Lucrul terapeutic cu schema cognitiva deprivare emoţională


3.3Schemele cognitive sunt tipare generalizate de gândire şi simţire ce conţin convingeri referitoare la sine şi la relaţiile cu ceilalţi, precum şi amintirile aferente lor (senzaţii, idei, emoţii). Ele se structurează în copilărie sau mai târziu şi influenţează constant comportamentul, inclusiv în perioada adultă. Sunt structuri psihice care reflectă climatul emoţional şi modul cum a fost tratat individul în perioadele timpurii ale vieţii sale.

Schemele cognitive pot fi împărţite în dezadaptative şi adaptative. Primele (din care face parte şi schema deprivare emoţională) apar ca rezultat al raportării negative la nevoile emoţionale ale copilului (frustrare, traumatizare, îndeplinire în exces) sau al identificării selective cu persoane semnificative din copilărie.

Convingerea centrală a acestei scheme: în relaţii, e foarte probabil să nu-ţi fie satisfăcute nevoile emoţionale.

Descrierea persoanelor cu această schemă:

  • relaţional, fie evită relaţiile intime, fie intră în relaţii – de obicei cu persoane indisponibile emoţional – şi au un comportament insistent şi nerealist prin care cer satisfacerea nevoilor;
  • experimentează constant sentimentul existenţial de a fi neînţelese, neiubite şi oarecum singure pe lume;
  • nu ştiu să ceară într-o manieră adecvată satisfacerea nevoilor;
  • pot să ofere mult sprijin şi suport emoţional celorlalţi, ca modalitate compensatorie faţă de deficitul emoţional experimentat în copilărie.

Scopuri terapeutice pentru terapia cu clienţii care au această schemă:

  • clienţii să-ţi conştientizeze şi să-şi accepte propriile nevoi emoţionale;
  • clienţii să înveţe să ceară asertiv îndeplinirea nevoilor;
  • clienţii să înveţe să identifice potenţialii parteneri disponibili emoţional.

Intervenţia terapeutică bazată pe relaţia terapeutică:

  • relaţia terapeutică este un element central al terapiei;
  • terapeutul trebuie să creeze un mediu suportiv, conţinător, empatic în care clienţii să se simtă ascultaţi, validaţi, înţeleşi.

Intervenţia terapeutică bazată pe aria cognitivă:

  • clienţii sunt susţinuţi să identifice argumente cognitive prin care să combată ideea că ceilalţi oameni nu sunt dispuşi să le satisfacă nevoile emoţionale.

Intervenţia terapeutică bazată pe aria experienţială:

  • clienţii retrăiesc experienţele deprivante emoţional în context terapeutic cu scopul consolării părţii de copil deprivat şi confruntării figurii autoritare deprivante afectiv;
  • susţinerea părţii de copil singuratic şi deprivat a clientului de către partea de adult a acestuia.

Intervenţia terapeutică bazată pe aria comportamentală:

Clienţii sunt susţinuţi să realizeze următoarele obiective comportamentale:

  • identificarea propriilor nevoi;
  • exersarea abilităţii de a cere satisfacerea nevoilor emoţionale;
  • identificarea partenerilor disponibili/indisponibili emoţional;
  • încurajarea intrării în relaţie cu parteneri disponibili emoţional.
Bibliografie:
Fontaine, O, Fontaine, Ph., Ghid clinic de terapie comportamentală şi cognitivă, Ed. Polirom, Iaşi, 2008
Yalom, Irvin, Darul psihoterapiei, Ed. Veilant, Bucureşti, 2002
Young, E. Jeffrey, Klosko, S. Janet, Weishaar, E. Marjorie, Terapia centrată pe scheme cognitive

 

Scheme dezadaptative precoce. Domeniul separare şi respingere


separare si respingere in copilariePsihanaliştii postulează că experienţele din copilărie sunt foarte importante pentru structurarea personalităţii, dar şi pentru etiologia tulburărilor psihice. În analiza tranzacţională scenariul de viaţă se consideră că se formează în mica copilărie. Pentru terapeuţii nondirectivi convingerile fundamentale, ce fac parte din structura eului, au originea în experienţele timpurii ale persoanei. J. Young (2003), un psihoterapeut cognitivist de această dată, acordă aceeaşi valoare timpuriului în dezvoltarea personalităţii. El introduce termenul de scheme dezadaptative precoce, definite ca un cumul de convingeri bazale, puternic înrădăcinate, despre sine şi relaţiile cu ceilalţi, ce au originea în copilărie şi continuă să se dezvolte ulterior pe parcursul vieţii. Ele se originează în experienţele negative din copilărie şi, mai ales, în interpretarea pe care copilul o atribuie acestora. Frustrările nevoilor emoţionale ale copilului coroborate cu o teren personal predispozant conduc la închegarea unor convingeri care se vor dovedi dezadaptative pe parcursul vieţii. Acestea au un anumit grad de rigiditate şi generează stres emoţional pentru că împiedică exprimarea autentică de sine, acceptarea personală şi bunele relaţii cu ceilalţi. Deşi structurate în copilărie, ele sunt activate constant în diverse circumstanţe de viaţă, persoana comportându-se în prezent prin prisma unor semnificaţii extrase în trecut despre sine. E ca şi cum ar rămâne prizonieră într-un univers al copilăriei şi experienţelor frustrante de atunci. Activarea constantă a schemelor precoce antrenează mecanisme de a gestiona lucrurile, neadaptate prezentului, care, pe de o parte, au efecte defavorabile asupra adaptării iar, pe de altă parte, întăresc imaginea distorsionată despre sine şi lume.

J. Young identifică 3 mari categorii de scheme precoce, fiecare categorie având subsumate mai multe tipuri specifice de convingeri.

Prima categorie este cea a separării şi respingerii şi se construieşte în familiile care nu reuşesc să satisfacă nevoile de acceptare, respect şi siguranţă ale copiilor. Persoanele care experimentează frustrări la acest nivel vor avea mai târziu dificultăţi în a realiza legături strânse şi satisfăcătoare cu ceilalţi.

Schemele domeniului separare şi respingere sunt următoarele:

  1. Deprivare sau carenţă emoţională: persoana îşi construieşte convingerea că ceilalţi nu vor putea să-i acorde dragostea, protecţia şi înţelegerea de care are nevoie.
  2. Abandon / Instabilitate: persoana are sentimentul că cei apropiaţi vor sfârşi prin a o abandona.
  3. Neîncredere / Abuz: persoana are convingerea că, într-un final, ceilalţi vor profita de ea, îi vor face rău intenţionat, o vor răni, minţi, abuza.
  4. Izolare socială / Înstrăinare: persoana are convingerea că este diferită de ceilalţi şi că nu poate face parte dintr-un grup.
  5. Imperfecţiune / Ruşine: persoana are sentimentul că este fără valoare şi, prin urmare, de neiubit. În prezenţa celorlalţi, sentimentul de ruşine este foarte puternic.

În concluzie, persoanele care au experimentat sentimente de respingere, neacceptare, lipsă de respect pentru ceea ce sunt ele în esenţa fiinţei lor vor dezvolta una sau mai multe dintre convingerile enumerate anterior, cu efecte dezadaptative mai ales pe latura relaţională a vieţilor proprii.

Bibliografie:
Fontaine, O, Fontaine, Ph., Ghid clinic de terapie comportamentală şi cognitivă, Ed. Polirom, Iaşi, 2008
Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko, Marjorie E. Weishaar, Schema Therapy: A Practitioner’s Guide, Editor Guilford Press, 2003