De ce au nevoie terapeuţii de analiză personală. Un punct de vedere


Dacă terapeutul nu este consistent analizat, adică nu şi-a realizat o analiză personală profundă, atunci relaţia care se creează între el şi clienţii lui este una ca oricare alta din realitate, una în care sunt potriviri şi nepotriviri de scenarii inconştiente, una în care clienţilor le e mai bine sau mai puţin bine, una în care se derulează o dinamică rezultată din interacţiunea aspectelor conştiente sau inconştiente ale celor doi participanţi la relaţie. Din această relaţie, clientul poate să-şi extragă sensuri pentru sine, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de jocul dintre aspectele conştiente şi cele inconştiente activate în câmpul relaţional. Dar această relaţie, având un mare grad de inconştient, nu are cum să fie vindecătoare pentru client decât până la un punct. Cât de aproape este acest punct de ceea ce-şi doreşte clientul de la procesul terapeutic depinde, în această situaţie, de cât de intuitiv este terapeutul.  Pentru că numai intuiţia poate ajuta acolo unde conştientul este confuz.