Scenarist la nici 7 ani împliniți

copil care scrieScenariul de viață reprezintă un fel de plan despre felul de-a trăi și chiar a muri, de obicei subconștient sau inconștient, stabilit în mica copilărie. E ca un fel de tipar care dictează marile linii directoare ale vieții, evenimentele majore ale existenței, rolurile pe care le vom juca (învingători, învinși, nici învingător, nici învins).

E ciudat să ne gândim că aspecte ca tipul de persoană cu care ne vom căsători, câți copii vom avea, dacă vom parcurge o viață de succes sau eșec, să fie stabilite în mica copilărie. Așa însă susțin adepții analizei tranzacționale (întemeietorul ei este Eric Berne, cel care a și introdus conceptul de ”scenariu de viață”), iar eu nu vreau să fac analiza critică a acestui concept, ci doar să vi-l prezint.

Scenariul de viață pare un fel de destin, în accepțiunea comună a acestuia de tipar de viață prestabilit, cu diferența că, dacă în cazul destinului, părerile legate de cine îl determină – Dumnezeu, faptele noastre de acum și din alte vieți, ”păcatele” etc. – sunt împărțite, în situația scenariului de viață lucrurile sunt clare: noi îl decidem, în conformitate cu ceea ce trăim, ceea ce ni se spune, extrăgând semnificații cu mintea noastră de copil. De copil mai mic de șase-șapte ani. Cam înfiorător, nu-i așa?!

Copilul îți construiește scenariul pornind de la tot ceea ce i se întâmplă: evenimentele trăite; ceea ce i se spune de către părinți, membri ai familiei și alte persoane importante cu care interacționează; semnificațiile pe care le asociază el faptelor, persoanelor, relațiilor, interacțiunilor. Elementele care contribuie la structurarea scenariului de viață sunt:

  • Ordinele (poruncile, injocțiunile): mesajele negative pe care copilul le-a perceput în copilărie, ca de exemplu ”Nu te bucura”, ”Nu fi atașat”, ”Nu fi sociabil”, ”Nu fi de vârsta ta”, ”Nu fă sex până te căsătorești”, ”Nu vorbi” etc.
  • Prescripțiile: mesajele pozitive pe care copilul le-a primit, le-a înțeles – ”Fii bun”, ”Fii mai bun ca alții”, ”Fii perfect”, ”Fii sprijin”, ”Muncește ”, ”Câștigă” etc.
  • Programele: prin intermediul lor copilul răspunde la întrebarea – ”Cum să fac să țin cont atât de porunci, cât și de prescripții?”
  • Permisiunile: ”Ai voie să ….”.
  • Deciziile: copilul încheagă toate semnificațiile extrase despre sine și despre lume într-o poveste cu un final adecvat tuturor acestora. Prin decizie copilul hotărăște ce tip de viață va avea, deci își pecetluiește scenariul de viață.

După tot ce am spus despre scenariul de viață, pare logic să ne întrebăm dacă nu putem cumva să ni-l schimbăm. Alternativa ar fi să trăim o viață scrisă de un scenarist ce poate nu a împlinit nici 7 ani.

Analiștii tranzacționali consideră că scenariul de viață scris în copilărie poate fi schimbat, cu unul mai adecvat nouă și mai funcțional. Pentru asta e nevoie însă de consiliere psihologică sau psihoterapie. Ce mi s-a părut interesant vis-a-vis de rescrierea scenariului este următoarea idee: fiecare dintre noi, pentru a ne putea elibera din chingile scenariului avem nevoie ca o persoană cu autoritate (de exemplu, psihoterapeutul) să ne dea permisiunea să gândim cu propriile noastre minți. Cum vi se pare asta?!

Bibliografie:

Berne, E, Ce spui după Bună ziua?, Ed. Trei, București, 2006

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s