Persoanele care pot suferi traume nu fac parte dintr-o categorie anume. De fapt, fiecare dintre noi ne putem confrunta de-a lungul vieţii noastre cu una sau mai multe traume. Abordarea terapeutică a persoanelor traumatizate trebuie să ţină cont atât de tipul traumei, de faptul dacă este unică sau putem discuta de politraumatizare, precum şi de alte condiţii care sunt specifice fiecărei persoane, ca de exemplu dacă persoana vine dintr-un mediu de viaţă stabil sau instabil, dacă înainte de traumă dispunea sau nu de resurse care să o ajute să facă faţă unui asemenea eveniment. Babette Rothchild (2013) face distincţie între diverse categorii de persoane traumatizate, specificând modalitatea de abordare terapeutică potrivită fiecărei categorii. Voi prezenta în continuare clasificarea respectivă şi abordarea terapeutică recomandată pentru fiecare categorie de persoane traumatizate:
| Persoane care au trăit o singură traumă (se construieşte relaţia terapeutică şi apoi se abordează direct trauma) | ||
| Persoane care au suferit traume multiple (dezvoltarea relaţiei terapeutice poate dura mai mult timp decât în cazul persoanelor cu o singură traumă) | Persoanele pot separa traumele în amintirile lor (se construieşte relaţia terapeutică şi apoi se abordează direct şi succesiv traumele) | |
| Persoanele nu pot separa traumele în amintirile lor
|
Persoanele au un mediu de viaţă stabil, aveau resurse înainte de politraumatizare, dar au pierdut contactul cu ele (terapia urmează următorii paşi: construirea relaţiei terapeutice, redescoperirea resurselor, abordarea traumelor). | |
| Persoanele nu au dezvoltat niciodată resurse ce pot fi utilizate în terapie (construirea relaţiei terapeutice poate reprezenta o mare parte din terapie; traumele nu vor fi abordate direct, ci doar indirect prin intermediul transferului şi contratransferului; obiectivul terapeutic când se lucrează cu aceste persoane este dezvoltarea unor resurse necesare adaptării sociale). | ||
Ioana Stancu, psiholog, psihoterapeut 