Repere ale lucrului terapeutic în grup

repere psihoterapia de grupLucrul terapeutic cuprinde în structura sa toate momentele temporale: trecut, prezent şi viitor (într-o măsură mai mică, e adevărat). Trecutul personal este analizat, clarificat, exprimat şi, în final, resemnificat. În terapia individuală, abordarea evenimentelor trecute şi a aspectelor psihice corelate cu acestea ocupă un spaţiu generos. Aici ne spunem poveştile despre viaţa noastră şi despre noi. Acestea se fundamentează în experienţele trăite, precum şi în interpretările asociate lor. Pentru a se accesa interpretări mai realiste, în terapie se analizează în detaliu fapte concrete şi mai puţin generalizări sau imagini sintetice de ansamblu. Procedându-se astfel, se ajunge evident la o imagine de sine mai realistă.

Identitatea şi imaginea de sine sunt structurate masiv pe baza a ceea ce ne-am spus pornind de la ceea ce am trăit, iar multe interpretări sunt de obicei influenţate de către ceilalţi, de imaginea pe care aceştia o aveau despre noi. Este motivul pentru care în terapie se încearcă să se ajungă la semnificaţii cât mai apropiate de prezentul persoanei, de capacitatea ei de reflexie, de felul ei de-a gândi şi de-a simţi, prin această analiză şi reinterpretare a experienţelor generatoare din trecutul personal.

În terapia de grup vom întâlni evident această secvenţă de travaliu psihic, însă aici, spre deosebire de terapia individuală, avem un cadru mai permisiv pentru a introduce secvenţa temporală a prezentului.

Ce înseamnă a lucra ”aici şi acum”, în prezent? Înseamnă a dirija comunicarea membrilor grupului nu pe aspecte faptice din trecut, ci pe ce se întâmplă în prezent, pe exprimarea a ceea ce simt şi gândesc aceştia în chiar momentul interacţiunii lor.

În grup, experienţa lui ”aici şi acum” este dublată, pentru a nu fi doar una de catharsis emoţional, de o secvenţă de reflexivitate asupra motivelor, nevoilor, credinţelor care i-au determinat pe participanţi să fie şi să se comporte într-un anume fel.

Spuneam într-un articol precedent că în grup se developează conflictele emoţionale timpurii, tiparele psihocomportamentale care ne sunt specifice. Aceasta presupune că fiecare persoană va scoate la iveală felul ei de-a fi, de-a comunica şi relaţiona, nevoile şi vulnerabilităţile interpersonale. Comunicarea în prezent a gândurilor şi trăirilor afective, dublată de analiza aspectelor psihice ce stau la baza acestora vor constitui resursele de identificare, dar şi de corecţie a acestor tipare.

De exemplu, o persoană poate susţine despre sine că este tolerantă şi blândă, dar, în grup să se exprime agresiv şi critic. Prin comunicarea a ceea ce se întâmplă în prezent, această persoană poate deveni conştientă de tiparele sale comportamentale. Feedback-urile celorlalţi, realizate aici şi acum, o pot ajuta să se perceapă mai realist şi chiar să se schimbe, dacă decide aceasta.

În terapia de grup se realizează nu numai o corecţie a imaginii de sine, dar devine şi evident cât suntem de responsabili pentru construirea relaţiilor şi a calităţii vieţii noastre. O persoană singură, de exemplu, va deveni conştientă că este aşa pentru că participă la acest lucru, comportându-se astfel încât ceilalţi să o respingă. De asemenea, ea poate să-şi clarifice că stă în puterea ei să schimbe modalitatea de raportare la ceilalţi, dacă îşi doreşte relaţii interpersonale de calitate.

Dacă lucrul terapeutic în prezent (ce presupune exprimarea foarte sinceră a gândurilor şi emoţiilor şi analiza francă a conduitei celorlalţi dar şi a propriului comportament) are atâtea beneficii, oare de ce nu-l utilizăm noi în viaţa de zi cu zi? Trebuie neapărat să mergem la terapie pentru asta? Răspunsul este afirmativ. Pentru că o astfel de interacţiune nu este deloc dorită în spaţiul social, datorită inconfortului pe care îl generează. De unde vine acest inconfort? Imaginaţi-vă că v-aţi duce la job şi aţi începe să spuneţi fiecărui coleg şi chiar şefului într-un mod foarte sincer ceea ce gândiţi şi simţiţi legat de comportamentul lor. Nu e aşa că nu pare un tablou uşor de realizat?!

Miles (conform Yalom, 2008) identifică motivele care îi împiedică pe oameni să evite comentariile aici şi acum în interacţiunile sociale: anxietatea de socializare, normele sociale, teama de revanşă şi menţinerea puterii.

Dacă ne-am permite să ne comentăm comportamentele unii altora, am deveni foarte anxioşi, pentru că nu este deloc facil să ne confruntăm cu ceea ce trezim în ceilalţi. Vechile noastre răni legate de teama de respingere şi leziunile narcisice, s-ar reactiva. Pe de altă parte, acest proces nici nu este deloc productiv. Dacă ne-am exprima astfel în toate momentele sociale, tumultul emoţional generat ne-ar împiedica să fim eficienţi în sarcinile de zi cu zi. Este şi motivul pentru care nici o normă socială nu favorizează observaţia atentă şi comentariile la adresa celorlalţi. Sunt evitate astfel tensiunea şi conflictele interpersonale.

Fiind prea atenţi la ceilalţi şi exprimându-ne în această direcţie, ar exista şi riscul răzbunării din partea celor care s-ar putea simţi intruzaţi şi lezaţi. Aceasta este o altă raţiune ce nu favorizează comunicarea aici şi acum în spaţiul social.

Comentariile de proces, adică aici şi acum, conduc şi la scăderea ierarhiei şi aplatizarea autorităţii. Dacă am fi astfel în societate, spaţiul social s-ar transforma într-unul în care ierarhiile ar fi puse constant sub semnul întrebării. Iar societatea are nevoie de ordine şi ierarhii clare pentru a fi funcţională. Astfel că interacţiunile autentice în prezent sunt doar nişte scăpări şi nu o regulă.

Dacă în spaţiul social aceste interacţiuni sunt aşa inconfortabile şi tensionante, cum se pot realiza ele în grupul de terapie? Răspunsul este următorul: grupul terapeutic reprezintă singurul cadru în care această interacţiune poate fi realizată într-o manieră benefică, pentru că aici avem un spaţiu securizat de nişte reguli, norme, dar şi de prezenţa terapeutului, care are rolul de a dirija desfăşurarea procesului, astfel încât să se extragă din el aspectele benefice. Terapeutul mediază interacţiunile pentru a nu degenera în conflicte, tensiuni inutile şi jocuri psihologice şi încurajează constant autoreflexia, feedback-ul autentic şi constructiv.

În concluzie, grupul terapeutic reprezintă un cadru ideal pentru a lucra cu dimensiunea prezentului şi a extrage din ea tot ceea ce se poate pentru cunoaşterea de sine şi schimbarea comportamentală.

Bibliografie:
I. Yalom, Tratat de Psihoterapie de grup, Editura Trei, Bucureşti, 2008

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s