Sunt părinți care au constant o atitudine oscilantă față de propriii copii. Cînd oscilația îmbracă două extreme, anume critica excesivă/laudă excesivă, nerealistă, efectele în planul formării imaginii de sine și identității de sine pot fi foarte negative. Copilul confruntat atît cu două etichete total opuse: incapabil și geniu, dar și cu două atitudini contrarii față de propriul comportament, căci fie i se permite prea mult, fie nu i se permite nimic, își va forma o imagine de sine foarte difuză, oscilând între Dumnezeu și nimic, între geniu și nătâng. Acest copil are o identitate fără limite clare, e ca și cum ar fi un recipient fără pereți. Prin urmare, va avea atât dificultăți emoționale, căci emoțiile se nasc prin raportare la niște nevoi clar circumscrise, cât și de învățare pentru că se consideră prea deștept să învețe de la alții, dar și prea prost ca să se descurce singur. Acest copil poate experimenta frecvent situații de blocaj: emoțional, cognitiv, volitiv-acțional.

Odată devenit adult va avea nevoie, pentru adaptarea la tot ceea ce înseamnă viață matură și responsabilă, de un efort de conștientizare a propriei persoane pentru reconstrucția identității de sine în niște limite mai clare și, implicit, mai sănătoase.