(extrase din cartea Între părinți și copii, de Haim Ginott)

Într-o educație de calitate părinții pot: 

• să disciplineze fără să umilească
• să aprecieze fără să judece
• să exprime furia fără să jignească
• să confirme -în loc să combată- sentimentele, percepțiile și opiniile copiilor
• să se comporte astfel încât copiii să învețe să reacționeze în realitatea lor lăuntrică și să-și dezvolte încrederea în sine

În comunicarea cu copiii:

• Mesajul părintelui este indicat să păstreze intact respecul de sine atât al copilului cât și pe al său.
• Afirmațiile dovedind înțelegerea să fie anterioare afirmațiilor conținând sfaturi sau instrucțiuni.
• Atunci când copiii se află în vârtejul unor emoții puternice, ei nu mai pot asculta pe nimeni. Vor să fie înțeleși, fără a da prea multe detalii. Ca părinte trebuie să te adresezi mai întâi sentimentelor – abia după aceea poate fi îmbunătățit comportamentul.
• Sentimentele intense nu pier dacă sunt interzise, dar se atenuează dacă ascultătorul le acceptă cu simpatie și înțelegere.
• Copiii ne iubesc și nu ne pot suferi în același timp. Ei au sentimente contradictorii față de părinți, profesori și față de toți cei cu autoritate asupra lor.
• Nu putem controla sentimentele care se nasc în noi, dar putem să alegem cum și când le exprimăm – cu condiția să știm ce sunt. Copiii învață despre înfățișarea lor emoțională auzindu-și reflectate propriile sentimente.
• Nu este recomandat să judecăm sentimentele și să cenzurăm fantezia.
• Recomandabil: lauda să se refere la eforturile și realizările copiilor, nu la caracterul și personalitatea acestora.
• Lauda trebuie astfel formulată așa încât copiii să extragă concluzii realiste despre ei înșiși.
• Copiii au nevoie de îndrumare, adică de formularea problemei și a unei posibile soluții.
• Copiii au nevoie să învețe de la părinți distincția dintre evenimentele doar neplăcute și sâcâitoare și cele tragice sau catastrofice.
• Criticile părintești nu sunt de ajutor. Provoacă furie și resentimente. Copiii criticați continuu se vor minimiza pe sine și vor fi bănuitori cu alții.
• Copiii au nevoie de o reacție congruentă din partea părinților: de cuvinte care să oglindească sentimentele reale ale părinților.
• Furia trebuie exprimată în așa fel încât să aducă un pic de alinare părintelui și un plus de înțelegere copilului, fără să producă nici unuia dintre ei efecte secundare.
• Sentimentele de furie trebuie exprimate fără a leza personalitatea copilului.
• Un avertisment reprezintă o provocare pentru autonomia copilului. Dacă acesta are un  dram de autorespect, trebuie să greșească din nou, ca să-și demonstreze sieși și să le arate celorlalți că nu-i e frică să răspundă la o sfidare.
• Promisiunile n-ar trebui nici făcute, nici cerute copiilor. Pentru că relațiile cu copiii ar trebui să se bazeze pe încredere.
• Autoritatea presupune concizie și tăcere la momentul potrivit.
• Când copiii mint, nu trebuie să facem pe procurorii ori să cerem mărturisiri, dar trebuie să spunem lucrurilor pe nume.
• Copilul mic poate fi călăuzit cu demnitate pe calea corectitudinii.
• Când știm răspunsul, e mai bine să nu mai punem întrebarea.

Despre responsabilitate și limite:

• Responsabilitatea nu se poate impune cu forța. Ea poate veni doar din interior, hrănită și orientată de valorile absorbite acasă și în comunitate.
• Dacă copiii trăiesc într-o atmosferă de critică, nu învață responsabilitatea.  Învață să se condamne pe ei înșiși și să le găsească defecte altora.
• Copiii capătă simțul responsabilității prin propriile eforturi și propria experiență.
• Îngăduință (acceptarea copilăriei copilului) conduce la încredere în sine.
• Ultraîngăduință (acceptarea unor acte nedorite) conduce la anxietate și la pretenții tot mai mari.
• Limitele opresc comportamentul periculos, dar și securizează: ”N-am să te las să mergi mai departe. Ești în siguranță”.
• Limitele spun care este comportamentul inacceptabil și oferă o alternativă acceptabilă de comportament.
• Limitele trebuie să fie totale, nu parțiale.
• Limitele trebuie impuse fără furie și resentimente.
• Resentimentele față de limite trebuie înțelese.
• Limitele e mai bine să fie formulate impersonal.