Diagnosticul psihodinamic al personalităţii


Formator: psihoterapeut Ioana Stancu

Bucureşti, 23-24 noiembrie 2019, orele 10-18

Adresabilitate: psihologi clinicieni, psihoterapeuţi, psihologi interesaţi de evaluare şi intervenţie terapeutică.

Cuprins:

  1. Modulul 1 – Diagnosticul psihodinamic al personalităţii, 8 ore
  2. Modulul 2 – Tipuri de organizare caracterială, 8 ore

Conţinutul cursului:

  • teorii psihodinamice relevante pentru psihodiagnosticul personalităţii
  • mecanismele de apărare ale eului
  • nivelurile de organizare a personalităţii (nevrotic, psihotic, borderline)
  • tipologii caracteriale (psihopatică, narcisică, schizoidă, paranoidă, depresivă, maniacală, obsesivă, compulsivă, isterică, discociativă) şi intervenţii terapeutice specifice acestora.

Credite CPR: 16

Costul cursului: 480 lei.

Locuri disponibile: 16

Inscriere: prin completarea formularului de înscriere (aici: https://www.sper.ro/conferinta/app/form.php?f=24 ) şi achitarea taxei de participare; după completare veți primi pe e-mail factura proforma cu datele contului bancar.
Înscrierea se va face în func
ție de nivelul de motivație al solicitanților și numărul locurilor disponibile. Rezervarea locurilor se face după achitarea taxei de participare.

Locaţie: Sediul Institutului SPER – Splaiul Independenței nr. 17, bl. 101, sc. 2, etaj 4, ap. 29, sect. 5, București.

Pentru detalii suplimentare legate de curs: Ioana Stancu (emailioana@yahoo.com, 0745998141 )

Pentru detalii suplimentare legate de inscriere: Valentin Neagoe (sperpsi@gmail.com, 0722508098- de luni pana vineri intre 12:00 si 18:00)

 

 

 

 

 

Workshop “Diagnosticul psihodinamic al personalității.  Tipuri de organizare caracterială”


Locaţie: Bucuresti 07-08 septembrie 2019

Adresabilitate: Cursul este destinat psihologilor clinicieni, psihoterapeuților, consilierilor psihologici, altor psihologi interesați de evaluarea clinică, psihoterapia și consilierea copilului și adultului.

Obiective generale / Competențe:

Cursul de formare continuă vizează dobândirea de către participanți a competențelor teoretice de evaluare clinică și psihodiagnostic a principalelor categorii psihopatologice, prin intermediul unor noțiuni psihodinamice de bază.

Specialitățile profesionale pentru care se asigură formarea profesională: psihologie clinică, psihoterapie, consiliere psihologică.

Numărul de ore de formare profesională: 16 ore, 16 credite

Tematică selectivă / Rezumatul cursului:

  1. Modulul 1 – Diagnosticul psihodinamic al personalității
    Modulul va cuprinde referiri la principalele teorii psihodinamice, mecanismele de apărare ale Eului și descrierea nivelurilor de organizare a personalității (nevrotic, psihotic, borderline) din perspectiva diagnozei psihodinamice în practica psihopatologică
  2. Modulul 2 – Tipuri de organizare caracterială
    În acest modul vor fi prezentate, dintr-o perspectivă psihodinamică, principalele tipuri de organizare caracterială: narcisică, schizoidă, paranoidă, depresivă, maniacală, obsesivă, isterică.

Finalizarea cursului: Program acreditat de Colegiului Psihologilor din România, pe traseul Psihologie Clinică, Cosiliere psihologică şi Psihoterapie,

Comisia Metodologică – Aprobat conf. PV nr. 3 din 22.05.2019 cf. anexei 07.06.2019, la avizul profesional nr. RF-II-B-2 din 19.06.2006, reacreditat conform PV nr. 10 din 18.11.2016.

Cursanţii vor primi un certificat acreditat (16 credite) de către Colegiul Psihologilor din România, pentru participarea la cele doua zile de curs.
Costul cursurilor: 500 ron.

Înscrierea se va efectua compleând formularul de înscriere și achitând taxa de participare. După completarea formularului veți primii pe e-mail factura proforma cu datele contului bancar.
Înscrierea se va face în funcție de nivelul de motivație al solicitanților și numărul locurilor disponibile. Rezervarea locurilor se face după achitarea taxei de participare.

Formator: lect. univ. dr. Ioana Stancu, formator în Psihoterapie Experiențială; competențe în terapia toxicodependenţei, terapie de cuplu, psihosexologie şi consiliere experienţială individuală şi de grup, consiliere educaţională, dezvoltare şi analiză personală individuală şi în grup, lector universitar – Institutul Politehnic, membru fondator SPER.

Pentru detalii suplimentare legate de curs: Ioana Stancu

E-mail: emailioana@yahoo.com
Telefon: 0745998141

Pentru detalii suplimentare legate de inscriere: Valentin Neagoe
E-mail: sperpsi@gmail.com
Telefon: 0722508098 (de luni pana vineri intre 12:00 si 18:00)

Locația: Sediul Institutului SPER – Splaiul Independenței nr. 17, bl. 101, sc. 2, etaj 4, ap. 29, sect. 5, București.

 

 

Structura de personalitate nevrotică


Personalitatea noastră este o construcţie psihică şi, ca şi corespondentul ei din planul fizic, are o structură. Aceasta poate fi mai solidă sau mai puţin solidă, mai rezistentă sau mai puţin rezistentă. În mod obişnuit, structurile de personalitate sunt clasificate în : normale (normalitatea psihică nu este o stare fixă, ci se situează pe un continuum, unde la un pol sunt persoanele înalt funcţionale, mature şi, la celălalt, persoanele normale cu deficienţe de adaptare, mai apropiate de funcţionarea nevrotică), nevrotice, borderline şi psihotice.

Structura de personalitate de tip nevrotic descrie indivizii umani foarte apropiaţi de spectrul nomal, indivizi destul de sănătoşi emoţional, dar sabotaţi în funcţionarea lor de anumite conflicte psihice (inconştiente). Când anumite conflicte psihice se actualizează, persoana trăieşte blocaje sau dificultăţi persistente în diverse arii ale existenţei: ar putea de exemplu să nu poată menţine un job stabil, să nu reuşească să iniţieze sau să construiască o relaţie de cuplu stabilă, să nu poată gestiona constant anumite probleme profesionale etc.

Psihanaliza leagă tipul de stucturare a unei personalităţi de modalităţile de apărare utilizate. Conceptul de apărare este un concept important şi defineşte modalităţile psihice utilizate, în scop adaptativ, pentru gestionarea şi/sau reducerea trăirilor afective experimentate ca dificile în interior (anxietatea, ruşinea, durerea, umilinţa etc.) şi pentru menţinerea stimei de sine.

Fiecare persoană utilizează o gamă largă de mecanisme de apărare iar dezvoltarea acestora şi gradul în care se foloseşte una sau alta depinde de:

  • temperamentul constituţional al persoanei;
  • tipul experienţelor şi presiunilor la care persoana a fost supusă în copilărie;
  • ce tip de apărari au folosit persoanele care au îngrijit şi educat persoana în copilăria mică;
  • consecinţele pozitive sau negative ale folosirii unei anumite apărari.

În mod obişnuit noi nu suntem conştienţi de funcţionarea acestor mecanisme, ele se actualizează şi funcţionează automat. Toţi oamenii utilizează mecanisme de apărare, iar frecvenţa accesării acestora creşte în perioadele stresante. Unele apărări sunt considerate mai simple sau primare, iar altele mai mature, mai elaborate, secundare. În literatura de specialitate sunt descrise o multitudine de mecanisme de apărare: negarea (evitarea percepţiei unor aspecte neplăcute ale realităţii), idealizarea (atribuirea unor atribute perfecte altor persoane), izolarea afectului (separarea unor idei de aspectele emoţionale corelate), umorul, sublimarea (transformarea impulsurilor inacceptabile social în activităţi benefice) etc.

În funcţionarea lor psihică persoanele nevrotice se bazează predominant pe apărări mai mature. Deşi pot folosi şi apărări primare (mai ales în perioadele de stres), apărările lor psihice fundamentale sunt din categoria celor secundare. Literatura de specialitate stipulează că principala apărare a nevroticilor este refularea: împiedicarea ideilor şi impulsurilor neplăcute să devină conştiente.

Persoanele nevrotice au un simţ al identităţii bine integrat. Ele au o imagine consistentă despre personalitatea lor: pot să identifice calităţi şi defecte, convingeri personale, valori, interese, motivaţii.

Nevroticii au un contact bun cu realitatea şi nu au nevoie să-şi modifice substanţial percepţiile pentru a se adapta în diverse crcumstanţe, iar dificultăţile resimţite de o persoană nevrotică sunt percepute ca fiind în dezacord cu sine (egodistonice). De exemplu, un client nevrotic obsesiv va fi deranjat de gândurile sale automate şi le  va considera stranii.

Persoanele cu structură nevrotică sunt capabile să se observe: să-şi surprindă gândurile, emoţiile şi comportamentul, ele pot să trăiască ceva şi să se observe pe sine în situaţiile de viaţă respective.

Nevroticii au un nivel al încrederii în sine suficient pentru a-şi asigura o autonomie de bază (se pot întreţine singuri).

De obicei nevroticii solicită terapia pentru că se lovesc constant de obstacole în calea a ceea ce-şi doresc şi pentru că bănuiesc sau sunt destul de siguri că obstacolele survenite au legătură cu ei înşişi.

Psihoterapia poate ajuta clienţii cu organizare nevrotică să-şi exploreze blocajele psihice, să integreze aspectele implicate în blocajele psihice, să se cunoască mai bine, să se adapteze mai bine, să se maturizeze pe anumite dimensiuni devenind persoane cu funcţionare normală, mai adaptată, mai matură, mai flexibilă.

Bibliografie:

McWilliams, Nancy, Diagnosticul psihanalitic, Editura Fundaţiei Generaţia, Bucureşti, 2014

Gabbard, G., Tratat de psihiatrie psihodinamică, Ed. Trei, Bucureşti, 2014

 

Lauda care foloseşte şi cea care nu foloseşte


laudaLaudele şi criticile sunt modalităţile principale educative utilizate de părinţi şi profesori. Ideea e că, de multe ori, ele se vor educative dar, prin felul în care sunt formulate şi utilizate, se transformă doar în modalităţi de control.

Lauda, modalitate de control?! Da, lăudând într-o anumită manieră, generalizant şi excesiv, acest instrument ajunge să-l facă într-un fel dependent pe copil, care începe să se conformeze prescripţiilor pentru a primi încurajările obişnuite. Educaţia nu trebuie să aibă însă ca scop dezvoltarea conformismului, ci crearea unor personalităţi armonioase, dotate cu o serie de cunoştinţe şi abilităţi, care să fie capabile să se adapteze optim diverselor medii pe care le traversează.

Lauda nu e rea în sine. Dimpotrivă, dintre laudă şi critică, e preferabilă prima. Însă, ca o laudă să folosească într-adevăr copilului e necesar să fie formulată prin centrare pe rezultatele acestuia, pe modalităţile utilizate pentru a le atinge precum şi pe efortul investit. Prin urmare, lauda constructivă e de fapt un feed-back, unul pozitiv şi cu elemente de oglindire nuanţată pentru copil. Exemple de astfel de laude sunt: ”Bravo! Ai rezolvat exerciţiul în timpul stabilit şi ai descoperit şi o modalitate mai scurtă de a găsi soluţia la subpunctul x”, sau : ”Felicitări! Ai scris corect şi frumos”, sau: ”E de apreciat efortul pe care l-ai depus pentru a realiza proiectul la geografie. Sunt mândru de tine!” etc.

Fiecare dintre laudele anterioare arată nivelul rezultatelor obţinute, surprinde nuanţe ale sarcinii realizate şi, de asemenea, copilul este felicitat pentru acestea.

Lauda care nu foloseşte e nediferenţiatoare în privinţa sarcinii şi rezultatelor obţinute şi generalizată la nivelul personalităţii copilului, ca de exemplu: ”Eşti un copil minunat!” sau ”Eşti un copil foarte cuminte!” etc. Astfel de laude ating într-adevăr egoul copilului, care se simte flatat, dar, undeva în profunzimile lui, orice copil sau om expus la o laudă de genul acesta simte o uşoară disonanţă datorată caracterului generalizant al laudei – de la un fapt concret se fac afirmaţii generale, despre personalitate. Orice copil ştie în sinea lui că nu este întotdeauna ascultător sau inteligent sau minunat! Sau, dacă nu ştie, e periculos să-i construim noi asemenea scheme care, chiar dacă sunt pozitive, tot restrictive sunt!

Câţi dintre părinţi sau profesori laudă corect?! Vă propun, dacă faceţi parte din una dintre cele două categorii (sau din amândouă), să fiţi atent la modalitatea în care lăudaţi şi să meditaţi la utilitatea a ceea ce spuneţi. Nu ar fi rău să vorbiţi şi cu copilul, întrebându-l dacă şi cum îi foloseşte lauda dvs. Şi, dacă vă veţi trezi în situaţia de a vrea să vă schimbaţi modalitatea de încurajare, vă propun să vă creşteţi treptat şi cu răbdare conştienţa şi prezenţa, pentru a putea implementa un stil mai util de a lăuda. Baftă!

Stadiile schimbării personalităţii (potrivit terapiei centrate pe persoană)


stadiile schimbariiÎn drumul nostru către schimbarea de sine, de la fixitate la flexibilitate, de la rigiditate la deschiderea spre experienţă, de la deresponsabilizare la asumarea responsabilităţii, de la frica de trăiri afective la acceptarea şi exprimarea acestora, de la judecarea celorlalţi la acceptarea lor, de la frica de intimitate la căutarea intimităţii parcurgem mai multe etape. C. Rogers este cel care a descris 7 stadii ale schimbării personalităţii. Ele pot fi descrise ca fiind separate, dar reprezintă de fapt aspecte ale unui  proces continuu.

  1. Persoanele care aparţin primului stadiu au următoarele caracteristici:
  • experienţa persoanlă nu se întrepătrunde decât foarte puţin cu structura eului;
  • convingerile sunt puternice şi rigide;
  • contactul cu trăirile emoţionale este redus;
  • există o teamă inconştientă de dezvoltarea unor relaţii intime;
  • comunică doar despre aspecte externe;
  • nu simt nevoia de schimbare;
  • nu consideră că au probleme;
  • nu sunt motivate pentru consiliere;
  • nu-şi asumă responsabilitatea pentru ceea ce li se întâmplă.

2. Caracteristicile persoanelor din al 2-lea stadiu sunt:

  • au convingeri personale rigide;
  • contactul cu emoţiile este în continuare redus;
  • sunt mai comunicative decât în primul stadiu, dar vorbesc tot despre aspecte externe personalităţii lor;
  • acceptă că au unele probleme, dar nu consideră că responsabilitatea pentru acestea le aparţine;
  • starea lor emoţională persistentă este frustrarea;
  • dacă vin la terapie, vor să-i schimbe pe ceilalţi;
  • au o nevoie foarte mare de a fi acceptaţi, dar nu pot experimenta actul de a primi;
  • dacă încep terapia, reacţionează de obicei negativ.

Nici Rogers, nici apropiaţii lui nu au obţinut rezultate pozitive în terapie cu persoanele aparţinând stadiilor 1 şi 2 ale schimbării.

  1. Caracteristicile persoanelor din al 3-lea stadiu sunt:
  • sunt mai conştiente de trăirile emoţionale, dar pe unele le percep ca fiind de neacceptat;
  • comunicativitatea personală creşte, dar persoanele sunt centrate pe evenimente trecute şi pe lucruri care se întâmplă în afara cabinetului;
  • sunt dornice să afle cum sunt percepute de ceilalţi.
  1. Caracteristicile persoanelor din al 4-lea stadiu sunt:
  • încep să accepte şi punctele de vedere ale celorlalţi;
  • convingerile personale încep să fie puse sub semnul întrebării;
  • încep să ia în considerare responsabilitatea persoanlă pentru ceea ce li se întâmplă;
  • sunt mai în contact cu emoţiile şi devin dispoibile să le şi descrie; totuşi, există o oarecare teamă faţă de acestea şi, prin urmare, au un timp de latenţă între momentul exprimării emoţionale şi cel al explorării;
  • devin conştiente de diferenţele dintre structura eului şi experienţă.
  1. Caracteristicile persoanelor din al 5-lea stadiu sunt:
  • îşi simt emoţiile şi le exprimă, chiar şi pe acelea din prezent şi mai dificile;
  • se tem încă de sentimente care pot apărea la suprafaţa conştiinţei pe neaşteptate;
  • acceptă că ceilalţi pot să aibă şi alte puncte de vedere şi devin capabile să tolereze conflictele şi incertitudinea;
  • au o dorinţă mare de a se cunoaşte pe sine.
  1. Caracteristicile persoanelor din al 6-lea stadiu sunt:
  • realitatea nu mai este percepută în termeni de probleme, ci de experimentare;
  • contactul cu propriile emoţii este bun şi persoana nu se mai teme nici de sentimentele care apar brusc;
  • sunt relaxate corporal;
  • îţi asumă responsabilitatea pentru trăirile şi comportamentele proprii;
  • nu mai caută vinovaţi, ci doresc să-i înţeleagă pe ceilalţi.
  1. Caracteristicile persoanelor din al 7-lea stadiu sunt:
  • experimentează abundent trăiri emoţionale;
  • sunt conectate cu propria experienţă şi îşi modifică setările mentale odată cu aceasta;
  • trăiesc cu intensitate crescută şi durerile şi bucuriile;
  • se exprimă emoţional şi nu acumulează ranchiune;
  • îţi asum responsabilitatea pentru trăirile, emoţiile şi evenimentele personale.
 Bibliografie:
Tolan, Janet, Psihoterapie şi consiliere centrată pe persoană, Editura Herald, Bucureşti, 2003

Dileme vechi şi noi


dileme vechi si noiDin timpul când eram studentă la Psihologie, am tot felul de dileme despre psihicul uman. Mai precis din momentul susţinerii examenului de licenţă la disciplina ”Fundamentele psihologiei”, când am avut o revelaţie citind titlul unuia dintre subiecte. Era ceva de genul ”Personalitatea, axul central al psihicului uman”. Atunci, aproape că m-a izbit ideea că de multe ori ne-am jucat cu frazele şi cuvintele în timpul facultăţii, având pretenţia că spunem nişte adevăruri: procesele psihice sunt interconectate şi interdependente, gândirea e ”centrală” în sistemul psihic, dar şi personalitatea e la fel de ”centrală”. Aici aş pune un emoticon cu un zâmbet.

Am luat examenul. Chiar cu notă mare. Pentru că învăţasem să mă joc cu cuvintele încă din facultate şi am avut şi inspiraţia să construiesc o schemă logică (logica mea, desigur) care a acoperit multe informaţii ce erau cuprinse în barem.

Mai târziu, după facultate, am descoperit o carte care m-a ajutat să-mi structurez informaţiile despre psihicul uman. Ea m-a scos din frazele cu interdependenţa şi interconectarea, adică din domeniul să spunem ceva ca să nu zicem nimic, domeniu în care fusesem cam toată facultatea (spun aceasta nevrând să jignesc pe nimeni). Cartea se numeşte ”Psihologie generală şi educaţională”, de Frăţilă Ion şi nu o puteţi găsi în librării pentru că nu a fost reeditată, dar sigur poate fi descoperită prin anticariate. O recomand tuturor acelora care au nevoie de o schemă structurantă pentru informaţiile legate de psihicul uman.

În cartea aceasta se face şi o distincţie clară între psihic şi biologic, ca două realităţi care se influenţează reciproc, dar sunt diferite. De ceva vreme parcurgem un fel de modă a neuroştiinţelor şi impresia mea e că nu doar încercăm să înţelegem mai bine psihicul prin intermediul cercetării ştiinţifice a sistemului nervos, ci că vrem mai mult: vrem să scăpăm de inconfortul de-a rămâne pe terenul psihicului (inconfort, pentru că adevărata natură a psihicului nu poate fi cunoscută prin metodele ştiinţifice actuale) ”parcând” psihicul pe domeniul biologicului (mai palpabil şi mai prietenos cu metodele de cercetare actuale). Am folosit termenul ”parcare” prin analogie cu o procedură pe care am realizat-o de curând cu blogul pe care scriu articole: pentru a beneficia de avantajele wordpressului, dar a avea şi propriul meu domeniu, mi-am ”parcat” (găzduit) domeniul personal pe spaţiul wordpressului. Pentru o perioadă de un an de zile cele două vor fi ca unul, deşi sunt foarte diferite. Am senzaţia că acest lucru se încearcă să se facă şi cu psihicul. Pe o perioadă nedeterminată şi uitând însă că sunt domenii diferite.

Dar să revenim la vechea mea dilemă, legătura dintre psihic şi personalitate. Sau, cum se structurează personalitatea în sfera psihică. În cartea sus-amintită am găsit o explicaţie pe care am să v-o ofer în continuare şi care pe mine m-a mulţumit intelectual (deşi am luat-o cu titlu de ”teorie”). Dacă considerăm psihicul, dintr-o anumită perspectivă, anume aceea a interacţiunii individului uman cu realitatea, un ansamblu de procese psihice (împărţite în trei mari categorii: intelect – senzaţii, percepţii, reprezentări, gândire, limbaj, atenţie, imaginaţie, memorie; afectivitate – ce cuprinde procesele psihice afective şi reglativitate: voinţa şi motivaţia), atunci trăsăturile de personalitate (responsabilitatea, sinceritatea, sociabilitatea etc.) se formează pe baza caracteristicilor generale ale tuturor proceselor psihice. Inteligenţa, de exemplu, presupune anumite aspecte – precizie şi viteză – care se regăsesc la nivelul tuturor proceselor psihice. Schematic, ideea pe care am prezentat-o anterior  este următoarea:

  • psihic = procese psihice.
  • procesele psihice au nişte proprietăţi: există proprietăţi ale unui singur proces psihic, ale unei categorii de procese (intelect, afectivitate, reglativitate) şi caracteristici generale (ale tuturor proceselor psihice, adică atât ale intelectului, ale afectivităţii, cât şi ale reglativităţii).
  • caracteristicile generale ale proceselor psihice sunt trăsăturile de personalitate.

Dilema aceasta am rezolvat-o cât de cât. Pe măsură însă ce încerc să înţeleg realitatea psihică, şi din alte perspective, apar noi întrebări. De exemplu, felul în care e prezentată personalitatea, după E. Berne, în stări ale eului: eul de copil (cuprinde trăiri afective, gânduri şi comportamente asociate experienţelor noastre anterioare), eul de adult (este orientat către realitatea prezentă) şi eul de părinte (conţinutul lui se raportează la figurile parentale) îmi ridică o nouă întrebare. Fiind o teorie a personalităţii, putem presupune oare că avem trăsături de personalitate pe care le putem corela cu cele 3 stări ale eului? Adică, ipotetic vorbind, timiditatea poate să aibă legătură cu eul de copil, ambiţia cu cel de adult, iar perfecţionismul cu eul de părinte (nu cred să aveţi ceva împotriva coexistenţei acestor trăsături într-o singură persoană). Şi dacă presupunem că există o corelaţie între trăsăturile de personalitate şi stările eului, atunci putem deduce că, lucrând terapeutic asupra stărilor eului, putem obţine modificări la nivelul trăsăturilor de personalitate.

Nu ştiu dacă am fost foarte clară în tot ce am spus. Pentru a compensa această posibilitate (dacă tot aţi ajuns cu cititul până aici!) vă propun un exerciţiu de autocunoaştere. Identificaţi-vă câteva trăsături de personalitate şi încercaţi să le corelaţi intuitiv cu o stare a eului. Iar dacă veţi vrea să vă modificaţi o anumită trăsătură, veţi şti în care parte să acţionaţi: asupra experienţelor din copilărie, asupra celor din prezent sau asupra imaginilor parentale. Pentru a vă uşura exerciţiul am să enumăr câteva trăsături de personalitate, ca suport pentru identificarea celor personale: optimism, pesmism, responsabilitate, sensibilitate, creativitate, încăpăţânare, cinste, hărnicie, lene, flexibilitae, rigiditate, realism, idealism, generozitate, zgârncenie, pragmatism, ospitalitate, punctualitate, bunătate, curaj, determinare, timiditate, toleranţă, meticulozitate, loialitate, spirit de iniţiativă etc. Spor!

Bibliografie:
Berne, E., Ce spui după bună ziua?, Ed. Trei, Bucureşti, 2006
Frăţilă, I, Psihologie generală şi educaţională, EDP, Bucureşti, 1993