Fiecare dintre noi este unic


originalDin punct de vedere genetic (excepție fac gemenii univitelini).

Din punct de vedere al influențelor de mediu cu care se confruntă (chiar dacă sunt mai mulți frați într-o familie, părinții vor avea cerințe diferite de la aceștia și fiecare copil va asimila mediul familial prin propria grilă).

Din punct de vedere al influențelor educaționale la care e supus.

Din punct de vedere al experiențelor de viață pe care le parcurge.

Din punct de vedere al capacității de raportare la ceea ce i se întâmplă.

Deci, există foarte multă diversitate în lumea umană. Aproximativ 7 miliarde de unici. Care ar fi consecințele pentru fiecare dintre noi?

În primul rând, important este să conștientizăm că suntem unici și apoi să ne descoperim propria unicitate, propria constelație de trăsături de personalitate, nevoi, idealuri, valori, motivații. Aceasta nu este întotdeauna ușor pentru că, pe traseul dezvoltării noastre, ceilalți își lasă o amprentă foarte puternică asupra noastră prin constrângeri, etichetări, prescripții, condiționări. Este totuși posibil!

În al doilea rând, comparația cu ceilalți poate fi înlocuită cu centrarea pe sine pentru a genera mai multă satisfacție în viață. Dacă am o imagine cât de cât corectă despre ceea ce sunt, pot să ofer lumii o imagine mai autentică despre mine. Când merg la job, pot să încerc să-mi pun amprenta asupra a ceea ce fac și prin ceea ce am eu special, unic. Când interacționez cu partenerul de cuplu, pot să-mi exprim gândurile și emoțiile (sunt unice!).

În al treilea rînd, dar nu în ultimul, ar trebui să mă bucur de unicitatea mea și utilitatea pe care o aduce ea lumii. Pentru că nimic în Univers nu este inutil, iar – dacă exist, e nevoie de mine. Așa cum sunt.

Succes în procesul descoperirii de sine!

Să devenim maeștri acolo unde suntem repetenți!


copil invatavdÎn viață unele lucruri ne ies mai ușor, altele mai greu, iar unele cu foarte mare dificultate. Zonele de foarte mare dificultate cred că le-am putea numi zonele unde avem nevoie de alfabetizare.

Cunoaștem cu toții persoane care au dificultăți relaționale și întâlnim aici chiar și femei frumoase și deștepte, precum și bărbați strălucitori. Acestea fie au dificultăți în a-și găsi un partener de cuplu, fie nu pot construi relații de lungă durată, fie sunt părăsite constant, fie intră în relații foarte costisitoare emoțional. Apoi mai putem vorbi de categoria celor care au constant dificultăți financiare și nu vă gândiți că aici ar intra cei leneși, cei incompetenți, pentru că vom identifica și persoane foarte competente și responsabile! Putem vorbi de multe categorii de persoane cu dificultăți variate: în conceperea unui copil, în construirea unei identități clare, în găsirea unui cămin, în a fi acceptate de ceilalți, în a se bucura de sexualitate etc.

Ce au în comun aceste persoane din categoriile respective, comparativ cu celelalte care nu au aceste dificultăți (dar, sigur, au altele!)? Aș spune, într-un sens pozitiv, că aceste persoane cu dificultăți au nevoie să învețe sistematic, voluntar și conștient abilități pe care celelalte le-au învățat involuntar, prin imitație de la niște modele bune, performante, eficiente. De exemplu, persoanele care nu au dificultăți de relaționare nu trebuie să se gândească cum să facă să intre într-o relație, pentru că știu deja, la nivel chiar de deprindere, de automatism; nu au nevoie să fie atente la fiecare detaliu al interacțiunii cu ceilalți pentru a decide cum să se comporte, ele știu, aș putea spune instinctiv, ce să facă pentru a iniția o conversație plăcută cu ceilalți, pentru a fi plăcute de ceilalți, pentru a intra într-o relație de cuplu și pentru a construi o relație profundă. Este adevărat însă și faptul că, dacă ar fi întrebate despre cum fac toate acestea, n-ar putea răspunde întotdeauna, pentru că, așa cum spuneam anterior, aceste cunoștințe și abilități sunt la nivelul de automatisme. Ele funcționează bine și chiar foarte bine pe ”pilot automat”, pe când cele cu dificultăți trebuie să treacă pe ”pilot manual” până la momentul când vor ști bine abecedarul domeniului respectiv.

Persoanele cu dificultăți relaționale e nevoie să învețe, așa cum învață copiii abecedarul, conștient și prin mult exercițiu, cum să interacționeze constructiv cu ceilalți. Aceasta presupune conștientizarea modalităților deficitare de relaționare și înlocuirea lor cu altele mai eficiente, prin analiză, efort de autocunoaștere, înțelegere în profunzime a legilor interacțiunii umane și exersare constantă în realitate.

Toți avem câte ceva de învățat. Unii suntem repetenți în anumite domenii, alții în altele. Nu cred că o soluție ar fi să ne plângem de ceea ce nu ne iese, ci putem încerca să înțelegem ce stă la baza dificultăților noastre. Dacă vom reuși să învățăm temeinic ceea ce alții au învățat involutar, prin imitație, am putea deveni chiar maeștri acolo unde eram repetenți! Pentru că noile abilități vor fi dezvoltate conștient! Ce vreau să vă spun este că, acolo unde nu funcționăm bine și ușor, spontan, fără mari eforturi, acolo putem crește mai mult, într-atât încât nu numai să ne rezolvăm propriile probleme, ci chiar să putem să-i ajutăm și pe alții să și le rezolve. Cum putem realiza aceasta? Prin efort constant de autocunoaștere și optimizare personală: citit, citit, citit, participări la workshopuri, traininguri, grupuri de dezvoltare personală, ședințe individuale de consiliere, psihoterapie, meditație, interacțiuni cu persoane de la care putem învăța ceva, realizarea unui jurnal pentru a crește contactul cu sine etc. Deci, haideți să devenim profesori acolo unde avem nevoie de alfabetizare!

Totul e perfect așa cum e?


puzzleDa, toate comportamentele, toate gândurile, trăirile emoționale, convingerile, idealurile, valorile, nevoile specifice oricărui individ uman sunt perfecte. În sensul că se potrivesc perfect, ca niște piese de puzzle, cu configurația personală a celui în cauză.

Sigur, totul este perfect și perfectibil totodată. Dacă înțeleg mai mult, dacă învăț lucruri noi, dacă experimentez situații interesante, voi evolua și pot fi mai bun, adică perfect în noul context personal.

De asemenea, din alte perspective, perfectul meu poate fi complet imperfect. De aceea e bine să fim deschiși și la perspectivele altora, pentru a deveni mai perfecți.

În concluzie,

Eu sunt perfect pentru mine

Tu ești perfect pentru tine

Eu pot fi imperfect din punctul tău de vedere

Tu poți fi imperfect din punctul meu de vedere

Dar, noi putem comunica

Pentru a ne perfecta amândoi!

Cum ne comportăm în sistemele din care facem parte?


conexiuniTrăim în interconexiune cu ceilalți. Facem parte din diverse sisteme de relații, în care influențăm și suntem influențați de ceilalți. Sistemul familial poate fi considerat unul primar în raport cu multitudinea sistemelor din care facem parte, căci este primul căruia îi aparținem. Acolo primim și ne construim un loc al nostru, acolo ne sunt atribuite funcții și roluri. Este primul microunivers în care ne structurăm ca ființă umană.

Felul de-a fi, de-a funcționa și de-a interacționa într-un sistem, derivat din locul și rolul pe care le avem, filtrate evident de caracteristicile noastre de personalitate, poate fi numit patern sau tipar de funcționare. În momentul în care accesăm un alt sistem (fie mergem la școală, avem un job, un grup de prieteni, ne construim o nouă familie), vom tinde să reproducem tiparele psihocomportamentale construite în sistemele originare. Într-un fel sau altul, tindem să ne refacem sistemul familial și familiar totodată. Cum se întâmplă aceasta? De cele mai multe ori inconștient, datorită presiunii exercitate de programele psihocomportamentale, care sunt modalități constante de-a ne raporta la realitate.

Frecvent se constată că, deși vom interacționa cu alți oameni și vom face parte din alte sisteme, vom reuși să ne simțim și să ne comportăm destul de asemănător în multe contexte. Sunt ceilalți forțați să intre în scenariile noastre, în piesele noastre de teatru pentru a ne putea noi juca rolul cu care venim de acasă? Da, pentru că felul nostru de-a fi influențează direct felul de-a fi al celorlalte persoane, mai ales al celor ce au un contact fragil cu ceea ce sunt cu adevărat și al celor care sunt compatibile cu scenariul pe care îl oferim.

Prin urmare, dacă vom funcționa bine într-un sistem, va fi bine pentru noi în toate sistemele din care facem parte. Iar dacă vom fi ineficienți într-unul, e foarte probabil să fim astfel în toate. Partea bună a acestui aspect este că, dacă vom reuși să ne înțelegem paternurile, vom putea să le modificăm, acționând doar într-unul din sistemele din care facem parte. Modificând felul nostru de a fi într-un anumit context, ne modificăm tiparul de relaționare, care va fi extins la toate sistemele noastre de apartenență. Dumneavoastră din care sistem vreți să vă începeți însănătoșirea?

 

Experiențele și autocunoașterea


experiențeExperiență: verificare a cunoștințelor pe cale practică, prin cercetarea fenomenelor din realitatea înconjurătoare (DEX).

Pentru a afla cine suntem, pentru a ne cunoaște mai bine e nevoie să experimentăm, să trăim diverse experiențe, să luăm contact cu realitatea.  Pe măsură ce devenim adulți, pentru mulți oameni viața devine mai monotonă, mai standard, mai puțin spontană. Experiențele trăite se grupează în arii restrânse și de obicei clar delimitate: job, casă, familie, prieteni, vacanțe (din când în când). Pentru că zilnic ne învârtim în aceste arii e posibil să devenim și mai puțin atenți la ceea ce spun experiențele din aceste zone despre noi. Funcționăm, de multe ori, într-o manieră automată. Așa că nu e de mirare că s-ar putea să ne trezim că se naște o idee în mintea noastră: eu cine sunt? ce mai vreau eu de la viață? care sunt valorile mele?

Cum putem afla răspunsurile la aceste întrebări ? Accesând noi experiențe. A încerca ceva nou. A face o călătorie într-un loc inedit și într-o manieră diferită (dacă de obicei stau la hotel, ce ar fi să încerc să plec cu cortul în vacanță?). A experimenta o nouă coafură. A face ceea ce ți-ai fi dorit de mult să faci, dar întotdeauna nu ți-ai găsit timp. A învăța să înoți, dacă nu știi. A cunoaște oameni noi. Nu-i așa că viața noastră ar fi mai bogată dacă am experimenta lucruri noi mai des? Și, nu-i așa că acest bagaj consistent de experiențe ne-ar putea oferi prilejul să mai extragem niște idei despre calități, frici, defecte, credințe, principii, dorințe etc. Toate ale noastre.

A fi puternic/A fi slab


ghiocel din zapadaSunt cei doi poli ai puterii. Paradoxul este că nu se poate să fim într-un fel fără ca înainte să fi experimentat polul opus.

Pentru a fi puternic e nevoie să știi cine ești, cu calități și limite, cu resurse, dar și cu vulnerabilități. Adică, înainte să fii tare trebuie să te înmoi și să intri în contact cu ceea ce ai mai dureros în ființa ta. Iar pentru a face asta e nevoie de multă putere.

STOP maratonului



stop maratonului
Nemulțumirea față de ceea ce ne oferă prezentul pleacă de la ideea că ar fi mai bine dacă…(și aici lucrurile pot să fie foarte diverse: dacă aș avea bani mai mulți, dacă aș avea alt serviciu, dacă aș putea să merg mai des în vacanțe, dacă partenerul ar fi mai prezent, dacă aș putea avea copii, dacă aș fi mai ajutat etc). Și dacă ceea ce există este pur și simplu perfect, adică nu are sub nici o formă nevoie de îmbunătățiri? V-ați gândit vreodată că poate rostul vieții este acela de a experimenta cât mai multe situații? Diverse evenimente, relații, trăiri? Și atunci, alergând în direcția care credem noi că e cea mai bună, pierdem însăși savoarea vieții: trăirea, experimentarea. Vă propun să ne oprim puțin din maraton și să gustăm momentul prezent, așa cum se prezintă el: cu bune și cu rele.

Gânduri despre profesie


poze profesii 2Din când în când mă gândesc cum ar trebui să ne trăim viața, ce este important din tot ceea ce ni se întâmplă, cât se cuvine să ne lăsăm acaparați de profesie, cât din timpul vieții noastre să alocăm acesteia.

Cu toții suntem de acord că profesia ne ajută să trăim, iar uneori doar să supraviețuim (ne satisfacem nevoile fundamentale -cât de cât- și, cam atât) . Dincolo de a considera profesia doar o modalitate de-a ne vinde timpul și cunoștințele pentru a primi în schimb bani pentru nevoile noastre, deci dincolo de caracterul ei de necesitate pentru cei mai mulți oameni (există și persoane care nu au nevoie de o profesie pentru a trăi, pentru că dispun de suficiente fonduri materiale; există, de asemenea oameni care nu au o profesie și supraviețuiesc cerșind sau fiind cuprinși în diverse programe sociale), ce ar trebui să fie profesia?

O modalitate de a face ceva util? O sursă de satisfacție? O cale de a accede la prestigiu social? Un motiv de mândrie? O modalitate de a ne trăi viața? O modalitate de a ne exprima competențele?

În acest moment înclin să privilegiez ultima variantă. Ideal ar fi ca, prin zona profesională, să reușim să exprimăm o parte din ceea ce suntem: din cunoștințele, atitudinile, aptitudinile, valorile, interesele și trăsăturile noastre de caracter. Și dacă profesia ar fi o formă de exprimare de sine, mai mult decât o necesitate, atunci ne-am dori să profesăm și dacă am avea suficiente resurse materiale.

Întrebare: Dacă peste noapte v-ați îmbogăți brusc și nu ați mai avea nevoie să munciți pentru traiul zilnic, ce s-ar întâmpla în zona dumneavoastră profesională? V-ați mai duce la serviciu a doua zi? V-ați păstra profesia sau nu?

Despre respectul de sine


imagesCe este respectul? Ce înseamnă să te respecți pe tine și să fii respectată de ceilalți? Respectul este o atitudine, adică o combinație dintre o emoție (care poate fi de admirație, de considerație, de simpatie, de acord, de încredere), niște idei (de apreciere, de valorizare, de încredere), precum și comportamentul aferent acestora. Deci, a respecta presupune a investi emoțional, a credita intelectual și a acționa în consecință.

Când mă respect pe mine mă apreciez emoțional, am o părere pozitivă despre mine și acționez în consecință (adică, în comportamentul meu, valoarea pe care mi-o acord sufletește și mental, este un indicator important al conduitei personale). De obicei, gradul în care cred și mă valorizez pe mine transpare și în relațiile interpersonale. Adică, ceea ce gândesc și simt despre mine vor observa și ceilalți, chiar dacă nu au toți diplomă de licență în psihologie. Pentru că  oamenii simt, pentru că, prin comportamentul nostru transmitem implicit și ceea ce credem despre noi. Pe de altă parte, în orice relație umană apare nevoia de putere și control (în grade diferite, desigur). Iar o persoană care nu se respectă prea mult este o ”victimă” sigură, adică trezește în celălalt tendința de a o controla și ”folosi” în  beneficiul propriu. Sunt însă și persoane mai evoluate spiritual, cu un echilibru psihic, o bunăstare interioară care pot acorda respectul lor după criterii care nu sunt întotdeauna accesibile majorității oamenilor: respect pentru că ești ființă umană, respect pentru că văd în tine ceea ce tu poate nu vezi sau nu poți să vezi ca fiind valoros sau demn de respect.

Cum să ne facem respectați? Respectându-ne noi, fiind în acord cu ceea ce simțim și gândim; trăind frumos, în conformitate cu ceea ce este real valoros pentru noi; fiind toleranți și respectându-i pe ceilalți.

Sunt momente când oamenii reacționeză violent și se agresează verbal. E o violență care, uneori, poate fi simțită. Cum să reacționezi atunci cu respect pentru tine și celălalt? Cred că a nu te exprima este o mare greșeală. Este important să spui ceea ce nu-ți convine, să te poziționezi, să afirmi ceea ce nu tolerezi. Cum? Gândindu-te că, de fapt, dincole de nevoia de a-l face pe celălalt să se simtă rău, se află una mai profundă, și anume, nevoia de a nu te lăsa îngrădit, constrâns, manipulat și controlat de altul. Când acționezi cu respect, ai grijă de tine, având grijă –  în același timp –  să nu-i lezezi prea tare orgoliul celuilalt.

Cred că oamenii care capătă respectul celorlalți sunt cei care au curajul să se afirme pe sine, sunt cei care pot să ne inspire să trăim mai în acord cu noi, cu valorile nostre și, de ce nu, cu niște valori general umane.

Deși a fi respectat și a fi plăcut pot uneori să se suprapună, totuși respectul este o atitudine mai complexă, iar simpatia pe care o trezim celorlalți este în esența ei o emoție, un sentiment. Când cineva ne place, rezonează cu noi pe o anumită dimensiune, investește în noi emoțional, pentru că, într-o anumită măsură, nevoile noastre și ale celuilalt se întâlnesc. Pot să plac pe cineva pentru că îmi place cum gândește, pentru că îmi acordă atenție, pentru că pot să comunic cu el, pentru că am descoperit că avem interese comune, pentru că putem să ne bârfim șeful împreună, pentru că avem uneori păreri comune. Întotdeauna ceva din mine găsește ecou și rezonanță în celălalt.

Cum să ne facem plăcute? Accepându-i pe ceilalți, valorizându-i, susținându-i cînd au nevoie. Fiind blânde, tolerante, feminine.

Respectul îl capeți prin ceea ce ești și transmiți despre tine, iar simpatia prin felul în care le faci pe acestea. O extremă exemplificatoare ar fi că respectul se naște dintr-o centrare autentică pe tine, iar simpatia dintr-o centrare altruistă pe ceilalți.

Dacă vrem să ne placă toată lumea este și nerealist și neproductiv. Îți consumi viața încercînd să la faci pe plac celorlalți. Dacă vrei să te respecte toată lumea este la fel de nerealist, pentru că, unii oameni nu știu ce este acela respect (și asta pentru că, de cele mai multe ori, nu se respectă deloc pe ei înșiși). Constructiv ar fi să fim cât mai acord cu noi și să fim deschiși la ceea ce trezim în ceilalți: simpatie sau respect.

Rolul afectivității pentru viața noastră


emotii emoticoaneAfectivitatea (emoții, sentimente, pasiuni, dispoziții afective, afecte) stabileşte o legătură între nevoile şi trebuinţele umane şi anumite ”obiecte” (am pus între ghilimele pentru că aici putem discuta atât despre obiecte propriu-zis, cât și despre persoane) specifice de satisfacere a nevoilor. Ea arată semnificaţia pentru integritatea individului uman, a existenţei fiecărui obiect în parte, adică valoarea acelui obiect. Deci, emoțiile nu sunt bune sau rele, chiar dacă le catalogăm în pozitive sau negative, ci ne sunt foarte utile, adică sunt foarte bune, așa cum sunt. Prin intermediul lor noi stabilim într-o manieră foarte directă, dacă dorințele și nevoile ne sunt satisfăcute.

Toate trăirile noastre afective au un rost, deci e inutil și ineficient să încercăm să ni le blocăm. Inutil, pentru că ele nu dispar, chiar dacă nu mai suntem conștienți de ele și ineficient pentru că e păcat să renunțăm la o extraordinară sursă de informații despre noi.

Dacă ne reprimăm emoțiile,  ele își continuă existența inconștient, combinându-se cu alte emoții reprimate și funcția lor de senzor fin al realității este perturbată. Dacă mă enervez într-un anumit context, supărarea mea îmi spune ceva despre mine în acea situație, dar, dacă izbucnesc doar din când în când, emoțiile reprimate mă copleșesc, informația specifică lipsește și rămâne doar o izbucnire disproporționată față de situația respectivă.

Cea mai bună variantă de liniștire a emoțiilor neplăcute este acceptarea  și înțelegerea acestora. Căci, o dată ce rostul lor este împlinit, ele își pierd din intensitate. Deci, haideți să nu ne mai luptăm cu trăirile noastre afective, ci să încercăm doar să le înțelegem fiindcă sunt o parte importantă din ceea ce suntem noi.