Ce este iubirea?


Este o întâlnire. Între doi oameni. La nivel conştient şi, mai ales, inconştient.

Ştiu multe persoane care, din dorinţa de-a fi iubite, aleg să se comporte altfel de cum s-ar manifesta dacă nu ar avea ca motivaţie dorinţa de iubire. Oamenii sunt dispuşi să renunţe la nevoile lor, să-şi inhibe dorinţele, să nu-şi exprime nemulţumirile, să-şi ascundă părţi din ei înşişi, să joace roluri inconfortabile, să fie mai mult, să fie mai puţin, să fie excesiv de drăguţi, de binevoitori, să facă servicii altora. Şi lista poate continua… Cum iubirea este activată însă la nivel inconştient, toate acţiunile enumerate anterior sunt oarecum de prisos. Ele sunt bune doar pentru a ne justifica sentimentele de iubire, pentru a ne linişti anxietatea, pentru a ne oferi iluzia controlului.

Şi atunci ce să facem pentru a fi iubiţi? Nimic special. Şi nu pentru că sentimentele de iubire se nasc din vid ci pentru că nu putem controla naşterea acestora prin acţiuni conştiente. Pentru că nu ştim dacă în interiorul nostru există părţi care se vor întâlni cu ale altora şi cum o vor face şi ce va rezulta de aici. Vestea bună este că, din când în când (şi acest din când în când nu e atât de întâmplător), vom întâlni oameni care vor avea nevoie de ceea ce suntem noi în momentele respective şi noi vom avea nevoie de aceştia, la nivel conştient, dar mai ales inconştient. Şi atunci va apărea iubirea.

Cum poate fi conceput un copil într-un cuplu care se opune inconştient concepţiei


Într-un cuplu care se opune inconştient concepţiei, cele două inconştiente ale celor doi pot comunica astfel: ”De-abia ne ţinem în viaţă unul pe celălalt, nu avem resurse pentru o altă viaţă!” În această situaţie concepţia poate fi realizată doar dacă unul dintre inconştientele celor doi îl invită pe celălalt la un alt-fel de dialog:

– Îţi propun să ne gândim împreună ce ar fi totuşi dacă… Oare s-ar putea? Oare n-am putea găsi noi resurse psihice şi pentru un altul?

Doar într-un astfel de moment, doar într-o astfel de comunicare există posibilitatea de a crea spaţiul psihic inconştient şi apoi conştient ca o altă viaţă să poată apărea.

De ce au nevoie terapeuţii de analiză personală. Un punct de vedere


Dacă terapeutul nu este consistent analizat, adică nu şi-a realizat o analiză personală profundă, atunci relaţia care se creează între el şi clienţii lui este una ca oricare alta din realitate, una în care sunt potriviri şi nepotriviri de scenarii inconştiente, una în care clienţilor le e mai bine sau mai puţin bine, una în care se derulează o dinamică rezultată din interacţiunea aspectelor conştiente sau inconştiente ale celor doi participanţi la relaţie. Din această relaţie, clientul poate să-şi extragă sensuri pentru sine, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de jocul dintre aspectele conştiente şi cele inconştiente activate în câmpul relaţional. Dar această relaţie, având un mare grad de inconştient, nu are cum să fie vindecătoare pentru client decât până la un punct. Cât de aproape este acest punct de ceea ce-şi doreşte clientul de la procesul terapeutic depinde, în această situaţie, de cât de intuitiv este terapeutul.  Pentru că numai intuiţia poate ajuta acolo unde conştientul este confuz.

Conceptia lui S. Freud asupra aparatului psihic


apartul psihic freudFreud structurează aparatul psihic în trei compartimente: sinele, eul şi supraeul.

Sinele. Sinele este zona cea mai veche din punct de vedere ontogenetic. El conţine ceea ce este ereditar, adică instinctele. Freud recunoaşte două clase de instinct: ale vieţii (libido) şi ale morţii (thanatos). Printre acestea, de o importanţă deosebită este instinctul sexual.

Sinele nu cunoaşte realitatea externă, este centrat pe impulsurile instinctuale şi operează după “principiul plăcerii” căutând doar satisfacerea instinctelor. El are doar două instrumente pentru a obţine plăcerea: acţiunea reflexă (reflexele) şi procesul primar (realizarea dorinţelor în vise sau prin intermediul imaginaţiei). Din sine se diferenţiază celelalte componente ale psihicului.

Eul. Sub acţiunea influenţelor externe, din sine ia naştere o noua porţiune: eul. Eul are o dublă funcţie – pe de o parte, de a se adapta lumii externe şi, pe de altă parte, de a controla instinctele sinelui, luând decizii în legătură cu satisfacerea acestora. Eul apare de timpuriu în viaţă şi operează raţional, după principiul adaptării la realitate. Sarcina eului este dificilă, el mediază între cerinţele sinelui şi solicitările externe. Când nu poate realiza aceasta, apare anxietatea. Anxietatea, prelungită şi nerezolvată, conduce la comportament nevrotic.

Eul, pe lângă funcţia de mediere între sine şi mediul social trebuie să ţină cont şi de un al treilea – supraeul.

Supraeul. Supraeul este o componentă formată în perioada copilăriei, prin care se prelungeşte influenţa maternă şi paternă, a întregii familii, a tradiţiilor, precum şi cerinţele mediului social cel mai apropiat. Supraeul conţine eul ideal şi conştiinţa morală.

Dacă sinele şi supraeul intră în zona inconştientului, eul aparţine conştiinţei. Între conştient şi inconştient se află preconştientul. Inconştientul a fost comparat de Freud cu o cameră spaţioasă, “plină” cu pulsiuni psihice, între care cele sexuale au un rol primordial. Această cameră s-ar afla în vecinătatea uneia mai strâmte – conştiinţa. La intrarea in salonul conştiinţei se află un gardian care cercetează fiecare tendinţă psihică, cu scopul de a vedea dacă poate s-o lase să iasă din inconştient. Dacă pulsiunea a reuşit să treacă de cenzura gardianului, ea pătrunde într-o altă zonă – preconştientul – şi devine conştientă doar dacă reuşeşte să atragă privirea conştiinţei.

Bibliografie:
Freud, S., Introducere în psihopatologia vieţii cotidiene, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1991

Cât de liberi suntem în alegerile noastre?


femeie barbat legatiAtracţiile noastre sunt rezultatul atât al unor factori conştienţi, cât şi inconştienţi (vezi şi articolul Îndragostirea şi alegerea partenerului de cuplu-II). A le pune în act, adică a iniţia relaţii la primul impuls nu reprezintă neapărat expresia libertăţii pe care o deţinem. Uneori, cele mai nonconformiste acte ale noastre pot fi de fapt materializarea nelibertăţilor noastre, a conflictelor inconştiente care ne ”constrâng” să acţionăm într-un anumit mod.

Cum putem ”scăpa” de determinarea inconştientului nostru? La modul general, încercând prin diverse modalităţi să devenim cât mai conştienţi. În privinţa relaţiilor, dublând atracţia resimţită, de o acţiune conştientă de analiză a implicaţiilor pe care actele noastre le pot avea asupra sufletului şi vieţii noastre.

Cât de inconștienți suntem?


Constient-Subconstient-Programarea-SuccesuluiPsihicul nostru funcționează la diferite niveluri: conștient, subconștient și inconștient. Când mă gândesc la o problemă și încerc să găsesc soluții, analizând diferite alternative, căutând plusuri și minusuri, atunci activitatea mea este dirijată de nivelul conștient. Când nu-mi amintesc o informație, încep să mă gândesc, să găsesc modalități de a accesa ceea ce mă interesează și, la un moment dat, acea informație apare în mintea mea. Ea era în subconștientul meu și eu am extras-o de acolo.  Există însă informații care sălășluiesc la un nivel mai profund al psihicului nostru – cel inconștient- și cu care putem intra în contact indirect: prin analiza visurilor, a actelor ratate, a creațiilor noastre artistice și chiar a comportamentelor noastre (mai ales a celor repetitive).

V-ați gândit vreodată cam cât din ceea ce facem în viețile noastre este determinat de planurile noastre conștiente și cât de scenariile inconștiente? Noi luăm multe decizii în fiecare zi, ne construim constant planuri de viitor, ne gândim asupra diverselor modalități de acțiune, deci procesăm conștient multe aspecte ale vieții noastre. Cel puțin așa pare, la o primă privire. În realitate, uneori, dincolo de gândurile conștiente, există programele inconștiente care ne dictează multe dintre acțiunile noastre. Să luăm cîteva exemple:

– el este un bărbat care apreciază libertatea și preferă relațiile pasagere, celor de lungă durată; decizia de a nu se implica profund în relațiile de cuplu pare una conștientă. E posibil însă ca ea să fie doar îmbrăcată conștient și dincolo de această aparentă conștiență să găsim o frică de femei, o dependență de mama, o lipsă a unui model pozitiv de masculinitate etc.

– ea este o femeie care nu vrea copii, căci vrea să evolueze profesional. Decizie motivată conștient. Inconștient e posibil să găsim lipsa unui model pozitiv de maternitate, traume în relația cu mama.

– de când s-au căsătorit, locuiesc împreună cu mama ei. Este de mare ajutor: spală, calcă, gătește, face curățenie. Și ei sunt foarte ocupați, deci e nevoie de mama. Dar, inconștient, cred că le este frică de intimitate și au nevoie de un tampon pentru a-și justifica comportamentele distante din cuplu.

– ei s-au despărțit. El o învinuiește pe ea de eșecul căsniciei. Și are motive conștiente: era rece, indisponibilă emoțional, critică… Putem însă să știm dacă nu cumva el are o atitudine inconștientă de rejecție a femeilor (rezultată din experiențele anterioare cu sexul feminin) care să fi ”ajutat” partenera lui să fie așa? De asemenea, în egală măsură, programul ei inconștient (de neîncredere în bărbați, de exemplu) poate fi o ancoră subtilă care să fi influențat comportamentul partenerului ei de cuplu.

Inconștientul nostru este o parte importantă din noi și ne determină multe aspecte ale vieții. Pentru a deveni mai conștienți de această parte din noi, ceea ce conduce implicit la o creștere a controlului conștient asupra propriei vieți, e nevoie mai întâi să recunoaștem existența acestei părți și apoi să găsim modalități de a o accesa.

Conţinerea psihologică şi fertilitatea


 

imagine sO viitoare mamă. Este o femeie care poate conţine în trupul ei alt trup. Îl poate primi, hrăni, ajuta să crească şi să se dezvolte. De asemenea, este o femeie care îşi  poate conţine psihologic copilul. Adică este capabilă să primească, să accepte  şi să securizeze entitatea aceea fragilă (numită iniţial făt) cu gândul şi cu emoţiile sale astfel încât acesta să se transforma într-un copil.

Dacă pentru a putea primi şi purta un copil în corpul său mama trebuie să aibă un oarecare grad de sănătate fizică, mai ales în ceea ce priveşte sănătatea organelor implicate în acest proces, în legătură cu sufletul (psihicul) povestea nu este întotdeauna simplă. Chiar dacă vrei un copil, chiar dacă simţi şi afirmi că eşti pregătită pentru un copil, s-ar putea să nu fie întotdeauna aşa. Noi nu suntem doar ceea ce ajunge la mintea noastră conştientă. Există straturi de gândire şi  simţire la care avem acces cu greu, adică la care drumul ne este, în condiţii obişnuite, blocat. De exemplu s-ar putea să fi uitat ceea ce ne-am zis  în copilărie despre copii şi a avea copii (toţi copiii îşi construiesc scenarii legate de viaţa lor viitoare văzându-i pe ceilalţi, adulţii cum se raportează la diverse circumstanţe – binenţeles că părinţii sunt cei mai vizaţi dintre adulţi). Sau ce ne-au spus alţii despre noi, despre fraţii şi surorile noastre, despre viaţa cu sau fără copii. Poate mama  ne-a spus povestea naşterii noastre într-un fel care ne-a înfricoşat sau care ne-a făcut să ne simţim vinovaţi. Poate părinţii au accentuat dificultăţile şi ”sacrificiile” pe care le-au făcut ca să ne crească.

Întotdeauna în inconştientul nostru există informaţii care ne vor influenţa toate evenimentele importante din viaţă. Printre care şi: a avea sau a nu avea copii, a avea unul sau mai mulţi copii, a avea copii de sexe diferite sau de acelaşi sex. Informaţii culese pe traseul vieţii noastre, din perioada intrauterină, naştere, mica copilărie, pubertate, adolescenţă… Informaţii  care relevă cum am procesat noi ceea ce am trăit, ce semnificaţii am cules din ceea ce am văzut, auzit, simţit. Informaţii care pot sălăşlui acolo mult şi bine şi cărora le spunem uneori destin. Informaţii pe care le putem însă cunoaşte, căci sunt o parte a edificiului nostru psihic. Informaţii care ne pot determina mai puţin viaţa dacă ne vom permite să ne apropiem de ele, deci implicit de noi, care ne pot spune aspecte importante şi delicate despre propria persoană. Informaţii care ne-au construit pe noi aşa cum ne vedem şi ne manifestăm. Informaţii care pot fi arătate conştientului nostru, pot fi cunoscute, reprocesate, deci resemnificate prin intermediul psihoterapiei, dezvoltării personale, diverselor practici spirituale. Recomand deci efortul de autocunoaştere pentru a trăi o viaţă mai conştientă, pentru a fi mai stăpân pe viaţa ta.

Conţinerea psihologică este la fel de legată de prezentul persoanei, ca şi de  trecutul ei. Ea poate fi restrânsă sau chiar blocată de stres foarte intens, de nesiguranţă emoţională, de relaţii de cuplu şi familiale tensionate. Studiile arată că persoanele stresate, anxioase, depresive îşi pot îmbogăti capacitatea de conţinere psihologică, deci implicit capacitatea de-a deveni părinţi dacă realizează diverse acţiuni care să le scadă aceşti indicatori: relaxare,  odihnă, îmbunătăţirea relaţiilor, autocunoaştere şi dezvoltare personală.  Şi spun din nou această idee nu pentru că are o strânsă legătură cu profesia mea, ci pentru că eu cred în puterea extraordinară a psihicului. Poate că din acest motiv am devenit psiholog!