Unde te simţi tu?


spatiu psihicAşa cum avem un spaţiu al nostru pe care îl ocupăm fizic, cu corpul nostru, cu organele noastre, tot aşa putem vorbi de un spaţiu interior psihic, ce cuprinde tot ceea ce producem prin intermediul proceselor şi fenomenelor psihice: imagini, idei, trăiri afective, convingeri, atitudini, nevoi etc. Toate acestea sunt delimitate de nişte limite psihice, ca nişte cordoane imaginare care ne semnalizează nouă şi celorlalţi ce este al nostru şi ce nu, unde ne terminăm, fiecare dintre noi şi unde începe altceva sau altcineva.

A fi în bun contact cu tine înseamnă a avea un grad crescut de conştientizare legat de acest spaţiu psihic personal ceea ce conduce la a te simţi în interiorul tău, la a fi focusat pe tine, în tine, în interiorul graniţelor tale psihice.

Când însă dezvoltarea şi educaţia au privilegiat orientarea atenţiei către ceilalţi, atunci focusul nu mai este în interior, ci se deplasează asupra a ceea ce gândesc, simt sau asupra modalităţilor de acţiune a celorlalţi. O astfel de persoană nu se simte în sine, mai exact spus nu se simte, e ca şi cum ar trăi cumva fantomatic, interiorul fiind perceput ca un gol, sau ca o nebuloasă. De cele mai multe ori, spaţiul personal nu este perceput în totalitate ca un gol, ci focusul interior este deplasat asupra unui interior mai exterior, ca un fel de crustă formată din ciocnirea dintre sinele autentic şi nevoile celorlalţi. Psihanaliştii numesc astfel de oameni personalităţi de tip sine fals şi ele, deşi se simt cumva pe ele însele, această lipsă de priză cu ceea ce sunt cu adevărat este percepută ca un fel de falsitate, ca un fel de a nu fi, ca un fel de a nu exista în întregime. Tipologiile de tip ”salvator”, personalităţile depresive, precum şi cele grandomane, constituie toate personalităţi de tip sine fals.

Mai există oameni care nu reuşesc să se simtă, nici pe ei, nici pe ceilalţi, iar contactul cu propria persoană se face doar la nivelul gândurilor. E ca şi cum în spaţiul lor psihic ar exista numai idei, scheme cognitive, dar din care lipsesc cu desăvârşire emoţiile şi nevoile aferente acestora. Astfel de persoane sunt total în ceaţă în privinţa relaţiilor cu sine şi cu alţii. Nu ştiu ce simt ele însele, nu pot empatiza cu ceilalţi, nu ştiu dacă iubesc sau urăsc, nu ştiu dacă sunt plăcute sau antipatizate de alţii. Pot cel mult să proceseze cognitiv şi să deducă logic din anumite comportamente ce ar putea să simtă ceilalţi. Sunt persoane care au mari dificultăţi în a crea relaţii interpersonale pentru că, pentru a te conecta cu ceilalţi e nevoie să o faci în primul rând cu tine, să te simţi cu alte cuvinte.

Din fericire există şi persoane care pot fi focusate pe propriul interior, care se simt, care sunt în contact cu întreaga gamă de produse psihice. Ele sunt şi par centrate, echilibrate în cea mai mare parte a timpului, împăcate cu sine.

Când discutăm de focus, vorbim de o predominanţă a acestuia. Chiar şi cei bine centraţi în interior se pot focusa (şi o fac dealtfel) pe crusta lor sau pe ceilalţi.

Dacă se întâmplă să constaţi că focusul predominant nu e pe tine, ci pe ceilalţi, sau pe o parte construită la exteriorul interiorului tău, sau că nu te poţi focusa decât pe aspectele cognitive, e nevoie de o reconectare cu tine. Şi aceasta poate începe cu nişte întrebări simple: ”Ce simt eu acum?”, ”Ce gândesc eu acum?”, ”Ce-mi doresc eu acum? ”, ”Ce mă motivează acum?” iar, dacă eşti persistent, întrebările acestea pot pune bazele unei atitudini constante de autoobservaţie şi introspecţie.

Scheme dezadaptative precoce. Domeniul dependenţa de altii


dependenta de altiiA patra categorie a schemelor dezadaptative timpurii este cea a dependenţei de alţii. Persoanele care au convingeri subsumate acestei categorii se focalizează excesiv pe satisfacerea nevoilor şi dorinţelor celorlalţi, în detrimentul celor personale. Motivaţia pentru o astfel de centrare se află de obicei în dorinţa de a primi acceptarea sau valorizarea celor din jur sau în frica de respingere şi abandon. Cei care îşi construiesc astfel de motivaţie au crescut de regulă în familii în care au simţit că dragostea primită este oferită condiţionat, dacă mai întâi oferă părinţilor satisfacţie în satisfacerea nevoilor acestora.

Schemele acestui domeniu sunt:

  1. Subjugarea: convingerea că trebuie să te supui controlului celorlalţi pentru a evita furia sau respingerea acestora.
  2. Sacrificiu de sine: centrarea excesivă şi voluntară asupra nevoilor celorlalţi, cu propriile costuri. Esenţa acestui comportament îţi găseşte explicaţia tot în frica de respingere sau în nevoia de acceptare.
  3. Nevoia de aprobare: constă în căutarea exagerată a aprobării celorlalţi, ceea ce conduce la un dezvoltare deficitară a identităţii de sine. Stima de sine este dependentă, în această situaţie, de părerea celorlalţi.

Schemele acestui domeniu, dacă sunt dominante şi puternice în structura de personalitate, conduc la formarea unei tipologii dependente de personalitate, decentrată de sinele autentic şi centrată predominant pe ceilalţi, pe nevoile, dorinţele şi aşteptările acestora. Pentru acceptare şi valorizare. Pentru că persoana cu astfel de convingeri a interiorizat că valoarea ei depinde de acceptul celorlalţi şi că nu este valoroasă în sine, doar pentru că există ca fiinţă umană.

Bibliografie:
Fontaine, O, Fontaine, Ph., Ghid clinic de terapie comportamentală şi cognitivă, Ed. Polirom, Iaşi, 2008