Personalitatea noastră este o construcţie psihică şi, ca şi corespondentul ei din planul fizic, are o structură. Aceasta poate fi mai solidă sau mai puţin solidă, mai rezistentă sau mai puţin rezistentă. În mod obişnuit, structurile de personalitate sunt clasificate în : normale (normalitatea psihică nu este o stare fixă, ci se situează pe un continuum, unde la un pol sunt persoanele înalt funcţionale, mature şi, la celălalt, persoanele normale cu deficienţe de adaptare, mai apropiate de funcţionarea nevrotică), nevrotice, borderline şi psihotice.

Structura de personalitate de tip nevrotic descrie indivizii umani foarte apropiaţi de spectrul nomal, indivizi destul de sănătoşi emoţional, dar sabotaţi în funcţionarea lor de anumite conflicte psihice (inconştiente). Când anumite conflicte psihice se actualizează, persoana trăieşte blocaje sau dificultăţi persistente în diverse arii ale existenţei: ar putea de exemplu să nu poată menţine un job stabil, să nu reuşească să iniţieze sau să construiască o relaţie de cuplu stabilă, să nu poată gestiona constant anumite probleme profesionale etc.

Psihanaliza leagă tipul de stucturare a unei personalităţi de modalităţile de apărare utilizate. Conceptul de apărare este un concept important şi defineşte modalităţile psihice utilizate, în scop adaptativ, pentru gestionarea şi/sau reducerea trăirilor afective experimentate ca dificile în interior (anxietatea, ruşinea, durerea, umilinţa etc.) şi pentru menţinerea stimei de sine.

Fiecare persoană utilizează o gamă largă de mecanisme de apărare iar dezvoltarea acestora şi gradul în care se foloseşte una sau alta depinde de:

• temperamentul constituţional al persoanei;
• tipul experienţelor şi presiunilor la care persoana a fost supusă în copilărie;
• ce tip de apărari au folosit persoanele care au îngrijit şi educat persoana în copilăria mică;
• consecinţele pozitive sau negative ale folosirii unei anumite apărari.

În mod obişnuit noi nu suntem conştienţi de funcţionarea acestor mecanisme, ele se actualizează şi funcţionează automat. Toţi oamenii utilizează mecanisme de apărare, iar frecvenţa accesării acestora creşte în perioadele stresante. Unele apărări sunt considerate mai simple sau primare, iar altele mai mature, mai elaborate, secundare. În literatura de specialitate sunt descrise o multitudine de mecanisme de apărare: negarea (evitarea percepţiei unor aspecte neplăcute ale realităţii), idealizarea (atribuirea unor atribute perfecte altor persoane), izolarea afectului (separarea unor idei de aspectele emoţionale corelate), umorul, sublimarea (transformarea impulsurilor inacceptabile social în activităţi benefice) etc.

În funcţionarea lor psihică persoanele nevrotice se bazează predominant pe apărări mai mature. Deşi pot folosi şi apărări primare (mai ales în perioadele de stres), apărările lor psihice fundamentale sunt din categoria celor secundare. Literatura de specialitate stipulează că principala apărare a nevroticilor este refularea: împiedicarea ideilor şi impulsurilor neplăcute să devină conştiente.

Persoanele nevrotice au un simţ al identităţii bine integrat. Ele au o imagine consistentă despre personalitatea lor: pot să identifice calităţi şi defecte, convingeri personale, valori, interese, motivaţii.

Nevroticii au un contact bun cu realitatea şi nu au nevoie să-şi modifice substanţial percepţiile pentru a se adapta în diverse crcumstanţe, iar dificultăţile resimţite de o persoană nevrotică sunt percepute ca fiind în dezacord cu sine (egodistonice). De exemplu, un client nevrotic obsesiv va fi deranjat de gândurile sale automate şi le  va considera stranii.

Persoanele cu structură nevrotică sunt capabile să se observe: să-şi surprindă gândurile, emoţiile şi comportamentul, ele pot să trăiască ceva şi să se observe pe sine în situaţiile de viaţă respective.

Nevroticii au un nivel al încrederii în sine suficient pentru a-şi asigura o autonomie de bază (se pot întreţine singuri).

De obicei nevroticii solicită terapia pentru că se lovesc constant de obstacole în calea a ceea ce-şi doresc şi pentru că bănuiesc sau sunt destul de siguri că obstacolele survenite au legătură cu ei înşişi.

Psihoterapia poate ajuta clienţii cu organizare nevrotică să-şi exploreze blocajele psihice, să integreze aspectele implicate în blocajele psihice, să se cunoască mai bine, să se adapteze mai bine, să se maturizeze pe anumite dimensiuni devenind persoane cu funcţionare normală, mai adaptată, mai matură, mai flexibilă.

Bibliografie:

McWilliams, Nancy, Diagnosticul psihanalitic, Editura Fundaţiei Generaţia, Bucureşti, 2014

Gabbard, G., Tratat de psihiatrie psihodinamică, Ed. Trei, Bucureşti, 2014