Relațiile pot fi considerate ca niște organisme vii care se nasc, cresc, se dezvoltă, pot involua sau intra în disoluție. Ce hrănește sau omoară o relație este comunicarea partenerilor, ce poate fi valorizantă, hrănitoare sau devalorizantă, toxică. Deci, felul în care comunicăm într-o relație este definitoriu pentru calitatea acesteia, pentru stabilitatea și profunzimea ei.

J. Salome vorbea de mecanisme distructive pentru relații, anti-relaționale, ce sunt de fapt modalități de comunicare ce conduc la o devitalizare a relației, la creșterea violenței și dependenței relaționale, precum și la scăderea stimei de sine și devalorizarea fiecărui partener al relației.

Mecanismele principale ale sistemului anti-relațional sunt:

• Mesajele directive sau comenzile
• Amenințările
• Mesajele devalorizante
• Mesajele culpabilizante.

Mesajele comandă prin care un partener îi dictează, îi impune celuilalt ce să gândească, să simtă sau să facă au multe efecte negative atât asupra fiecărui membru al relației, cât și asupra relației ca atare.

Dictând partenerului, ne deresponsabilizăm de adevăratele noastre dorințe și nevoi: ”Trebuie să mergem în vizită la părinții mei” ascunde de fapt ”Vreau să mergem în vizită la părinții mei”.

Când îmi asum rolul de șef al celuilalt, nu-i las loc să se poziționeze în funcție de nevoile, sentimentele, convingerile sale, împiedicîndu-l astfel să trăiască autentic și în contact cu sine. Mai devreme sau mai târziu relația nu-l va mai reprezenta. De exemplu, mesajul ”Trebuie să mă iubești”, mesaj terorist prin care îmi impun propriile dorințe asupra celuilalt, obturează dezvoltarea și exprimarea adevăratelor sentimente. Sănătos pentru relație este să spun: ”Îmi doresc (am nevoie) să mă iubești, dar respect sentimentele tale, indiferent care ar fi acelea”.

Mesajele ”trebuie…” prin care îi comand celuilalt sunt devalorizante pentru partener, pentru că îmi asum rolul de a ști mai bine cum să fie viața lui. ”Trebuie să fii de acord cu mine …”, ”trebuie să crezi ceea ce spun eu”, ”trebuie să faci așa”, subînțeleg   mesajul ”pentru că eu știu mai bine”. De asemenea, au efectul de a-l infantiliza pe celălalt, deresponsabilizându-l de convingerile, nevoile și acțiunile sale. În final, relația în care abundă comenzile, se transformă într-una de dependență, în care individualitatea partenerilor degenerează, rezultând o pseudorelație, căci, atâta vreme cât nu avem două entități separate, este impropiu să vorbim de o adevărată relație.

Bibliografie:

Salome, J., Singurătatea în doi nu e pentru noi, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2003