihoterapeut 
E zâmbetul meu, e fericirea casei in care trăiește…oboseala, tracasarea si ce alte acareturi mai avem pe suflet sau pe lângă noi dispar ca prin minune când ajungi acasă si auzi un râset, vezi cei mai frumoși ochi plini de iubire si fericire, cele mai dulci brațe întinse spre gatul tau …”mi-a fost dol de tine” .. Nu îmi mai trebuie nimic, am tot ce îmi trebuie. Lumea e a mea.
Cine zice ca e ușor minte. La fel si cel care zice ca e greu. E doar o combinație intre cele doua. Si multaaaaa iubire.
Aaa sa nu uit…nu faceți copii ca așa e mersul, societatea, normalitatea….nuuuuu…faceți copii din iubire pentru iubire.
Mămică unei minuni de 3ani si 3 luni.
Foarte impresionanta scrisoarea. Mie insa nu mi-a rezonat amintirea mamei (care intr-adevar, si-a ‘sacrificat’ cariera si viitorul financiar ca sa stea acasa sa ne creasca) ci tatal meu, care ‘a muncit toata viata pentru noi si s-a sacrificat’. De aceea nu a avut timp pe care sa il petreaca cu noi si acum suntem in vesnic conflict…
Legat de experienta de a fi mama, nu am cuvinte pentru a o descrie…
Eu am 3 copii….si-mi mai doresc. Chiar zilele trecute ma gandeam la asta, nu-mi place ideea de sacrificiu – si mie mama mi-a zis toata viata ca s-a sacrificat pt mine, a ramas cu tata pt mine etc – sacrificiu este ceva pe care-l faci fara voie, sau de voi de nevoie, vrand nevrand…in unele cazuri, chiar chiar provoaca suferinte mari sacrificiul asta….Mie imi place ideea de jertfa, pt ca e din dragoste, cu dragoste, din preaplinul dragostei de mama….Da, e greu sa cresti un copil (uneori e mai greu cu unul decat cu mai multi)))) ), insa e atat de minunat!!! E jertfa, nu sacrificiu!
Nici eu nu stiam cat este de greu sa fii mama… insa minunatia mea de baiat mi-a aratat ca responsabilitatea si greutatile palesc in fata clipelor de fericire pura prin care trecem impreuna zilnic… Sunt momente in care nervii intinsi la maxim, oboseala cronica si lipsa timpului pentru a face orice altceva (chiar si baie :)) ) ma fac sa simt ca nu mai pot; iar atunci el imi zambeste frumos, imi spune “mama, ‘ai ‘coa’! ” (hai incoa’) si tot greul se risipeste. Imi retraiesc copilaria, o redescopar prin ochii lui, redescopar lumea prin ochii lui.
Nu simt ca ma sacrific pentru el, am renuntat la iesirile tarzii cu prietenii, la diminetile din week-end cu sotul meu in care leneveam si mancam in pat, la serile de film cu prietenii, la excursiile de cateva zile cu prietenii, la petreceri tarzii, la baile in cada de o ora, la cumparaturi linistite si la timpul liber pentru a ma ocupa de hobby-uri…insa am castigat un suflet pur, o personalitate puternica, o casa galagioasa si vesela, spalat pe dinti cu muzica, masina de spalat care nu termina aproape niciodata cicluc complet fiindca cineva are grija sa se joace la programe in timp ce ea spala, baie plina de apa cand ne spalam, pipi pe covor, pe parchet, pe gresie, pe pat…lista poate continua la nesfarsit…ma bucur ca am invatat sa las in urma curatenia exemplara pentru a putea petrece timpul cu el, copilul meu.. “The days are long, but the years are short” si stiu ca ei, copiii, nu isi vor aminti cat de curata este casa astazi, ci daca ne-am jucat cu ei si ne-am facut timp pt ei.
Apropo de primele intrebari,eu nu mi am dorit niciodata nici un copil si nu am avut libertatea de a alege sa fac sau nu,eram pe vremea ceausista.Acum am 5 copii,dar NICIODATA nu m am simtit ca ma sacrific,mi se pare cea mai mare prostie sa spui asta copilului tau.Eu le spuneam alor mei,sunt mama voastra nu stapana voastra,parerea voastra conteaza!!! si discutam,nu eram eu mama sacrificata.Ei nu au cerut sa vina pe lume.Noi suntem responsabili pentru asta asa ca luati va responsabilitatea in brate si nu va mai plangeti.Eu nu am vazut nici o mama dezbracata in plina iarna,dar copii foarte multi.E un fel de santaj emotional si aceste mame “sacrificate “nu se gandesc cat rau pot face copiilor lor,acesti ingerasi care aduc atat de multe impliniri si bucurii.Jucati va cu copiii si deveniti si voi copii,nu strica.scuze daca am suparat pe cineva,dar simteam nevoia sa raspund.
MI-e prea tare drag de ei !
Cateodata, la nervi, am tendinta sa ma gandesc ca am sacrificat cate ceva… Apoi se intampla sa raman singura acasa pentru ca ai mei pleaca pe undeva. Si atunci ma invartesc ametita prin casa, frec si spal, dar dincolo de munca parca nu mai este nimic fara copilul meu, parca nu mai am directie. Atunci imi dau seama ca singurul lucru pe care l-am sacrificat a fost un viitor in care as fi fost SINGURA.
MINUNAT!
Provin dintr-o familie in care femeile (mama, bunica, matusile) s-au “sacrificat”.Evident, aceeasi idee am preluat-o si eu… si am nascut un copil cu gandul sacrificiului (neacceptata de mine la un nivel inconstient). Cum era si normal, a aparut conflictul cu mine, in primul rand, si cu copilul meu… pana cand puiul meu a implinit 2 ani si am avut impresia ca il voi pierde….Din acel moment eu nu m-am mai sacrificat =D .Invat in fiecare zi sa fiu mama.Doar mama.Iar conflictul dispare de la sine. 🙂
Am un baiat si o fetita. La un moment dat bunica l-a intrebat pe baiat de ce o iubesti pe mama cel mai mult, iar el a raspuns pentru ca mama chiar si când ma cearta ma iubeste. Cum sa ma simt sacrificata când copii mei au atata incredere in mine.
Este viata mea . Baietelul meu a crescut , are 11 ani si cred ca intelege tot ceea ce eu impreuna cu sotul meu am facut pt el .ne rasplateste bunatatea cu bunatate , dragostea cu dragoste. iar in ultimul timp se cere la bunici mai des ca de obicei pt ca noi parintii lui care l-am crescut si il crestem cu multa dragoste sa avem si noi timp pt noi insine( sunt cuvintele lui)
Am crescut si eu cu ideea asta impamantenita a mamei mele care s-a sacrificat pentru mine. Am fost mereu revoltata de aceasta idee si as fi dorit nespus de mult sa vad ca face ceva pentru ea, doar pentru ea! Ca nu mai pleaca capul tatalui alcoolic….au ramas impreuna cica pentru mine si fratele meu! NU ne-a ajutat prea mult chiar daca tatal meu nu mai pune pe limba nici o picatura de alcoool de vreo15 ani. Modelul de cuplu pe care parintii ni l-au oferit a fost eronat! Nu ne-a ajutat in nici un fel! Cu mari sacrificiisi trecand peste recomandari medicale si multe greutati am reusit sa am un baietel care are acum aproape 5 ani si e perfect sanatos! El este minunea mea! Cu el vorbesc de cand era in burtica, sincer, ii explic pe intelesul lui tot ce vrea sa cunoasca, ii spun de ce nu are voie sa faca ceva, ii acord TIMP DE CALITATE (pentru un copil e destul sa stai cu el 5min zilnic dar atunci sa simta ca esti cu el 100%!) Relatia deschisa cu copilul meu m-a ajutat sa ma cunosc mai bine pe mine si sa ma retusez si eu acolo unde am simtit ca este nevoie! De aceea, in pofida momentelor dificile, as spune ca el este cea mai mare realizare a mea! Si imi aloc timp si pentru pasiunile mele (citesc, de pilda) iar el intelege si respecta aceste momente pentru ca stie ca vor veni si acele 5min (sau mai mult, depinde!) in care mami e doar pentru el (facem impreuna ce isi doreste, el stabileste regulile jocului sau cum ii place sa zica: Mami acu eu sunt sefu’ si tu ma asculti pe mine…adica il las sa ia initiativa!…si ne distram pe cinste). Dragi parinti, atunci cand cresteti un copil (sau mai multi!), cresteti si voi o data cu ei! Nu uitati asta! Si scoateti-va din cap ideea sacrificiului!
A fi mama este fabulos…!!!Cel mai extraordinar lucru care ti-se poate intampla si nimic altceva nu mai este de zis,caci nu suporta apropiere si comparatie….!!!!!
se spune ca ” cine n-a facut o casa n-a sadit un pom si n-a facut un copil ,a trait degeaba : e adevarat ! iar pt mamele care se considera ” sacrificate ” il minie pe d-zeu ca le-a dat acest dar ,o minune .pt ca este o minune de la d-zeu sa dai viata ! asa ca cine are copii sa-i multumeasca in fiecare zi si sa se bucure de ei si de cadoul primit de la divinitate , pt ca sunt cele mai pure si inocente suflete e rodul vietii noastre si e mostenirea noastra ce-o lasam dupa noi .toate grijile si toate nemultumirile palesc cind copilul i-ti aminteste zilnic :tu stii mama cit te iubesc ?”
Sa devi parinte…….,,E UN PRIVILEGIU”. Detest toti parintii care spun ca s-au sacrificat pentru copii lor!!!!!
Draga Ioana, te rog, nu le mai ‘certa’ pe mame, mamele care zic ca se sacrifica…Sunt si ele oameni, cu neputinte, cu griji, cu poveri emotionale si materiale. Crezi ca ele doresc in mod constient sa le faca rau copiilor lor? Sau e un mecanism de aparare si la ele? Aparare de prea multa durere sufleteasca, pe care nu stiu cum sa si-o gestioneze altfel. Sunt o persoana care si-a judecat prea mult mama, nu pentru ideea de sacrificiu, pentru altele, iar acum imi pare rau, pentru ca stiu ca a facut tot ce a stiut si a putut mai bine in acel moment. Si cine sunt eu sa o judec? Pot sa fiu sigura ca, fix in conditia ei,nu as fi reactionat la fel? E adevarat, am ramas cu unele ‘urme’ emotionale, dar ma straduiesc, nu reusesc intotdeauna, sa imi aduc aminte ca nimeni nu e perfect si ca, daca imi doresc mai multa iubire si intelegere, sa caut un nivel mai sus, adica la Dumnezeu.
Ideea asta a sacrificiului probabil ca vine din trecut si a ramas puternic inradacinata. Cu totii facem unele sacrificii dar conteaza sa le faci cu drag, iar copilul sa nu simta ca un repros sau o vina constanta.
Reblogged this on Gabriela Dobre.
Nu consider ca m-am sacrificat pentru copii mei, ei sunt o bucurie , o incantare ma bucur de ei, de zambetul lor, ma bucur ca sunt sanatosi si-mi doresc sa fie fericiti.Ca orice mama am renuntat la diverse lucruri sau obiecte care poate nu-mi trebuiau , sau consideram ca pot sa aman anumite momente in favoarea lor, era alegerea mea.Imi place sa ma uit in ochii lor si sa-i vad fericiti, multumiti , sanatosi.Ei trebuie sa duca dragostea mea pentru ei mai departe, sa duca zambetul si fericirea mea acolo unde cred ei ca e mai bine.Doar atat.