Ne purtăm în noi părinţii. Dar nu aşa cum au fost sau sunt în realitate, ci aşa cum i-am perceput noi. Starea eului care depozitează imaginile parentale sub formă de imagini, idei, trăiri afective, tipare comportamentale este, potrivit lui E. Berne, starea de părinte. Ea poate fi subdivizată în două categorii: părinte normativ (care încorporează partea parentală normativă, de limite şi graniţe) şi părinte hrănitor (componenta protectivă a eului de părinte). Aceste două părţi, când sunt dezvoltate în exces în personalitatea noastră, ne determină să ne comportăm fie centrat pe supracontrol, fie pe supraprotecţie.

Conţinutul stării de părinte este unul introectat, adică asumat fără întrebări şi netrecut prin filtrul propriu, de la persoanele semnificative (părinţi, bunici, alte persoane).

Expresia ”se comportă cu propria persoană aşa cum s-au raportat părinţii la sine” este valabilă şi poate fi explicată tocmai prin interiorizarea imaginilor parentale care devin parte componentă şi a atitudinii faţă de sine. De asemenea, tot din sfera repetiţiilor, este cunoscut faptul că avem tendinţa de a reproduce tiparele atitudinale şi comportamentale ale părinţilor noştri, în relaţie cu propriii copii, tocmai pentru că acestea sunt părţi ale noastre, aparţinând eului nostru de părinte. Ieşirea din aceste paternuri repetitive se poate face prin clarificarea conţinuturilor preluate de la părinţi şi alegerea conştientă a ceea ce vrem să păstrăm şi perpetuăm în felul nostru de-a fi, restul ”returnându-le”, într-o manieră simbolică, celor cărora le aparţin de fapt.

Vorbind la modul general, în eul de părinte este posibil să identificăm unul sau altul dintre următoarele mesaje: fii puternic, fii perfect, fă pe plac mie/altora, grăbeşte-te, încearcă din nou. Acestea sunt transmise verbal de către părinţi copiilor lor, iar ulterior devin parte componentă a eului de părinte al copiilor. Dvs. ce mesaje credeţi că aţi recepţionat de la propriii părinţi? În care dintre cele enumerate mai sus vă recunoaşteţi?

Ca şi eul de copil, eul de părinte nu are o structură omogenă: noi conţinem toate figurile semnificative în interiorul nostru: mama, tata, bunici, alte persoane importante pentru dezvoltarea noastră.

Copilul şi părintele interni sunt componente structurale care sunt încărcate cu energia unor evenimente şi persoane din trecutul nostru.

Activităţile de consiliere şi psihoterapie ne pot ajuta să restructurăm conţinuturile stării de părinte, rezultând o concepţie personală despre cine suntem noi, bazată pe interpretările şi semnificaţiile pe care le acordăm, într-o manieră specifică şi individuală, realităţii. Această concepţie personală va fi depozitată în eul de adult. Deci, clarificarea părintelui interior conduce la întărirea adultului din noi.