Comunicarea constructivă cu copiii


comunicare constructivaNu este suficient să ne iubim copiii pentru a-i crește frumos și a-i ajuta să devină persoane autonome și responsabile. Cel mai important factor educativ pentru copii este de fapt relația pe care o construim cu ei – adaptată vârstei și nevoilor lor, constructivă, care să-i ajute să-și formeze o imagine pozitivă și realistă despre ei înșiși, să devină personalități armonioase capabile de independență și responsabilitate.

Cum construim o relație sănătoasă cu copiii? Printr-o comunicare nontoxică, conștientă, care să-i ajute să crească în conformitate cu propriile nevoi.

Reperele pentru o comunicare constructivă cu copiii sunt destul de asemănătoare cu cele valabile pentru orice tip de relație: de cuplu, de familie, de prietenie, profesională. Sintetic, acestea sunt:

  • Înlocuirea comenzilor și directivelor (trebuie să …) cu cereri personalizate: ”Își cer să-ți faci lecțiile pentru că am stabilit împreună ca, de la ora 14, să te ocupi de teme” sau ”Îți cer să vii la masă pentru că e ora prânzului”. De asemenea, poate fi și ”Îți cer să mai ai puțină răbdare, pentru că o să plecăm în 10 minute”.
  • Transformarea amenințărilor și șantajului în cerințe clar formulate. ”Dacă nu-ți faci temele, nu ai voie să te joci la calcuator” poate deveni ”E momentul să-ți faci temele. Dacă vei începe mai târziu, îți va rămâne puțin timp pentru distracție”. Iar mesajul șantajist, de genul, ”Dacă nu mă asculți, o să mă supăr” e mai indicat să fie spus sub forma ”Îți cer să te comporți frumos. Nu-mi place când e nevoie să-ți fac observație”.
  • Etichetările, pozitive și negative, conduc fie la angoasă (în pofida a ceea ce se crede, copiii suportă greu presiunea admirației), fie la o imagine negativă de sine. Ele pot fi înlocuite cu valorizarea rezultatelor. Astfel, ”Bravo, ești deștept!”, devine ”Bravo, soluția pe care ai găsit-o este interesantă!”. Iar frazele de genul ”Nu te descurci deloc. Ești un pămpălău” e musai să dispară și să fie înlocuite cu suportul acordat pentru depășirea dificultăților: ”Haide să vedem ce poți face pentru a obține rezultate mai bune”.
  • Comparațiile nu fac nici un serviciu nimănui, nici celui care e defavorizat (pentru că va înțelege că reperele de valoare sunt întotdeauna în afară, nu în interior), nici celui favorizat (pe de o parte pentru că, prin empatie, copiii se pot identifica cu cel blamat chiar dacă sunt poziționați la polul ”superior” al comparației iar, pe de altă parte, pentru că e solicitant să devii etalon, acesta obligă constant, e ca o presiune care se cere îndeplinită). Prin urmare, cel mai bine e să valorizăm fără a compara.
  • Mesajele culpabilizante (”Mă faci să sufăr” sau ”Mă omori cu zile” – da, din păcate, se spune și așa ceva) conduc la a-l determina pe copil să se responsabilizeze pentru capătul părintelui de relație, care – trimițând astfel de mesaje – se deresponsabilizează de ceea ce simte și gândește. Acest tip de mesaje creează vinovăție în copil, disconfort în relația cu părinții și așează fundamentul unei personalități dependente, copilul preluând modelul de neasumare a responsabilității personale. Ele pot fi înlocuite cu o exprimare sinceră a gândurilor și trăirilor afective: ”Mă simt …, când tu te comporți … .”
  • Pedepsele e necesar să fie înlocuite cu mesaje care vorbesc despre consecințele logice și naturale ale unui comportament indezirabil. Astfel, ”Nu îți mai cumpăr jucărie pentru că nu ai făcut curat în cameră” poate deveni ”Îți cer să-ți faci ordine în cameră. Vom cumpăra o nouă jucărie când celelalte vor fi puse la locul lor.”
  • Abuzul de ordine: ”Fă-ți lecțiile!”, ”Vino acasă!”, ”Pleacă de acolo!” structurează o relație foarte inegală în care părintele dictează iar copilul ori se supune, ori se revoltă. Nu este o relație care să-i permită acestuia să-și spună punctul de vedere, să fie ascultat, să se țină cont și de părerea lui. Deși uneori e necesar să fim și imperativi, cred că de multe ori exagerăm gratuit. Multe mesaje de acest gen pot fi transformate în cereri din partea adultului, cereri față de care copilul se poate poziționa sau în afirmații prin care să transmitem informații sau să reamintim reguli. De exemplu, ”Vino acasă!” poate fi spus sub forma ”E momentul să vii acasă”. Ordinul ”Pleacă de acolo!” înseamnă de fapt ”E periculos să te apropii de … . Îndepărtează-te, te rog!” și poate fi exprimat chiar în această formă.

 Comunicarea cu copiii în care respectăm aceste repere, adică nu abuzăm de comenzi și directive, cerem clar ceea ce dorim, nu etichetăm, apreciem rezultatele, nu devalorizăm, nu facem comparații, nu culpabilizăm, nu pedepsim, ci aplicăm consecințele logice și naturale, contribuie la realizarea unor relații cu aceștia, favorabile dezvoltării unor personalități echilibrate. Chiar dacă a pune în practică aceste aspecte înseamnă efort suplimentar din partea părinților și educatorilor, cred că merită încercat. De fapt, efortul se va resimți mai acut la început, atunci când vom înlocui vechile deprinderi de comunicare cu comportamente comunicaționale mai sănătoase. Pe măsură ce le vom exersa, ele vor deveni la rândul lor, deprinderi. Ce vor structura o comunicare constructivă cu copiii.

Bibliografie:

Andreescu, Daniela, Conversații cu tine, Editura Herald, București, 2013
Salome, J., Mami, tati, mă auziți?, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2003

Noneducația îmbrăcată cu haine educative


fraze noneducativeÎn educația copiilor folosim uneori fraze care sunt complet noneducative. Unele vin parcă din noi, din adâncurile noastre, unde au fost implantate de părinții, bunicii, profesorii noștri. Le utilizăm de multe ori automat, când nu mai știm ce să spunem, fără a fi pe deplin conștienți de impactul lor negativ asupra copiilor. Voi enumera câteva dintre acestea în continuare și voi căuta să găsesc câte un înlocuitor mai sănătos pentru fiecare. Nu înseamnă însă că este singura variantă posibilă. Vă invit să vă folosiți creativitatea și să găsiți și alte fraze mai sănătoase din punct de vedere educativ care să le înlocuiască pe cele noneducative.

Principiile după care m-am ghidat în elaborarea frazelor recomandabile sunt cele ale unei educații autentice: respectul față de copil; acceptarea sentimentelor și gândurilor copilului; sentimentele se acceptă, comportamentul indezirabil trebuie modificat; punerea copilului în situații de a alege și a-și asuma responsabilitatea; reflectarea corectă a comportamentului copilului.

Fraze noneducative De ce? Fraze educative De ce?
Dacă nu înveți, o să ajungi măturător! Induce ideea de incompetență; devalorizează o profesie; nu are efect motivant. Ceea ce înveți, o să-ți folosească în viață. Se corelează pozitiv cunoștințele acumulate cu ideea de reușită în viață, de unde efectul ei motivant.
Eu te-am făcut, eu te omor! Frază abuzivă, care induce ideea falsă că părintele este proprietarul copilului. Realitatea este că părintele are responsabilitatea creșterii copilului, nu drepturi abuzive asupra lui. Este responsabilitatea mea de părinte să… Aduce în discuție responsabilitățile reale ale părinților.
Eu știu mai bine, că sunt părintele tău (că sunt mai în vârstă)! Părinții nu știu întotdeauna mai bine decât copiii lor. Ei pot oferi alternative, pot povesti despre experiența lor de viață, dar nu trebuie să impună soluții care e posibil să nu se potrivească cu situațiile pe care le traversează copilul. În situația asta, eu văd lucrurile astfel: … .Poate punctul meu de vedere te va ajuta în problema cu care te confrunți. Părintele oferă o altă perspectivă, dar nu impune o soluție.
Când ți-oi arde una, o să vezi tu! Induce frica. Nu are nici o conotație educativă. Mă deranjează comportamentul tău. Părintele (educatorul) își exprimă nemulțumirea punctual.
Pune-te cu burta pe carte, ca să ajungi cineva! Frază de lemn, care pare că spune multe, dar nu comunică de fapt nimic. E important să înveți sistematic, să ai deprinderi de muncă intelectuală independentă, să-ți formezi un stil de învățare, etc. Fraze nuanțate, ce oferă indicatori educativi.
Nu mă contrazici tu pe mine! Induce ideea unei autorități abuzive. Nu-mi place cînd mă contrazici, însă e dreptul tău să ai propria opinie. Adultul își exprimă nemulțunirea, dar respectă dreptul copilului de a avea propria opinie.
Mănâncă tot, ca să te faci mare! Copilul este condiționat să mănânce în funcție de preceptele adulților. Utilizată pe termen lung, copilul pierde contactul cu propria senzație de sațietate. Mănâncă cât poți. Copilului i se dă posibilitatea să fie în contact cu nevoia lui de hrană și să știe când îi e foame și cât e nevoie să mănânce.
Dacă nu ești cuminte, te ia bau-bau, îți taie popa limba, îți face doamna doctor injecție! Amenințări care induc frici diverse. Copilul nu înțelege de ce ar trebui să se comporte într-un fel anume. Nu ai voie să vorbești urât, pentru că nimănui nu-i place să i se vorbească nepoliticos. Frază care punctează ce nu este bine, argumentat.
Leneșule, prostule, mămăligă, mână stângă etc.! Etichete devalorizante, cu impact negativ asupra încrederii în sine și a dezvoltării unor aptitudini specifice. Nu te-ai străduit suficient.E nevoie să studiezi mai mult.

Dacă ai exersa mai mult, … .

Fraze care reflectă realitatea copilului și-i oferă și modalități de remediere.
Taci din gură când vorbesc eu! Este percepută latura abuzivă a adultului. Vreau să mă lași să termin ce am de spus și apoi o să vorbești tu. Copilul devine conștient de o regulă civilizată de comunicare.
Brânză bună în burduf de oaie. Sintagmă devalorizantă, ironică, agresivă. Poți mai mult, dar e nevoie să: … . Se stimulează potențialul copilului, fără a-l jigni.
Ești un copil rău. Etichetare negativă, scade încrederea în sine a copilului. Nu e bine cum te comporți. Facem distincția dintre comportament și personalitatea copilului.
Dacă nu vii acum, te las aici. Creează sentimentul de abandon copilului. Mai stăm 5 minute și apoi vom pleca. Copilul se obișnuiește cu ideea plecării și va fi mai compliant.
M-am sacrificat pentru tine! Induce sentimentul de vinovăție și, pe termen lung, se deteriorează relația cu adultul. Copilul se simte presat, manipulat  emoțional chiar să intre în tiparele cerute de adult. Este responsabilitatea mea de părinte să… A fi părinte este o responsabilitate, iar nu un sacrificiu (am întâlnit tineri care vedeau rolul de părinte din perspectiva sacrificiului și nici nu bănuiau imensele satisfacții asociate acestui rol, pentru că fuseseră ”educați” în spiritul acesta).
Mi-ai mâncat sufletul! Induce în copil sentimentul de neputință, de victimizare al părintelui. Trezește sentimente de vinovăție și abandon în copil. Mă superi atunci când… Copilul înțelege punctual ce nu-i convine părintelui, fără a-i fi afectată imaginea sa despre sine.

Ar mai fi de spus multe fraze noneducative, nu-i așa?! Identificați-le și schimbați-le! Pentru o educație autentică!