Este o întâlnire. Între doi oameni. La nivel conştient şi, mai ales, inconştient.

Ştiu multe persoane care, din dorinţa de-a fi iubite, aleg să se comporte altfel de cum s-ar manifesta dacă nu ar avea ca motivaţie dorinţa de iubire. Oamenii sunt dispuşi să renunţe la nevoile lor, să-şi inhibe dorinţele, să nu-şi exprime nemulţumirile, să-şi ascundă părţi din ei înşişi, să joace roluri inconfortabile, să fie mai mult, să fie mai puţin, să fie excesiv de drăguţi, de binevoitori, să facă servicii altora. Şi lista poate continua… Cum iubirea este activată însă la nivel inconştient, toate acţiunile enumerate anterior sunt oarecum de prisos. Ele sunt bune doar pentru a ne justifica sentimentele de iubire, pentru a ne linişti anxietatea, pentru a ne oferi iluzia controlului.

Şi atunci ce să facem pentru a fi iubiţi? Nimic special. Şi nu pentru că sentimentele de iubire se nasc din vid ci pentru că nu putem controla naşterea acestora prin acţiuni conştiente. Pentru că nu ştim dacă în interiorul nostru există părţi care se vor întâlni cu ale altora şi cum o vor face şi ce va rezulta de aici. Vestea bună este că, din când în când (şi acest din când în când nu e atât de întâmplător), vom întâlni oameni care vor avea nevoie de ceea ce suntem noi în momentele respective şi noi vom avea nevoie de aceştia, la nivel conştient, dar mai ales inconştient. Şi atunci va apărea iubirea.