Stările eului: starea de adult

starea de adultA treia stare a personalităţii, identificată de E. Berne, este cea de adult. Ea nu trebuie corelată neapărat cu vârsta adultă, pentru că, pe de o parte, acest aspect din noi începe să se cristalizeze cu mult înaintea vârstei maturităţii şi, pe de altă parte, mulţi adulţi din punct de vedere al vârstei biologice funcţionează cu un eu de adult puţin dezvoltat.

Dar ce e o stare de adult? Este partea personalităţii care ne permite să percepem şi să interpretăm realitatea dintr-o perspectivă personală. Ea se dezvoltă încă de când suntem mici, la început firav, pe măsură ce începem să introducem perspectiva personală în raţionamentele noastre, iar apoi – după depăşirea copilăriei şi adolescenţei, dacă copilul şi părintele din noi nu sunt prea puternici, ar trebui ca această parte să preia încet-încet conducerea personalităţii.

La cei mai mulţi dintre noi starea de adult este contaminată, adică supusă influenţelor părţilor de copil şi părinte. Un adult decontaminat permite o adaptare flexibilă la realitate, autonomie, spontaneitate şi o crescută capacitate de a fi intimi. Când adultul din noi funcţionează la parametri scăzuţi, apar dificultăţi în manifestarea caracteristicilor mai sus-menţionate.

Starea de adult are funcţia de-a negocia între cerinţele copilului, prescripţiile părintelui şi caracteristicile contexului, este aşadar un factor de echilibru pentru personalitate.

În dezvoltarea conţinuturilor acestei stări noi putem identifica trei mari direcţii:

  • conţinuturi corelate cu experienţa proprie, neinfluenţate de evenimentele din copilărie sau imaginile parentale (de exemplu, în mica copilărie mă gândeam că oamenii mari ar trebui să dea sfaturi doar dacă sunt fericiţi, căci cum să reuşeşti să faci pe altcineva fericit, dacă nu te-ai făcut nici pe tine?!; gânduri de genul acesta, venite din propria minte, apar încă de la vârste mici, dar de multe ori adulţii nu găsesc timp să asculte şi starea de adult a copiilor lor); pe măsură ce avansăm în vârstă ar trebui ca prin acest filon să sosească cât mai multe elemente pentru adultul din noi;
  • conţinuturi rezultate din clarificarea stării de copil, prin resemnificarea experienţelor din copilăria noastră; la modul ideal, la maturitate, adultul ar trebui să încorporeze starea de copil filtrată şi interpretată prin gândirea proprie, dar – la modul realist – întotdeauna în noi vor mai rămâne părţi din copilul care am fost, cu viziunea lui asupra lumii;
  • conţinuturi rezultate din clarificarea stării de părinte, prin regândirea şi reinterpretarea imaginilor, ideilor, trăirilor afective, atitudinilor, tiparelor comportamentale asociate figurilor parentale; ca şi în cazul stării de copil, acest proces conduce la încorporarea unei părţi din ceea ce ne-au transmis părinţii, în eul de adult, o altă parte – cea nefiltrată prin propriul fel de-a fi, arhaică, rămânând în eul de părinte.

Sintetic, transformarea stărilor eului, în procesul de individuare (individualizare, construire a autonomiei personale) este figurată în imaginea pe care am ataşat-o acestui articol.

Potrivit lui E. Berne, principalul aspect care contribuie la întărirea eului de adult, prin separarea de starea de copil şi cea de părinte, îl reprezintă gândirea proprie. Acest autor a scris că întâlnea persoane de 35-45 ani care niciodată până la acea vârstă nu şi-au permis să gândească cu mintea proprie. Sintagma ”cu mintea proprie” ne arată că, de multe ori în procesul gîndirii, noi doar procesăm idei preluate de la alţii, în loc de a produce unele noi, ale noastre, originale.

În activitatea de dezvoltare personală, consiliere şi psihoterapie, adultul primeşte permisiunea de la o altă persoană, investită cu autoritate, de a fi autentic, adică de a începe să gândescă şi să se poziţioneze faţă de realitate dintr-o perpectivă personală.

Toate frazele pe care le spunem automat în anumite situaţii sunt preluate de-a gata de la persoanele semnificative din viaţa noastră, toate reacţiile automate, netrecute prin filtrul propriu, derivă fie din eul de copil, fie din cel de părinte.

Tot ceea ce e conştient, asumat, în acord cu adevăratele noastre nevoi, este reprezentativ pentru adultul din noi.

Un exerciţiu foarte simplu de clarificare şi de separare a ceea ce ne aparţine de ceea ce am preluat de la alţii este acela de a ne gândi la o situaţie personală problematică şi, după fiecare idee care ne vine în minte, să ne întrebăm: ”Cine spune asta? Eu sau alticineva?”

Bibliografie:
Berne, E., Ce spui după ”Bună ziua”?, Ed. Trei, Bucureşti, 2006
Lister-Ford, Christine, Analiză tranzacţională, Ed. Herald, Bucureşti, 2010
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s