Conceptul de „inteligență” este foarte strîns legat de cel de aptitudine, căci, de fapt, inteligența este considerată, în psihologie, o aptitudine generală. Dar ce sunt aptitudinile? Ele sunt însuşiri fizice şi psihice relativ stabile, ce ne ajută să ne descurcăm mai bine sau mai puțin bine în anumite genuri de activități. Aptitudinile care asigură posibilitatea realizării la un nivel superior a unei activităţi poartă numele de talent.

Ca entităţi psihice, aptitudinile sunt rezultatul atât al premiselor ereditare, cât şi al solicitărilor de mediu şi al educaţiei.

Există mai multe tipuri de aptitudini:

• aptitudini speciale (pentru muzică, pentru matematică, pentru tehnică, sportive, literare etc.) / aptitudini generale (inteligenţa)
• aptitudini şcolare / profesionale
• aptitudini simple / complexe
• aptitudini naturale / specific umane etc.

Inteligenţa este deci o aptitudine generală care contribuie la adaptarea cognitivă a individului la situaţii noi (cât de rapid și cât de performant). Ea îți pune amprenta pe tot ceea ce realizează o persoană: cum învață, cum se adaptează la situații, cum rezolvă probleme de matematică, cum își exprimă opiniile, cum relaționează cu oamenii etc. Primul test de inteligenţă a fost elaborat în 1905 de Binet şi Simon. Binet a elaborat şi conceptul de vârstă mintală. Odată cu această scală, a fost elaborat şi conceptul de coeficient de inteligenţă, care este definit ca un raport dintre vârsta mintală şi cea cronologică.

Inteligența, așa cum a fost definită ea inițial și cum este „măsurată” de testele de inteligență clasice, se referă mai degrabă la aspectele intelectuale și cognitive ale adaptării noastre la diverse situații. Așa că nu este de mirare că ulterior a apărut și conceptul de inteligență emoțională, concept care compensează limitele celui anterior, aducând în discuție aspectele emoționale ale adaptării noastre la realitate. Inteligenţa emoţională este definită, în literatura de specialitate, ca o capacitatea de a ne adapta emoţional situaţiilor şi presupune capacitatea de a ne conştientiza trăirile afective, capacitatea de a înţelege stările afective ale celuilalt (empatia) şi capacitatea de a ne controla trăirile afective. Cel care a popularizat termenul de inteligență emoțională este Daniel Golemen care a și elaborat o lucrare, denumită sugestiv „Inteligența emoțională”.

Inteligența emoțională explică de ce oameni cu același nivel al inteligenței cognitive se diferențiază foarte tare în privința succesului social și chiar profesional. Cei cu inteligență emoțională ridicată se integrează mai bine în societate, au relații interpersonale mai armonioase, sunt mai plăcuți de către ceilalți oameni.

Dacă inteligența cognitivă este foarte strâns legată de aspectele moștenite, ereditare, cea emoțională se dezvoltă predominant în contactul nostru cu mediul de viață. Foarte importante sunt, pentru aceasta din urmă, relațiile emoționale pe care le stabilim cu ceilalți. Inteligența emoțională îşi are rădăcinile în legătura primară mamă-copil, în rezonanţa sau disonanţa iniţială dintre aceştia. Un copil “bine racordat” este acela care a avut o bună relaţie emoţională cu mama lui, adică mama a reuşit să se armonizeze, să intre în rezonanţă cu stările copilului său astfel încât acesta s-a simţit înţeles şi a devenit, la rândul său, disponibil emoţional pentru alţii.

Alături de inteligența cognitivă și cea emoțională, în psihologie mai apar și alte tipuri de inteligență. H. Gardner a elaborat teoria inteligenţelor multiple, care spune că inteligenţa noastră nu este omogenă ci, ea poate fi descompusă în şapte inteligenţe independente:

1. verbală
2. logică-matematică
3. vizuală-spaţială
4. corporală-chinestezică
5. muzicală-ritmică
6. interpersonală
7. intrapersonală.

Deși vorbește de diverse tipuri de inteligență, această teorie se referă la aptitudini specifice. Apoi, ca orice clasificare, și aceasta este relativă și artificială. Căci matematica include geometria, iar geometria are legătură cu spațialitatea. Vorbirea are și ea muzicalitate, iar muzica este un limbaj. Kinestezia – adică mișcarea – are și ea legătură cu geometria și spațiul, iar la instrumentele muzicale se cântă mișcându-te. Relațiile interpersonale nu se pot desfășura fără o relație intrapersonală și viceversa.

Clasificarea lui Gardner e însă utilă pentru identificarea diverselor tipuri de aptitudini și a nivelului lor de dezvoltare și are multiple aplicații în educație, oferind instrumentele necesare pentru un învățământ aptitudinal diferențiat.

În literatura de specialitate sunt descrise deci mai multe tipuri de inteligență. Important ar fi însă să reținem că inteligența noastră este o structură psihică complexă care poate, pe de o parte, să fie descompusă ea însăși într-o serie de aptitudini mai simple și, pe de altă parte, să reținem că ea este prezentă în toate celelate tipuri de aptitudini, în tot ceea ce facem noi.

Cum să ne păstrăm ”în formă” inteligența? Este destul de asemănător cu exercițiile fizice și de altfel chiar exercițiile fizice în sine ne pot ajuta. Să nu uităm de mens sana in corpore sano. Mintea e susținută de creier, iar creierul de corp. Să fim atenți cu alimentația, cu respirația, toxine, vitamine, etc. Echilibru. Pentru a nu ne plafona, trebuie să evoluăm. Pentru evoluție trebuie crescut randamentul. Să faci mai bine orice. Să cauți ce ți se potrivește, ce te entuziasmează. Ce te miră. Ce te mulțumește. Să ai obiective, dar și spontaneitate, curiozitate. Să accepți și chiar să cauți provocări noi. Să fii serios, dar să te și relaxezi, să te distragi de la probleme, să te distrezi.

Rezolvarea de probleme, constanța, dar și pauzele. Ritmicitatea, dar și varietatea.

Inspirația vine din bucurie. Bucură-te de orice ți se pare frumos. Un proverb indian spune: să nu lași nici o zi fără să auzi, să vezi sau să citești ceva frumos. Azi ai citit ceva frumos? Orice nu este folosit se uzează. Este valabil atât pentru corpul nostru, cît și pentru psihic. Orice activitate care ne determină să gândim, este bună pentru inteligența noastră. Orice activitate, chiar predominant fizică implică și psihicul nostru, deci ne menține în formă și inteligența noastră. Contează însă cum ne raportăm la ceea ce facem. Dacă mintea noastră este acolo, la acțiunea respectivă, dacă participăm cu entuziasm, sau măcar ne păstrăm în contact cu ceea ce întreprindem, există mari șanse ca inteligența noastră să fie mereu proaspătă.

Oamenii gândesc mult, dar gândesc predominat cu ideile altora. A gândi tu, cu mintea ta, ținând cont de experiența ta, de emoțiile tale, de nevoile tale reprezintă un mare pas către o minte ascuțită. A gândi, de exemplu, cu mintea ta și a încerca să-ți dai tu niște răspunsuri la întrebări chiar banale (așa numitele întrebări de copil) poate fi o modalitate interesantă de a-ți antrena inteligența.

A-ți pune întrebări despre motivațiile oamenilor, a încerca să înțelegi de ce oamenii se comportă în feluri diferite, ne ajută să ne dezvoltăm contactul cu ceilalți, empatia, deci inteligența emoțională. A găsi timp și disponibilitate pentru propria persoană e, de asemenea, cheia pentru o realistă autocunoaștere, deci pentru o inteligență emoțională superioară.

Nu există deci rețete general valabile pentru a ne menține în formă inteligența (deși, inteligenți fiind, le putem inventa), există doar viață, trăită mai conștient și mai responsabil sau nu. Adică cu mai multă sau mai puțină inteligență.