Despre eu, tu, noi


”Mi-e dor de tine” înseamnă de fapt ”mi-e dor de noi”. Căci nu mi-e dor de tine, ci de ceea ce simt în relaţie cu tine, de ceea ce se naşte din ceea ce punem noi în relaţia noastră, de rezultatul aspectelor conştiente şi inconştiente care se întâlnesc atunci când eu şi cu tine suntem în contact.

Dacă nu mi-e dor de tine, ci  mai degrabă mi-e dor de mine în relaţie cu tine, adică mi-e dor de noi, atunci şi reversul medaliei, anume ”nu te mai suport”/”nu te mai vreau” înseamnă de fapt nu mă mai suport/nu mă mai vreau în raport cu tine sau nu ne mai suport/nu ne mai vreau, pe noi doi, atunci când ne întâlnim.

Când mi-e dor de tine anticipez plăcerea întâlnirii cu tine şi, dacă acel tine este disponibil, atunci nu există nici un rost psihic pentru care să doresc să modific această realitate.

”Nu te mai suport”/”nu te mai vreau” anticipează o neplăcere şi ne conduc spre a dori sau chiar a face ceva în direcţia reducerii acestei neplăceri, atunci când nu alegem să părăsim relaţia. Ce putem modifica pentru a reduce neplăcerea întâlnirii cu un celălalt? Cred că putem modifica doar ceea ce aşezăm noi în relaţie, anume să punem mai puţin din ceea ce face rău relaţiei şi mai mult din ceea ce-i face bine. Aspecte psihice, conţinuturi proprii, ale noastre, pe care suntem conştienţi că le avem şi de a căror funcţionare în cadrul relaţiei am luat cunoştinţă. Dar nu putem să controlăm contribuţia celuilalt, putem doar s-o influenţăm. Schimbând ceva la felul nostru de-a fi în relaţie cu celălalt şi acesta va accesa alte aspecte proprii cu care să contribuie la mersul relaţiei. Însă e bine să fim conştienţi că vor exista aspecte ale celuilalt, pe care le aşează în relaţie, care nu se vor lăsa controlate, ajustate, influenţate. Numai celălalt poate ”umbla” la ele, dacă poate şi doreşte acest lucru.

Cum recunoaştem dacă o persoană e indisponibilă emoţional?


indisponibilitate emotionalaAtunci când eşti în căutarea unui potenţial partener de cuplu, dacă într-adevăr doreşti să construieşti o relaţie de calitate, e bine să poţi face diferenţa dintre persoanele disponibile emoţional şi cele indisponibile din punct de vedere afectiv.

Situaţia relaţională a unei persoane poate spune multe despre disponibilitatea/indisponibilitatea ei emoţională. Astfel, există câteva categorii de persoane pe care le poţi încadra fără un prea mare de risc de a greşi, în grupul celor indisponbile emoţional. Acestea sunt:

  • persoanele căsătorite: chiar dacă afirmă că relaţia lor de cuplu este cu multiple probleme, că nu se mai simt în cuplu de mult şi alte fraze de acest gen, faptul că încă nu au divorţat arată că nu sunt separaţi emoţional de partenerii cu care formează încă o familie;
  • persoanele în proces de divorţ: pentru ca o persoană să se vindece după un divorţ şi să poată să fie din nou disponibilă emoţional e nevoie de timp, pentru a se produce separarea psihică de cel cu care a fost căsătorită şi a intra în contact cu resurse sufleteşti necesare unei noi investiţii emoţionale;
  • persoane proaspăt divorţate;
  • persoane care sunt deja într-o altă relaţie de cuplu (situaţie asemănătoare cu a celor căsătoriţi);
  • persoane care s-au despărţit de curând de un partener de cuplu (procesul de separare de care vorbeam mai sus e necesar pentru orice despărţire).

În afara acestor semne mai evidente ale indisponibilităţii emoţionale, există şi multe altele, mai subtile, care ne dau detalii despre capacitatea redusă de capital afectiv disponibil al unei persoane:

  • dorinţa de-a derula pe repede înainte o relaţie: goana după sex, graba de-a se muta împreună cu partenerul sau chiar de-a oficializa relaţia;
  • disponibilitate crescută de interacţiune în virtual (reţele de socializare, mail etc.) şi mai scăzută în realitate;
  • un istoric relaţional marcat de relaţii simultane sau succesive de scurtă durată;
  • nevoie de control foarte mare;
  • tendinţa de agăţare, de forţare a conexiunii, persoana nefiind dispusă să construiască natural, firesc o relaţie;
  • nesepararea de familia de origine, relaţie de dependenţă cu membrii acesteia;
  • tendinţa de supraresponsabilizare (asumarea de sarcini şi responsabilităţi ale celuilalt şi fără ca măcar acesta să o ceară);
  • tendinţa de-a fugi din relaţie în momentele de dificultate sau de crescută intimitate (deşi contrastante, ambele situaţii necesită deschidere emoţională pentru a le gestiona);
  • tendinţa de-a aduce în spaţiul simbolic al relaţiei persoane din afara cuplului: membri ai familiei extinse, prieteni;
  • tendinţa compulsivă de-a face, în detrimentul lui a fi, atunci când sunt în cuplu;
  • frică crescută de abandon;
  • tendinţa de refugiu în roluri inadecvate relaţiilor de cuplu sănătoase: rolul de părinte, de copil, rolul de agresor sau victimă;
  • sex de calitate doar fără implicare emoţională sau implicare emoţională dar fără dorinţă sexuală;
  • fantazarea cu privire la cineva din trecut sau la cineva din prezent cu care nu există o relaţie de cuplu;
  • nesepararea psihică de un fost partener.

A cunoaşte gradul de diponibilitate afectivă al unui potenţial partener te poate scuti de suferinţe inutile sau, cel puţin, te poate aduce în situaţia de-a lua decizii mai conştiente în legătură cu propria ta implicare emoţională într-o relaţie de cuplu.

Înscrieri grupuri: de suport şi psihoterapie şi de constelaţii familiale


În următoarea perioadă voi face înscrieri pentru 3 grupuri pe care vreau să le organizez începând cu luna aprilie 2015.


grup 3

1.     Grup de suport şi psihoterapie pentru persoane cu dificultăţi relaţionale

Psihoterapeut: Ioana Stancu, psiholog principal autonom

Grupul ţintă:

  • persoane cu dificultăţi de a-şi găsi un partener de cuplu;
  • persoane cu dificultăţi de a construi o relaţie de cuplu de lungă durată;
  • persoane ce au relaţii parteneriale costisitoare emoţional: dependenţă, certuri frecvente, viaţă intimă nesatisfăcătoare, comunicare deficitară etc.

Obiectivele grupului:

  • Suport emoţional;
  • Identificarea aspectelor blocante din scenariul de viaţă pentru dezvoltarea unei relaţii de cuplu de lungă durată;
  • Identificarea mecanismelor proprii de evitare a intimităţii;
  • Identificarea şi exersarea unor modalităţi constructive de-a intra şi dezvolta relaţii de cuplu durabile;
  • Identificarea şi comunicarea nevoilor de relație;
  • Modalități asertive de comunicare în cuplu;
  • Conflictele și dinamica vieții de cuplu.

Locaţia este în Bucureşti şi va fi comunicată ulterior celor înscrişi.

Desfăşurarea şedinţelor: durată 4 ore, cu frecvenţă o dată la două săptămîni, sâmbăta. Grupul va debuta în momentul înscrierii a cel puţin 5 persoane, iar data primei şedinţe va fi discutată cu persoanele înscrise pentru acest grup.

Investiţie: 80 lei şedinţa.

Înscriere:  Pentru înscriere folosiţi vă rog formularul de înscriere ataşat pe care să-l trimiteţi la adresa de mail emailioana@yahoo.com. Pentru detalii suplimentare: telefon 0745 998 141


grup 42. Grup de psihoterapie pentru persoanele cu infertilitate psihologică

Terapeut: Ioana Stancu, psiholog principal autonom.

Grupul ţintă: persoane cu dificultăţi în conceperea unui copil.

Obiective:

  • Construirea unei identități feminine/masculine clare și pozitive;
  • Depășirea traumelor corelate cu imaginea despre maternitate/paternitate;
  • Conștientizarea fricilor asociate viitoarei maternități/paternități;
  • Reducerea stresului, anxietății și depresiei corelate cu condiția de infertilitate;
  • Conștientizarea propriilor emoții și exprimarea lor;
  • Creșterea încrederii în sine.

Locaţia este în Bucureşti şi va fi comunicată ulterior celor înscrişi.

Desfăşurarea şedinţelor: durată 4 ore, cu frecvenţă o dată la două săptămîni, sâmbăta. Grupul va debuta în momentul înscrierii a cel puţin 5 persoane, iar data primei şedinţe va fi discutată cu persoanele înscrise pentru acest grup.

Investiţie: 80 lei şedinţa.

Înscriere:  Pentru înscriere folosiţi vă rog formularul de înscriere ataşat în josul paginii pe care să-l trimiteţi la adresa de mail emailioana@yahoo.com. Pentru detalii suplimentare: telefon 0745 998 141


grup constelatii3. Grup de constelaţii familiale

Terapeut: Ioana Stancu, psiholog principal autonom

Grupul ţintă: persoanele eligibile pentru acest grup sunt cele care vor să se cunoască mai bine, cele care se confruntă cu probleme punctuale în diverse domenii, cele care vor să-şi îmbunătăţească anumite aspecte din viaţa proprie.

Am gândit acest grup ca nefiind subsumat unei tematicii anume, ci varietăţii de problematici aduse la iveală de participanţii la grup. Metodologia utilizată va fi o combinaţie între metode şi tehnici specifice psihoterapiei şi metoda constelaţiilor familiale.

Desfăşurarea şedinţelor: grupul se va desfăşura ori de câte ori vor fi cel puţin 5 persoane înscrise, duminica şi va avea o durată de 6 ore. Data organizării va fi discutată cu persoanele înscrise pentru acest grup.

Locaţia este în Bucureşti şi va fi comunicată ulterior celor înscrişi.

Investiţie: 120 lei şedinţa.

Înscriere:  Pentru înscriere folosiţi vă rog formularul de înscriere ataşat în josul paginii pe care să-l trimiteţi la adresa de mail emailioana@yahoo.com. Pentru detalii suplimentare: telefon 0745 998 141

Formular de înscriere
Nume şi prenume:
Vârstă:
Profesie:
Date de contact: telefon/mail:

Tipul grupului pentru care vă înscrieţi (Grup de suport şi psihoterapie pentru persoane cu dificultăţi relaţionale; grup de psihoterapie pentru persoanele cu infertilitate psihologică; grup de constelaţii familiale):

Motivaţia înscrierii pentru grup:

Tratatul de pace


cuplu tratat de paceConflictele sunt prezente în relaţiile de cuplu. Într-o relaţie de cuplu funcţională acestea pot reprezenta chiar modalităţi de intercunoaştere şi de apropiere a celor doi. Pentru că discutând, analizând, negociind fiecare ajunge să-l cunoască şi să-l înţeleagă mai bine pe celălalt partener. Însă conflictele pot da de asemenea naştere ranchiunei şi resentimentelor. Pentru a nu se întâmpla acestea, Jamie Turndorf (2003) propune un fel de algoritm pe care îl numeşte „tratatul de pace”. El este în fond o negociere, adică un proces între două părţi aflate în disensiune sau conflict pentru a se ajunge la un eventual acord. Însă nu orice aspect relaţional poate fi negociat: aspectele care încalcă legile unei convieţuiri armonioase, sentimentele şi diferenţele de valori sunt nenegociabile.

În ”Tratatul de pace” propus de autoare sunt respectaţi următorii paşi:

  • interlocutorul să fie disponibil pentru comunicare (aceasta se poate verifica printr-o întrebare simplă: ”Putem discuta puţin?”);
  • orice abordare a unei probleme delicate are nevoie de o introducere – un enunţ pozitiv care să-l facă pe interlocutor să se relaxeze şi să nu intre în defensă; dacă interlocutorul este foarte sensibil e important să pornim de la prezumţia de nevinovăţie a acestuia şi să o şi afirmăm pentru a nu-i activa rezistenţele;
  • în enunţarea problemei trebuie să fim mai degrabă descriptivi decât expresivi şi să enunţăm doar o singură problemă: nu critică, nu blamăm, nu acuzăm, ci descriem ceea ce ne-a deranjat, în termeni comportamentali;
  • în enunţarea problemei accentul trebuie pus pe sentimentele personale şi comportamentul strict delimitat al partenerului (când tu te comporţi x, eu mă simt y);
  • după prezentarea problemei e nevoie şi de nişte sugestii pentru comportamentul viitor.

Să luăm de exemplu următorul incident: soţia a fost deranjată de comportamentul soţului într-o anumită situaţie. Ea vrea să discute acel incident şi poate spune: ”Aş vrea să vorbim despre ceea ce s-a întâmplat aseară, când ne-am întâlnit cu prietenii noştri. Nu vreau să-ţi reproşez nimic, vreau doar să înţeleg. Probabil tu ai avut motivele tale pentru a spune ceea ce ai spus. Eu vreau însă să-ţi prezint situaţia şi din punctul meu de vedere. Când tu ai afirmat despre mine, de faţă cu toţii, că-mi place să flirtez, m-am simţit neînţeleasă şi umilită. Dacă vroiai să vorbim despre ceva ce te-a deranjat în felul mea de-a fi, ar fi fost mai bine să discutăm doar noi doi. Acum aş vrea să-mi spui ce te-a făcut să declari că-mi place să flirtez, pentru că eu chiar vreau să înţeleg. Şi, de asemenea, ce te-a determinat să spui asta de faţă cu toţi prietenii noştri.”

Turndorf consideră că, respectând regulile prezentate anterior, interlocutorul va fi mai dispus să asculte şi să dea curs dorinţelor exprimate sau să vină cu propriul punct de vedere şi să se ajungă la o soluţie convenabilă pentru ambele persoane implicate în conflict.

Bibliografie:
Turndorf, Jamie, Arena conjugală, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2003

Grup de dezvoltare personală pentru persoane cu dificultăţi în relaţiile de cuplu


dificultati de relatiePsihoterapeut: Ioana Stancu, psiholog principal autonom în specializarea Psihoterapie experiențială.
Sâmbăta și duminica, 26 şi 27 iulie, orele 9-17 şi 9-13 (12 ore) voi organiza un grup de dezvoltare personală pentru persoane cu dificultăţi de relaţionare în cuplu. Dacă te numeri printre acestea, pentru că        
  • ai o relaţie de cuplu în care întâmpini probleme pe care nu mai știi cum să le gestionezi (certuri frecvente, viaţă intimă nesatisfăcătoare, comunicare deficitară etc.)
  •  ai dificultăţi în a-ţi găsi un partener de cuplu
  • nu reuşeşti să construieşti relaţii de cuplu de lungă durată
şi doreşti o rezolvare pentru problemele tale de relaţie, atunci te invit la acest grup.
Problematica abordată:
Identificarea şi comunicarea nevoilor de relație
Modalități asertive de comunicare în cuplu
Conflictele și dinamica vieții de cuplu
Abordarea constructivă a conflictelor de cuplu
Abilitatea de-a construi relaţii de cuplu.
Locaţia este în Bucureşti şi va fi comunicată ulterior celor înscrişi.
Costul grupului: 240 lei.
Înscriere:  la adresa de mail emailioana@yahoo.com sau telefon 0745 998 141.

Responsabilitatea în relațiile de cuplu


eu tu relatiaPentru toți cei care gândesc că celălalt este ”de vină” pentru ceea ce se întâmplă în relație.
Pentru toți terapeuții care au tendința să pacteze cu unul sau altul din partenerii de cuplu.
 
Responsabilitatea unei relații este împărțită ”frățește” de cei doi parteneri. Raționamentul este următorul:
  • Fiecare este total responsabil de ceea ce transmite și primește într-o relație, adică fiecare partener are întreaga capacitate de-a decide ce să pună în comunul relației (în ”jumătatea” sa de relație) și cum să interpreteze ceea ce i-a comunicat partenerul.
  • Într-o relație sunt două persoane, fiecare 100% responsabilă de capătul ei de relație.
  • În concluzie, responsabilitatea calității relației rezultă dintr-un calcul matematic simplu: 1/2=50%. Fiecare dintre noi poate contribui, poate controla, poate decide calitatea fiecărei relației de cuplu într-un procent de 50%. Restul, depinde de partener.
Din aceste 2 idei despre responsabilitatea din relații putem înțelege următoarele aspecte:
–         când comunicăm e important să ne spunem gândurile, sentimentele, trăirile, dorințele, nevoile, motivațiile, convingerile proprii; ce punem în relație este al nostru și responsabilitatea este totală pentru aceasta
–         maniera de-a comunica benefică pentru o relație sănătoasă și hrănitoare exclude mesajele amenințare, directive, culpabilizante sau depreciative
–         când comunicăm, responsabilitatea pentru felul în care ne poziționăm față de ceea ce ne-a transmis partenerul este în totalitate a noastră: putem să primim totul nediscriminativ, fie că este vorba de noi, fie de celălalt sau putem să selectăm mesajele care au legătură cu noi de mesajele care nu ne privesc pe noi. De exemplu, un partener poate spune: ”M-ai făcut să mă simt ridicol!”. Putem să preluăm informația ca atare și să ne simțim vinovați sau putem să acceptăm că faptele sunt ale noastre și avem responsabilitatea pentru ele, dar sentimentele, în cazul acesta, aparțin celuilalt. E posibil să fi vrut să-l facem să se simtă ridicol și atunci e important să conștientizăm că atacul asupra partenerului este un atac la adresa relației și vor exista consecințe, în planul satisfacției resimțite în interacțiunea cu celălalt sau, cel mai probabil, nu am vrut să ne rănim partenerul și felul în care se simte ține de interpretarea situației. Cum poate fi rescris mesajul anterior, într-o manieră mai constructivă? Simplu: ”M-am simțit ridicol când tu te-ai comportat … . ”
Din ideile despre responsabilitate putem înțelege și că ceea ce se întâmplă cu fiecare partener de cuplu nu depinde deloc de interacțiunea cu celălalt? Straniu, nu?! De fapt lucrurile sunt un pic mai nuanțate: eu, în orice relație de cuplu, sunt responsabil pentru ceea ce gândesc, simt sau pentru felul cum acționez, indiferent de ceea ce spune sau face partenerul, dar, relația pe care o constitui cu celălalt depinde doar 50% de participarea personală, iar restul, de acesta. Să luăm un exemplu, prezent în unele relații: jignirile. El îi spune ei: ”Toanto!”. Ea se simți, cel mai probabil, supărată sau tristă sau furioasă. Cine e responsabil? Ea sau el? Ea, pentru trăirile ei. El, pentru exprimarea lui urâtă. Dar nu derivă trăirile și acțiunile ei din exprimarea lui urâtă? Teoria responsabilității relaționale spune că nu. Pentru că între calitatea stimulului și calitatea reacției se interpune întreg sistemul ei psihic, e o interacțiune mediată de ceva ce îi aparține în totalitate. Din acest motiv spunem că responsabilitatea pentru ce facem cu ceea ce primim este personală. Și dacă celălalt a decis să mă jignească, a pus o piatră de temelie la deteriorarea relației și este responsabil pentru asta, dar nu și pentru felul în care mă simt.
Ajunsă în acest punct, în care ofer explicații preț de aproximativ o pagină, mai simt încă nevoia de clarificări și, prin urmare, voi încerca, ca un exercițiu, să ofer zece modalități de reacție posibile pentru mesajul anterior. Pe principul că, dacă sunt 10, pot fi și 100 și 1000, adică, câte persoane, atâtea reacții, deci, suntem responsabili pentru noi, chiar dacă suntem în interacțiune cu alții. Să începem:
El: Toanto!
Ea 1: Tâmpitule! (Se simte agresată și agresează.)
Ea 2: Dacă mai vorbești așa cu mine, o să-ți spun și eu câteva … ! (Se simte agresată și amenință.)
Ea 3: Plânge. (Este tristă.)
Ea 4: Du-te dracului! (Se simte agresată și agresează.)
Ea 5: Nu mă recunosc în ceea ce-mi spui. Nu-mi place felul în care îmi vorbești! (Ea se detașează de eticheta pusă și se poziționează față de exprimarea partenerului.)
Ea 6: Pleacă. (Pentru că e foarte tristă.)
Ea 7: Pleacă. (Pentru că se gândește că nu se poate discuta cu el.)
Ea 8: M-am supărat foarte tare că ai vorbit așa cu mine. Eu nu accept să-mi vorbești așa. Dacă se va mai întâmpla, ne vom despărți. (Se supără, spune ce nu-i convine și trasează propriile limite legate de exprimarea celuilalt.)
Ea 9: M-am întristat că ai vorbit așa. Spune-mi ce te deranjează pe tine, că nu înțeleg! (Ea se întristează și cere partenerului să-i explice ce nu-i convine, pentru că nu transpare din jignirea respectivă.)
Ea 10: Îmi pare rău că te-am supărat! (submisivă, își asumă responsabilitatea pentru enervarea partenerului.)
Deci, se poate să găsim 10. Scriind, mi-am dat seama că aș putea să variez mult și bine. Până la urmă chiar suntem responsabili pentru ceea ce facem cu ceea ce ni se întâmplă: 100%. Și doar 50 % pentru calitatea relațiilor noastre.
 
Bibliografie:
Andreescu, Daniela, Conversații cu tine, Editura Herald, București, 2013
Salome, J., Curajul de a fi tu însuţi, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2002
Salome, J., Singurătatea în doi nu e pentru noi, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2003
 
 

Chestionar: Capacitatea de a pune limite în relațiile de cuplu


limite xupluAcesta este un minichestionar care să vă ajute să vă gândiți puțin la capacitatea de a pune limite în relațiile de cuplu, adică la gradul în care puteți să vă diferențiați de partenerul de cuplu, pentru a trăi ca o persoană independentă, chiar dacă sunteți într-o relație foarte profundă cu acesta. Acest chestionar este pentru persoanele de ambele sexe, dar, pentru fluiditatea comunicării, am ales să-l scriu ca pentru un respondent de sex feminin. Răspundeți vă rog, cu da sau nu.

  1. Ești influențată ușor de opiniile partenerului?
  2. Entuziasmul pentru o activitate scade, dacă partenerul nu agreează acea activitate?
  3. Găsești că este dificil să spui care sunt emoțiile tale?
  4. Emoțiile tale formează de obicei un amestec cu ale partenerului tău?
  5. Găsești că este dificil să impresionezi când îți exprimi propriile emoții?
  6. Eviți confruntările pentru că ți se pare dificil să-ți spui punctul de vedere?
  7. Depinzi de atitudinea partenerului pentru a te simți într-un fel anume?
  8. Eviți intimitatea de frica de-a nu fi rănită sau greșit înțeleasă?
  9. Este greu pentru tine să te imaginezi ca o persoană separată de partener?

Interpretare. Cu cât aveți mai multe răspunsuri de da, cu atât vă este mai greu să vă păstrați identitatea în preajma partenerului. Pe termen lung aceasta conduce la pierderea contactului cu propria persoană și la ancorarea într-o viață care s-ar putea să nu vă mai reprezinte. Pentru a ieși din această capcană pe care singuri v-ați întins-o, din fidelitate față de partener, întrebați-vă mai des cine sunteți și dacă ceea ce simțiți sau gândiți vă reprezintă cu adevărat. Apoi, exprimați-vă, căci un cuplu rămâne viu și satisfăcător pentru ambii parteneri dacă fiecare iși păstrează propria individualitate.