”Arătatul” copiilor

album foto inchisCând un copil se naşte, cunoscuţii cer cu insistenţă să vadă fotografii cu acesta. De multe ori, cei cărora li se nasc copii simt nevoia să le arate fotografii celorlalţi. Şi povestea aceasta se repetă până mai târziu, probabil până când copiii devin suficient de mari încât să aibă un cuvânt de spus în faţa părinţilor.

Mie acest obicei nu-mi place. Copilul nu e un obiect, ci o persoană pe care se cuvine să o cunoşti sau să faci cunoştinţă cu ea dacă dorinţa este reciprocă. Dacă nu, nu! Evident, ar fi de aşteptat nişte ani! Şi ce să facem, să ne ascundem copiii?!, pot spune unii… Nu, dar nici să-i expunem ca pe nişte produse! De admirat, de judecat, de valorizat, de comparat, de evaluat!

De ce îşi arată părinţii copiii?! Şi fără să-i întrebe, evident! Adică fără să aştepte vârsta la care ei ar putea da un răspuns în cunoştinţă de cauză! Ar fi mai multe motive: ca să li se spună ce drăguţi şi minunaţi sunt (probabil că mulţi părinţi au nevoie de acest tip de confirmare, datorită propriilor insecurităţi, de cele mai multe ori), ca să răspundă presiunii sociale (care e puternică, cel puţin pentru nou născuţi), ca să-şi justifice valoarea existenţei, ca să fie susţinuţi emoţional şi valorizaţi! Dacă excludem conformismul la normă, cei mai mulţi părinţi care au o nevoie constantă de a-şi arăta copiii au nevoie ei înşişi de valorizare. Şi o cer inconştient şi prin arătatul copiilor.

De ce unii sunt disperaţi să vadă copiii altora?! Ca să judece de cele mai multe ori! E frumos, e urât, e drăgălaş, seamănă cu unul sau altul! Apoi, mai e ideea de-a ne uita în curtea vecinului! Ce mai are, cum îi mai e, câţi copii sunt şi cum arată! Mai facem o comparaţie, mai bârfim puţin, viaţa pare mai bogată (chiar dacă introducem şi copiii cunoscuţilor la numărătoare!).

Totuşi, aş fi nedreaptă dacă nu aş lua în calcul şi emoţia pe care copiii mici o transmit, ca reprezentanţi puri ai elanului vital! Ca simboluri ale vieţii care a existat atât înainte şi va fi şi după fiecare dintre noi! Şi oamenii simt nevoia să spună aceasta, prin copiii lor, prin arătatul acestora: ”Uite, viaţa (mea) merge mai departe!” Şi ceilalţi, cărora li se arată se bucură şi ei: ”Ce bine, viaţa merge mai departe!” Cu toate acestea, copiii, ca fiinţe individuale, iar nu ca simboluri vitale, nu sunt luaţi prea mult în calcul atunci când sunt expuşi privirii celorlalţi. Şi fiecare privire din aceasta pătrunde într-un spaţiu pentru care copilul nu şi-a dat acordul.  Şi îi încalcă dreptul la intimitate. Pentru că nimeni nu s-a gândit că este o fiinţă care trebuie respectată şi a cărei părere ar trebui să conteze şi în această privinţă!

Advertisements

3 thoughts on “”Arătatul” copiilor

  1. Adriana Vladi

    Daca nu l-am intrebat de la bun inceput daca vrea sa se nasca si sa se “distreze” in lumea asta, la ce rost sa-i mai inventam “viata privata”?

  2. vali

    Mie imi place nespus sa vad copii,sa interactionez cu ei,sa vad fotografii cu ei,ma face sa ma incarc cu energie pozitiva,sa-mi aduc aminte ce inseamna puritate,sinceritate,frumusete,la cel mai inalt grad!Imi place sa cred ca nu este totul piedut!Bucuria pe care ti-o ofera un copil nu se poate compara cu nici o alta bucurie!Aceasta este parerea mea,doamna Ioana Stancu.Si vreau sa va mai spun ca,in calitate de parinte,am o mare satisfactie atunci când vad ca si copiii mei adora copiii.Asta ii ajuta sa se pastreze puri!Cu stima si respect!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s