Din când în când mă gândesc cum ar trebui să ne trăim viața, ce este important din tot ceea ce ni se întâmplă, cât se cuvine să ne lăsăm acaparați de profesie, cât din timpul vieții noastre să alocăm acesteia.

Cu toții suntem de acord că profesia ne ajută să trăim, iar uneori doar să supraviețuim (ne satisfacem nevoile fundamentale -cât de cât- și, cam atât) . Dincolo de a considera profesia doar o modalitate de-a ne vinde timpul și cunoștințele pentru a primi în schimb bani pentru nevoile noastre, deci dincolo de caracterul ei de necesitate pentru cei mai mulți oameni (există și persoane care nu au nevoie de o profesie pentru a trăi, pentru că dispun de suficiente fonduri materiale; există, de asemenea oameni care nu au o profesie și supraviețuiesc cerșind sau fiind cuprinși în diverse programe sociale), ce ar trebui să fie profesia?

O modalitate de a face ceva util? O sursă de satisfacție? O cale de a accede la prestigiu social? Un motiv de mândrie? O modalitate de a ne trăi viața? O modalitate de a ne exprima competențele?

În acest moment înclin să privilegiez ultima variantă. Ideal ar fi ca, prin zona profesională, să reușim să exprimăm o parte din ceea ce suntem: din cunoștințele, atitudinile, aptitudinile, valorile, interesele și trăsăturile noastre de caracter. Și dacă profesia ar fi o formă de exprimare de sine, mai mult decât o necesitate, atunci ne-am dori să profesăm și dacă am avea suficiente resurse materiale.

Întrebare: Dacă peste noapte v-ați îmbogăți brusc și nu ați mai avea nevoie să munciți pentru traiul zilnic, ce s-ar întâmpla în zona dumneavoastră profesională? V-ați mai duce la serviciu a doua zi? V-ați păstra profesia sau nu?