Autismul este o tulburare de dezvoltare, de natură neurobiologică. Autismul tipic face parte din tulburările spectrului autismului (TSA) sau tulburările pervazive de dezvoltare (PDD) care includ Tulburarea autistă, Sindromul Asperger (cei afectaţi de acest sindrom au limbaj, o inteligenţă chiar genială, dar manifestă deficienţe de comunicare şi socializare), Sindromul Rett, Tulburarea dezintegrativă a copilăriei şi Tulburarea pervazivă de dezvoltare- nespecificată altfel/PDD-NOS.

Termenul de “autism” este folosit în sensul larg de “tulburări din spectrul autismului”. Atunci cînd ne referim la “autism” ca tulburare specifică din cadrul spectrului, folosim termenul “autism clasic” sau “tipic”.

Tulburarea se manifestă în prima copilărie, între 1,6 şi 3 ani. Nu poate fi diagnosticată la naştere pentru că semnele (tiparele comportamentale pe baza cărora se face diagnosticarea) nu apar sau nu pot fi uşor identificate înainte de 18 luni. Uneori există o perioadă de dezvoltare aparent normală, după care copilul se izolează şi pierde din abilităţile dobîndite.

În Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale (1994) criteriile de diagnostic pentru tulburarea autistă sunt următoarele:

• Manifestările să aparţină celor trei domenii simptomatologice considerate importante pentru diagnosticul de autism: deteriorare calitativă în interacţiunea socială reciprocă, deteriorare calitativă în comunicarea verbală şi nonverbală şi în activitatea imaginativă, repertoriu restrâns de activităţi şi interese.
• Manifestările să fi debutat în perioada de sugar sau în copilărie.
• Manifestările să fie cel puţin opt, dintre care cel puţin două de la A, cel puţin una de la B şi cel puţin una de la C:

1. Deteriorare calitativă în interacţiunea socială reciprocă:

– lipsa conştienţei existenţei sau sentimentelor altora

– nici o căutare sau căutare inadecvată a alinării în perioadele de stres

– nici o imitaţie sau o imitaţie alterată

– nici un joc social normal

– deterioare evidentă în capacitatea de a-şi face amici printre egali.

2. Deteriorare calitativă în comunicarea verbală şi nonverbală şi în activitatea imaginativă:

– lipsa comunicării verbale şi nonverbale

– limbaj nonverbal inadecvat

– absenţa activităţii imaginative relevată de lipsa interpretării rolurilor reale sau imaginare

– anomalii marcante în producerea vorbirii, incluzând volumul, accentul, viteza, ritmul şi intonaţia

– anomalii marcante în forma şi conţinutul vorbirii: stereotipii verbale, uz idiosincratic de cuvinte sau expresii, remarci inadecvate frecvente, folosirea incorecta a pronumelui personal

– deterioare marcantă în capacitatea de a iniţia sau susţine o conversaţie cu alţii.

3. Repertoriu restrâns de activităţi şi interese:

– mişcări stereotipe ale corpului

– preocupare persistentă pentru părţi ale obiectelor

– stres major legat de modificări minore în ambianţă

– insistenţă iraţională de a urma în detaliu rutele

– restrângerea marcantă a intereselor şi preocupărilor la un interes mărunt.

În trecut autismul era considerat o tulburare rară. Studii recente arată o creştere majoră a ratei de incidenţă a cazurilor de tulburări din cadrul spectrului autismului. De ex. în Marea Britanie, cel mai recent studiu al Consiliului de Cercetare Medicală (Medical Research Council) (2001) din această ţară a determinat că prevalenţa este de 1 la 166 din totalul populaţiei, semnalînd o alarmantă creştere de 1600% doar în ultimii 10 ani). În România nu există nici o statistică care să arate numărul de persoane cu autism.

În procesul educaţional – terapeutic şi şcolar – se doreşte adaptarea copilului cu autism la lumea celor fără autism. Şi uneori se reuşeşte. În anumite limite. Nu ştim însă să existe vreo abordare educativă care să încerce o întâlnire a celor două ”universuri” reprezentate de autişti şi neautişti. Cu atât mai puţin una care să stipuleze rezonanţa celor consideraţi normali la lumea celor numiţi autişti.

   Bibliografie:

1. American Psychiatric Association (2003) – Manualul de diagnostic şi statisticã a tulburãrilor mintale,ed a patra revizuitã, DSM IV TR 2000, Ed. Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România.
2. Bruin, Colette (2008) Give me 5 – Pedagogie modernă pentru lucrul cu persoanele autiste, Editura Fides, Iaşi
3. Mitasov, Tudor; Smelik, Inge, Jose (2005),  Elemente de intervenţie în autism, Editura Stef, Iaşi.
4. Peeters, Theo, 2009, Autismul- teorie şi intervenţie educaţională, Editura Polirom, Bucureşti